ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1201/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 88 din 30 mai 2001 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA Dorohoi, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.B. București, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță nr. 170034 din 21 iulie 1999, încheiat între A.V.A.B. și B.X. SA, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.090.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că SC S. SA Dorohoi s-a divizat în două societăți distincte: SC S. SA și SC P. SA Dorohoi, iar debitul către B.X. a fost preluat în întregime de către SC P. SA, conform protocolului încheiat la 2 septembrie 1998, așa încât acesta răspunde față de creditoarea pârâtă.

S-a constatat că excepția invocată de pârâtă este nefondată, întrucât cursul prescripției a fost întrerupt prin recunoașterea dreptului, iar potrivit art. 17 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, prescripția a început din nou să curgă de la data comunicării titlului executor de către pârâtă, respectiv, 16 noiembrie 2000. În raport cu această dată, acțiunea reclamantei, înregistrată la 15 ianuarie 2001, a fost formulată în termenul legal de prescripție. A.V.A.B. a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 1 și 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică. Pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Prin încheierea nr. 1595 din 24 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei, față de obiectul acestuia, și trimiterea dosarului secției comerciale.

Cauza a fost înregistrată la această secție sub nr. 1423/2002. În primul motiv de recurs, s-a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată de același judecător, care a făcut parte din completul ce a judecat, la Curtea de Apel, cauza privind acțiunea în constatare a nulității absolute a divizării formulată de SC P. SA împotriva SC S. SA Dorohoi, iar judecătorul respectiv nu s-a abținut, potrivit art. 25 C. proc. civ., pentru motivul de recuzare prevăzut de dispozițiile art. 27 pct. 6 C. proc. civ. Critica nu este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 25 C. proc. civ. „judecătorul care știe că există un motiv de recuzare în privința sa este dator să înștiințeze pe șeful lui și să se abțină de la judecarea pricinii”, iar în art. 27 C. proc.

civ. se prevăd, de la pct. 1 la pct. 9, cazurile de recuzare. Motivul de recuzare invocat de recurentă, la art. 27 pct. 6 C. proc. civ., este, în realitate, pct. 7, și se referă la situația în care, dacă judecătorul și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă, poate fi recuzat sau acesta trebuie să se abțină de la judecarea pricinii. În speță, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 25 raportat la art. 27 pct. 7 C. proc.

civ., deoarece cauza la care judecătorul a participat la Curtea de Apel (dosar nr. 902/2000) privește acțiunea în constatare a nulității absolute a divizării formulată de SC P. SA împotriva SC S. SA Dorohoi, iar litigiul dedus judecății are ca obiect acțiunea privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune nr. 17034 din 21 iulie 1999. A susținut recurenta că, în mod greșit, instanța a reținut că termenul de prescripție s-a întrerupt prin recunoașterea debitorului, potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, în condițiile în care, la dosar, nu se probează faptul recunoașterii, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în raporturile dintre instituțiile publice, recunoașterea nu întrerupe prescripția.

Că, în speță, potrivit art. 12 alin. (2) din O.G. nr. 55/1999, prescripția a început să curgă de la 27 august 1999, data publicării în Monitorul Oficial al acestui act normativ. Nici această critică nu este întemeiată. Problema de drept, care se pune, este aplicarea actului normativ în ceea ce privește calculul termenului de prescripție. Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripția extinctivă, este legea generală aplicabilă în materie. O.G. nr. 55/1999, privind executarea silită a creanțelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă, este legea specială, aplicabilă în litigiul dedus judecății. Potrivit art. 12 alin. (1) din acest act normativ „termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.B.

este de 3 luni de la data când s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea”. În speță, acest termen a fost respectat, întrucât reclamantei i s-a comunicat contractul de cesiune de creanță nr. 170034 din 21 iulie 1999, la data de 16 noiembrie 2000, iar aceasta a formulat acțiunea la 17 ianuarie 2001. Susținerea recurentei că, potrivit art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 55/1999, termenul de prescripție curge de la 27 august 1999, data publicării în Monitorul Oficial a acestui act normativ, va fi înlăturată, întrucât nu are temei legal. Acest text se referă numai la cazul în care actele sau faptele sunt anterioare ordonanței, or, litigiul dedus judecății se referă la un contract de cesiune de creanță, ce i s-a comunicat reclamantei la 16 noiembrie 2000, deci, ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

