Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.04.2003
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1355/2003

HOTĂRÂRE
02.04.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1355/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 august 2002, reclamanta M.M. a solicitat modificarea hotărârii nr. 214 din 20 iunie 2002, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, în sensul ca drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, să-i fie acordate cu începere de la data de 1 aprilie 2001, și nu de la data de 1 iulie 2002, cum a dispus pârâta.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pentru recunoașterea statutului de refugiat din motive etnice, a formulat cerere la data de 6 martie 2001, iar prin hotărârea contestată, pârâta a stabilit nelegal acordarea drepturilor cuvenite pentru perioada de refugiu, cu începere de la data de 1 iulie 2002, în loc de 1 aprilie 2001. Prin sentința civilă nr. 425 din 15 octombrie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată, cu motivarea că la 6 martie 2001, când a fost depusă, cererea reclamantei de recunoaștere a statutului de refugiat nu făcea obiectul Legii nr. 189/2000, împrejurare confirmată definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 547/2001.

Reținând că după adoptarea H.G. nr. 127/2002, reclamanta a depus o nouă cerere care a fost admisă de pârâtă, instanța de fond a constatat că în mod legal au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu începere din luna următoare depunerii acestei cereri. Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 189/2000, deoarece a avut statutul de refugiat din motive etnice, și pentru perioada de refugiu este în drept să beneficieze de indemnizația prevăzută prin legea sus-menționată, cu începere de la data de 1 martie 2001. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente: Prin H.G.

nr. 127/2002, au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, ordonanță care a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000. Deși a reținut că reclamanta a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice, instanța de fond a respins greșit cererea acesteia, de acordare a drepturilor care i se cuvin din luna următoare sesizării autorității pârâte, respectiv de la data de 1 aprilie 2001, având în vedere că drepturile solicitate au fost prevăzute în Legea nr. 189/2000, și nu în Normele metodologice aprobate ulterior pentru aplicarea legii.

De asemenea, instanța de fond a reținut greșit existența autorității de lucru judecat pentru cererea formulată inițial de reclamantă la 6 martie 2001. Cauza soluționată de Curtea de Apel Cluj,prin sentința civilă nr. 547/2001, a avut ca obiect cererea de anulare a hotărârii nr. 2880 din 10 iulie 2001, emisă de Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului Maramureș și s-a întemeiat juridic numai pe dispozițiile Legii nr. 189/2000. Acest prim litigiu judecat prin sentința irevocabilă menționată anterior, a avut un obiect și o cauză, diferite de cele ale pricinii de față și a fost soluționat în contradictoriu cu o altă autoritate publică, astfel încât nu există autoritate de lucru judecat, în sensul art. 1201 C. civ.

și art. 166 C. proc. civ. În consecință, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea instanței de fond, va admite acțiunea formulată de reclamanta M.M. În temeiul art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, se va modifica în parte hotărârea nr. 214 din 20 iunie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Maramureș, în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, să fie acordate reclamantei, cu începere de la 1 aprilie 2001, și nu de la 1 martie 2001, cum fără temei s-a solicitat în recurs, dat fiind că în art. 5 din Legea nr. 189/2000, se prevede acordarea acestor drepturi de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.

D E C I D E Admite recursul declarat de M.M., împotriva sentinței civile nr. 425 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamanta M.Ma. Modifică, în parte, hotărârea nr. 214 din 20 iunie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Maramureș, în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, i se acordă începând cu 1 aprilie 2001. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1375/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 25 iulie 2003, reclamanta P.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 1457 din 10 iulie 2003, emisă de Casa Județeană de
ÎCCJ 2005-03-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1377/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 iulie 2003, reclamantul P.R. a solicitat anularea hotărârii nr. 1405 din 23 iunie 2003, emisă de Casa Județeană d
ÎCCJ 2004-06-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3865/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 iunie 2003, reclamanta K.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 305 din 30 mai 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pen
ÎCCJ 2005-03-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1378/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 august 2003, reclamanta C.A. a solicitat anularea hotărârii din 10 iulie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii M
ÎCCJ 2003-04-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1474/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de D. A. T. împotriva sentinței civile nr.427 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal au lipsit atât recurenta-reclamantă D. A.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă