ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1221/2003

Asupra recursului de față

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1387 din 26 septembrie 2000 a

Tribunalului Sibiu a fost admisă acțiunea Fondului Proprietății de Stat, iar

pârâta SC A. SA a fost obligată la plata sumei de 209.879-898 lei, dividende,

plus 115.873.621 lei, reprezentând daune-interese moratorii, calculate în

raport cu dobânda, la depozite pe teren de un an, acordată de B.R.D.

Apelul declarat de pârâtă, împotriva acestei sentințe,

a fost admis prin decizia civilă nr. 91 din 7 februarie 2001 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, această sentință

fiind schimbată în partea privitoare la daunele moratorii, în sensul

respingerii acestei cereri, restul sentinței fiind menținut.

Instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor

art. 43 C. com., pârâta datora dobânda legală comercială, dobândă care trebuia

raportată la taxa de scont B.N.R., ceea ce reclamanta nu a solicitat, cerând

dobânda bancară.

Raportarea reclamantului la dobânda bonificată B.R.D.,

acordată depozitelor constituite pe termen de 1 an, nu putea fi acceptată decât

în condițiile în care acesta ar fi făcut dovada îndeplinirii cerințelor art.

1085 C. civ., dovadă nefăcută în speța de față.

Nemulțumit de această decizie, reclamantul, devenit

Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, a

declarat recurs solicitând modificarea ei, în sensul respingerii apelului

pârâtei și păstrării soluției în fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține,

în esență, că decizia din apel este dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece

ea este îndreptățită, conform dispozițiilor art. 43 C. com., la dobânzi

acordate de B.R.D., bancă la care ea își putea păstra banii, putând constitui

chiar depozite, până la apariția O.U.G. nr. 37/1999, ce o obliga să transfere

veniturile la Trezoreria sectorului 1 București.

Chiar dacă, prin O.U.G. nr. 88/1997, s-a stabilit că

dividendele sunt venituri la bugetul de stat, aceste venituri la bugetul de

stat trebuiau vărsate mai întâi în cont bancar, purtător de dobânzi și apoi la

buget.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se

vor arăta:

Potrivit dispozițiilor art. 43 C. com., datoriile

comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când

devin exigibile.

În speță, recurenta nu putea pretinde, în temeiul

acestor dispoziții pe care și-a fundamentat cererea, decât dobânda legală,

dobândă care, așa cum a reținut și instanța de apel, era dobânda pieții

raportată la taxa de scont B.N.R. (pentru anul 1998) iar apoi, dobânda

calculată conform O.G. i nr. 9/2000, act normativ în vigoare la data promovării

acțiunii, nicidecum dobânda acordată pentru depozite pe termen de un an de

către B.R.D.

Cum recurenta nu a solicitat dobânda legală, ci

dobânda bonificată, acordată pentru depozitele pe care nu le-a putut constitui

la B.R.D. din cauza neachitării dividendelor, corect instanța de apel a

apreciat că această dobândă nu poate fi acordată, în condițiile în care

reclamanta nu a făcut dovada legăturii cauzale între prejudiciul suferit și

fapta culpabilă a debitorului, conform dispozițiilor art. 1085 C. civ.

De altfel, chiar în dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenta arată că dividendele, conform O.U.G. nr. 88/1997, trebuiau vărsate la

bugetul statului, dar susține că această vărsare era efectuată numai după ce se

constituiau depozite la bănci, ca urmare a vărsămintelor debitorilor, fapt

nedovedit în speța de față.

În consecință, Curtea apreciază că recursul este

nefondat, motiv pentru care va dispune respingerea lui, decizia din apel fiind

temeinică și legală.

Cererea intimatei-pârâte de a i se acorda

cheltuielile de judecată, constând în contravaloare transport și diurnă,

urmează a fi respinsă, ca nefondată, prin cele două bilete de transport în

xerox, nedatate, și fără a menționa ruta pentru care s-au acordat,

neprobându-se cheltuielile pretinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Autoritatea

pentru Administrarea Participațiilor Statului împotriva deciziei nr. 91/A din 7

februarie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ.

Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată

de intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 27 februarie

2003.