ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 365/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea

de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, la 18 aprilie

2002, G.I. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 478, pronunțată la data

de 6 decembrie 2001, de această instanță, motivând că este îndreptățit la

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, având în vedere actul

normativ nou, respectiv H.G. nr. 127/2002 și situația de refugiat în care s-a

aflat.

Curtea de Apel Cluj, prin sentința

nr. 199 din 4 iunie 2002, a respins cererea de revizuire, ca nefondată.

A reținut, în considerentele

hotărârii, că în raport cu condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., actul nou invocat de reclamant, respectiv H.G. nr. 127/2002, nu poate fi

asimilat unui înscris doveditor, deținut de partea potrivnică și descoperit

după pronunțarea hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs. reclamantul G.I.

În susținerea recursului a arătat că

a fost persecutat etnic de către regimurile stabilite în România, în perioada

1940 – 1945 și că potrivit H.G. nr. 127/2002, „refugiații” sunt asimilați cu

„strămutații”, cu dreptul de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000.

A solicitat restituirea dosarului la

Comisia Județeană constituită pentru stabilirea unor situații prevăzute de

Legea nr. 189/2000 și O.G. nr. 105/1999, de pe lângă Casa Județeană de Pensii

Maramureș.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului, constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele

considerente:

Potrivit prevederilor art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Astfel, având în vedere că din

cererea depusă nu rezultă cu certitudine obiectul acesteia, instanța era

datoare să stăruie și să ceară petentului, lămuriri suplimentare, pentru a

stabili dacă este vorba de o cerere formulată în temeiul art. 322 C. proc. civ.

sau cerere de revizuire formulată în temeiul O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare și Normele de aplicare a acesteia, aprobate prin

H.G. nr. 127/2002, în acest din urmă caz, cererea fiind greșit îndreptată.

Pe de altă parte, era necesar ca

instanța de fond să aibă în vedere la soluționarea cauzei, și Precizările

transmise Caselor județene de Pensii, cu nr. 1026 din 29 martie 2002, de către

Casa Națională de Pensii.

Astfel fiind, urmează ca recursul de

față să fie admis, hotărârea atacată să fie casată și cauza trimisă pentru

rejudecare, potrivit dezlegărilor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de G.I.,

împotriva sentinței civile nr. 199 din 4 iunie 2002 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 ianuarie 2003.