Pe fondul litigiului, recurenta a susținut că instanța a nesocotit dispozițiile art. 245 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, privind solidaritatea pentru o obligație, atunci când, în urma divizării, nu se poate stabili societatea răspunzătoare pentru acea obligație, cât și probele administrate de A.V.A.B., constând în faptul contestării și, în prezent, de către societatea nou înființată, SC P. SA Dorohoi, a protocolului de divizare, cauză ce se află pe rolul acestei instanțe. Criticile nu sunt întemeiate. La data de 2 septembrie 1998, s-a încheiat un protocol privind divizarea parțială a SC S. SA prin desprinderea unei părți din capitalul social și înființarea SC P. SA Dorohoi, în baza hotărârii A.G.E.

A. din 15 august 1998, act semnat de reprezentanții celor două părți. Prin contractul de cesiune de creanță nr. 170034 din 21 iulie 1999, B.R.C.E. – B.X. SA a cedat A.V.A.B. creanța, pe care o avea față de debitorul cedat SC S. SA Dorohoi, în valoare de 12.455.921.468,05 lei, la data de 20 iulie 1999. Ulterior, la 23 septembrie 1999, între SC S. SA Dorohoi și SC P. SA Dorohoi s-a încheiat o convenție prin care debitorul SC S. SA Dorohoi a transmis această datorie către SC P. SA Dorohoi. S-a menționat în această convenție că, odată cu preluarea debitului, SC P. SA Dorohoi se va subroga debitorului garant SC S. SA Dorohoi, devenind parte în contractul de gaj fără deposedare, încheiat la 14 ianuarie 1994, precum și în contractul de garanție imobiliară nr. 1274 din 4 februarie 1997. În mod corect, instanța a reținut că, deși proiectul de divizare a societăților a fost publicat în M.Of., partea a IV-a, nr. 2175 din 7 august 1998; B.X.

SA, care avea calitatea de creditor, nu a făcut opoziția în condițiile art. 238 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale. Susținerea recurentei că instanța, în mod greșit, nu a aplicat prevederile art. 245 alin. (2) din actul normativ sus menționat, va fi înlăturată, întrucât nu are temei legal. Potrivit acestor dispoziții legale, dacă nu se poate stabili societatea răspunzătoare pentru o obligație, societățile care au dobândit bunuri prin divizare răspund solidar. În speță, prin convenția încheiată la 23 septembrie 1999, între SC S. SA Dorohoi și SC P. SA Dorohoi, s-a stabilit, cu certitudine, că aceasta din urmă a preluat datoria pe care SC S. SA Dorohoi o avea față de B.X.

SA, în valoare de 12.455.921.468,05 lei, conform pct. 2.2. din contractul de cesiune de creanță nr. 170034 din 21 iulie 1999, încheiat între BX. și A.V.A.B. Că, odată cu preluarea debitului, SC P. SA Dorohoi s-a subrogat debitorului garant SC S. SA Dorohoi, devenind parte în contractul de gaj fără deposedare, încheiat la 14 ianuarie 1994, precum și în contractul de garanție imobiliară nr. 1274 din 4 februarie 1997. Așa fiind, nu se pot aplica dispozițiile art. 245 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, privind răspunderea în solidar, cât timp s-a stabilit că SC P. SA preia debitul pe care SC S. SA Dorohoi îl are față de B.X. SA. Față de toate aceste considerente, Curtea constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel Suceava, este legală și temeinică.

Așa fiind, urmează ca, potrivit dispoziției art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de A.V.AB. București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.B. București, împotriva sentinței nr. 88 din 30 mai 2001 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2003.