ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3132/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC K.S. SRL Mediaș, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Fiscal de Stat Sibiu, a solicitat anularea procesului-verbal nr. 368 din 21 martie 2000 a Direcției de Control Fiscal Sibiu și a deciziei nr. 108 din 16 mai 2001 emisă de pârâtă și exonerarea de plata sumelor de 37.404.085 lei T.V.A. și 10.023.104 lei majorări de întârziere. S-a susținut că greșit i s-a respins contestația, întrucât nivelul dobânzilor acordate pentru împrumuturi agenților economici nu pot depăși dobânda legală de 35% stabilită la nivelul taxei speciale a scontului stabilit de Banca Națională a României.

În drept, s-au invocat prevederile O.G. nr. 207/1999 și H.G. nr. 402/2000. Tribunalul Sibiu, prin sentința nr. 1200/C din 18 septembrie 2001, a admis acțiunea, reținând că S.F., în calitate de asociat unic al societății reclamante, a acordat acesteia un împrumut cu dobândă aferentă soldului zilnic al împrumutantului, în cauză neoperând dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 9/2000, care se aplică numai atunci când părțile contractante nu au stabilit nivelul ratei dobânzii. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 102 din 28 ianuarie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, prin actul adițional la contractul de împrumut, părțile contractante au stabilit dobânda la nivelul celei active, practicate de Banca Națională a României, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din O.G.

nr. 9/2000. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, republicată și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000 și nr. 59/2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor menționate, întrucât au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Se solicită în temeiul art. 314 C. proc. civ., admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătorești criticate, iar pe fond respingerea acțiunii, întrucât în cauză este un contract de împrumut comercial supus reglementărilor comerciale și nu civile, aplicabile fiind dispozițiile art. 3 din O.G.

nr. 9/2000, privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, care se calculează la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Națională a României. Societatea, acordând o dobândă mai mare decât cea legală, și-a diminuat profitul impozabil și evident impozitul pe profit astfel că, în mod corect, a fost obligată de organul de control la plata sumelor, reținut prin procesul-verbal contestat, precum și la plata penalităților de întârziere pentru impozitul pe profit. Recursul în anulare este întemeiat. Din actele dosarului rezultă că în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2000, SC K.S. SRL a calculat și înregistrat în contul analitic 665-5 „Cheltuieli privind dobânzile aferente împrumuturilor de la persoane fizice” suma de 663.838.245 lei, din care 129.298.410 lei aferente perioadei 1 iulie – 31 decembrie 1999, reprezentând dobânzi aferente sumelor depuse în casieria societății de asociatul unic S.F.

sub formă de împrumut acordat în baza contractului de împrumut încheiat cu societatea la 30 iunie 1999. La calcul dobânzilor aferente soldului zilnic al împrumutului, pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2000, s-a utilizat dobânzile active (medii) ale băncilor comerciale de Banca Națională a României. Prin folosirea acestui procedeu, societatea a încălcat dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești care prevede că dobânda se stabilește în materie comercială, când debitorul este comerciant, la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Națională a României.

Prin utilizarea de către societate la calculul cheltuielilor cu dobânzile aferente împrumutului a unor dobânzi mai mari decât cea legală de 35% pe an, taxă oficială a scontului, stabilită prin Circulara Băncii Naționale a României nr. 11/21 iulie 1998, profitul impozabil a fost diminuat cu 149.616.339 lei și impozitul pe profit cu 37.404.085 lei pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2000. Pentru neplata în termen a impozitului pe profit s-au stabilit majorări de întârziere de 10.023.804 lei. În procedura prealabilă de contestare soluția a fost de respingere în timp ce, la instanțe, de admitere și anulare a actelor contestate, reținându-se că este vorba de un contract de împrumut civil și își găsesc aplicabilitate dispozițiile art. 2 din O.G.

nr. 9/2000 care prevăd „în cazul în care potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale obligația este purtătoare de dobânzi fără să arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală”. Prin actul adițional din 15 ianuarie 2000, s-a stabilit că nivelul dobânzilor calculate pentru sumele împrumutate societății va fi la nivelul dobânzii active stabilit la Banca Națională a României, astfel că nu se vor aplica prevederile art. 3 din O.G. nr. 9/2000. Raționamentul instanțelor are la bază o încălcare esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. O.G. nr. 9/2000 prevede că părțile contractante sunt „libere” să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații, mai puțin în materie comercială unde, conform art. 3, „dobânda legală, se stabilește când debitorul este comerciant, la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Națională a României”.

C. com. în art. 7 prevede: „sunt comercianți cei care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită, precum și societățile comerciale; de asemenea odată dobândită calitatea de comerciant, toate actele și faptele juridice efectuate sunt prezumate a fi comerciale”. În cauză, contractul de împrumut, încheiat între S.F. și SC K.S. SRL Mediaș, este un contract de împrumut comercial. Este de necontestat atât calitatea de comerciant a societății comerciale împrumutate, cât și a persoanei fizice împrumutate, care nu este alta decât asociatul unic al aceleiași societăți, ce are comerțul ca profesiune obișnuiră (art. 7 C. com.), astfel că în cauză își găsește aplicarea art. 3 și nu art. 2 din O.G.

nr. 9/2000. În consecință, recursul în anulare fiind întemeiat, urmează a fi admis în baza art. C. proc. civ., a se casa hotărârile judecătorești criticate, iar pe fond se va respinge acțiunea, actele contestate fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 1200/C din 18 septembrie 2001 a Tribunalului Sibiu. Casează sentința atacată și decizia nr. 102 din 28 ianuarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia și în fond respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2003.