ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1473/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de P.A.F.T. împotriva sentinței civile

nr.428  din 15 octombrie 2002  a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de

contencios administrativ.

La

apelul nominal au lipsit atât recurentul-reclamant P.A.F.T., precum și

intimata-pârâtă Casa județeană de Pensii Maramureș.

Procedura

completă.

S-a

referit că recurentul a solicitat judecarea recursului în absența sa (fila 3).

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată la 8 august 2002 la Curtea de Apel Cluj – Secția

comercială și de contencios administrativ, reclamantul P.A.F.T. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Maramureș, solicitând anularea hotărârii

nr.211 din 4 iulie 2002 în ce privește data acordării drepturilor bănești

corespunzătoare, care în mod greșit a fost stabilită la 1 iulie 2002 în loc de

1 aprilie 2001.

Reclamantul

a susținut că inițial a depus cererea pentru recunoașterea statutului de

refugiat la data de 23 martie 2001 sub nr. 13681.

Prin

sentința civilă nr.428 din 15 octombrie 2002, Curtea de Apel Cluj – Secția

comercială și de contencios administrativ a respins contestația reclamantului,

cu motivarea că respingerea cererii acestuia depusă la 23 martie 2001 este

justificată de faptul că la data respectivă situația de refugiat nu făcea

obiectul Legii nr.189/2000, împrejurare confirmată prin sentința civilă

nr.437/2001 pronunțată în dosarul nr. 6477/2001 al aceleiași instanțe.

Instanța

de fond a reținut că odată cu apariția Hotărârii Guvernului nr.127/2002,

reclamantul a depus la data de 11 iunie 2002 o nouă cerere, solicitând

stabilirea calității de beneficiar al prevederilor acestui act normativ, sens

în care pârâta a emis hotărârea nr.211 din 4 iulie 2002 și că potrivit art.5

din H.G. nr.127/2002, în cazul aprobării cererilor, indemnizațiile se acordă

începând cu luna următoare depunerii cererii.

Împotriva

sentinței civile sus menționate a declarat recurs Podariu Antoniu Flaviu Tit,

criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Recurentul

a susținut că soluția atacată este în totală contradicție cu spiritul legii,

prin care se încearcă o mică compensare a suferințelor morale și materiale pe

care le-a îndurat o parte a populației românești datorate Diktatului de la

Viena iar prin Hotărârea Guvernului nr.127/2002 a fost introdusă noțiunea de

„refugiat” tocmai pentru a sublinia spiritul umanitar și justițiar al legii

inițiale.

Prin

cererea de recurs, recurentul a solicitat drepturile ce i se cuveneau pentru

perioada 1 aprilie 2001 până la 30 iunie 2002, indemnizația lunară indexată

pentru aceeași perioadă 2001-2002 și începând cu 1 ianuarie 2003 până la

achitarea integrală a sumelor soliticate, obligarea pârâtei să-i achite o

penalizare de 2% pentru fiecare lună de întârziere.

Recursul

este întemeiat în sensul și pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Se

reține că recurentul P.A.F.T. s-a adresat inițial Direcției Generale de Muncă

și Protecție Socială a județului Maramureș cu cererea nr.13681 din 23 martie

2001, solicitând acordarea drepturilor conferite prin Legea nr.189/2000, motivat

de faptul că a fost strămutat de pe locurile natale, alături de părinții și

frații săi, perioada strămutării fiind între anii 1940 – 1945.

Cererea

sa a fost respinsă de către pârâtă iar la 11 iunie 2002 reclamantul a depus o

nouă cerere, Casa Județeană de Pensii Maramureș emițând Hotărârea nr.211 din 4

iulie 2002 și a acordat reclamantului drepturile conferite prin Legea

nr.189/2000, cu începere de la 1 iulie 2002.

Prin

Hotărârea Guvernului nr.127/2002 au fost aprobate Normele pentru aplicarea

prevederilor O.G. nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată și modificată

prin Legea nr.189/2000.

Normele

respective sunt norme de aplicare a Legii nr.189/2000 iar drepturile conferite

de acestea se acordă persoanelor care au formulat cereri în temeiul legii

respective.

În

consecință, drepturile conferite de actul normativ sus menționat se vor acorda

recurentului începând cu luna următoare depunerii cererii inițiale, respectiv

începând cu 1 aprilie 2001.

În

ceea ce privește solicitarea recurentului de acordare a unor drepturi bănești

și penalități, aceasta urmează a fi respinsă întrucât, conform dispozițiilor art.316

coroborate cu cele ale art.294 din Codul de procedură civilă, în recurs nu se

pot face alte cereri noi, recurentul având posibilitatea să formuleze o acțiune

distinctă pentru obținerea drepturilor solicitate.

Pentru

considerentele prezentate, recursul declarat în cauză urmează a fi admis,

casată sentința atacată și pe fond admisă acțiunea formulată de P.A.F.T.

Hotărârea

nr.211 din 4 iulie 2002 a Casei Județene de Pensii Maramureș va fi anulată

parțial, în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 se vor acorda

reclamantului cu începere de la 01 aprilie 2001 în loc de 30 iunie 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de P.A.F.T. împotriva sentinței civile nr.428  din 15

octombrie 2002  a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează

sentința atacată și pe fond admite acțiunea formulată de P.A.F.T.

Anulează

parțial hotărârea nr.211 din 4 iulie 2002 a Casei de Pensii Maramureș, în

sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 se vor acorda

reclamantului cu începere de la 1 aprilie 2001 în loc de 30 iunie 2002.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.