ÎCCJ, Decizia nr. 246/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 5 aprilie 2000, reclamantul Z.T. a chemat în judecată Statul român,

reprezentat prin Ministerul Finanțelor, cerând obligarea acestuia la plata

sumei de 1.822.455.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și morale pentru

arestarea sa ilegală timp de 6 luni și 20 de zile, în perioada de la 1 martie

1995 până la 20 septembrie 1995.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

relevat că, fiind inspector tehnic la sucursala Maramureș a băncii C.B. S.A.,

datorită unei grave erori judiciare, a fost arestat la data de 1 martie 1995,

fiind deținut până la 20 septembrie 1995, sub acuzația de luare de mită.

S-a învederat de reclamant că, după

condamnarea sa inițială la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, în urma

rejudecării procesului, prin sentința penală nr. 211 din 15 noiembrie 1999 a

Tribunalului Alba a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și a art. 10

lit. a) C. proc. pen., această soluție fiind menținută prin decizia penală nr.

75/A din 29 februarie 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, rămasă definitivă prin

neatacare cu recurs.

Reclamantul a solicitat să se aibă

în vedere, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, faptul că, în urma

lipsirii de libertate în mod ilegal, i s-au adus grave prejudicii onoarei și

demnității personale, a fost calomniat prin presa locală, care a publicat știri

de senzație și comentarii neadevărate, a fost înlăturat din serviciu și,

fiindu-i distrusă reputația, nu reușește să se reîncadreze, s-a îmbolnăvit în

timpul arestului, datorită condițiilor subumane ce i s-au creat, a fost

zdruncinată viața întregii sale familii și i s-a influențat negativ vechimea în

muncă și cuantumul pensiei.

Prin întâmpinarea depusă la data de

22 mai 2000, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de

Stat Maramureș, referindu-se la daunele morale solicitate de reclamant, a

considerat că acesta, din moment ce a fost achitat, are dreptul și la

despăgubiri morale, dar într-o sumă rezonabilă, mai redusă decât aceea pe care

o pretinde.

Tribunalul Maramureș, prin sentința

civilă nr. 4 din 5 ianuarie 2001, a admis în parte acțiunea, obligând Statul

român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor

Publice și Controlului Financiar de Stat Maramureș, să plătească reclamantului

suma de 16.687.201 lei cu titlu de despăgubiri materiale și suma de

1.000.000.000 lei cu titlu de despăgubiri morale.

S-a motivat că, în raport cu

prevederile art. 504 C. proc. pen., reclamantul, în privința căruia s-a

pronunțat o soluție definitivă de achitare pentru infracțiunea ce i s-a

imputat, este îndreptățit să i se plătească despăgubiri materiale în sumă de

16.678.201 lei, cu care pârâtul a fost de acord, precum și 1.000.000.000 lei

despăgubiri pentru daune morale, apreciindu-se că această sumă constituie o

reparare rezonabilă pentru suferințele și consecințele negative ce le-a avut,

pe plan fizic, psihic, familial și social, măsura arestării sale nejustificate.

Prin decizia civilă nr. 136 din 1

iunie 2001, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și, admițând

apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința, în sensul obligării

Statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să-i plătească suma de

39.938.315 lei cu titlu de despăgubiri materiale, precum și a menținerii

dispozițiilor privind daunele morale.

S-a motivat că din actele dosarului

rezultă că reclamantul a dovedit că, în raport cu indicele inflației, daunele

materiale ce i s-au cauzat reclamantului în urma arestării sale nejustificate

se ridică la suma de 39.938.315 lei, iar aprecierea daunelor morale suferite de

acesta la suma de un miliard de lei este corectă.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs procurorul, reclamantul și pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Maramureș, în nume propriu și în numele Ministerului

Finanțelor Publice, toate recursurile fiind respinse, ca nefondate, prin

decizia nr. 1563 din 17 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția

civilă, cu motivarea că atât despăgubirile materiale, în sumă de 39.938.315

lei, cât și daunele morale, în sumă de un miliard lei, au fost stabilite cu

respectarea dispozițiilor legii și în mod temeinic.

Invocând dispozițiile art. 330 pct.

2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză.

Hotărârile atacate sunt criticate ca

vădit netemeinice cu privire la cuantumul daunelor morale stabilite,

susținându-se că perioada de timp în care reclamantul a fost arestat, ca și

consecințele pe care această măsură le-a avut asupra sa nu justifică acordarea

sumei de un miliard lei, care apare exagerată în raport cu prejudiciul real

suferit.

S-a mai susținut că probatoriul

administrat în cauză cu privire la prejudiciul moral suferit de reclamant este

insuficient, impunându-se completarea acestuia.

În concluzie, s-a cerut casarea

hotărârilor vizate prin recursul în anulare și trimiterea cauzei, în vederea

rejudecării, la prima instanță.

Recursul în anulare este fondat.

În adevăr, potrivit art. 504 alin.

(2) C. proc. pen., persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar

ulterior a fost achitată, pe motiv că nu a săvârșit fapta imputată ori că acea

faptă nu există, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite.

Evident, față de termenii generali

în care este formulat prin textul de lege menționat acest drept la repararea

pagubei suferite, este de înțeles că dreptul respectiv subzistă și pentru

daunele morale.

Dar, chiar dacă, în raport cu natura

acestor daune, nepatrimoniale, stabilirea cuantumului lor presupune și luarea

în considerare a unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin

elemente probatorii, ceea ce impune și existența unei anumite eventualități de

aproximare, pentru limitarea efectelor unei atari eventualități este, totuși,

necesar să fie avute în vedere anumite criterii de determinare a valorii

prejudiciului moral real suferit, cum sunt consecințele negative suportate sub

aspect fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate și urmările produse

prin lezarea lor, măsura în care au fost afectate familia și situația

profesională sau socială a celui care se consideră victima măsurii preventive

luate.

De aceea, câtă vreme probele ce se

pot administra, în raport cu specificul pretențiilor formulate, nu ar fi de

natură a furniza noi elemente pentru efectuarea unor calcule riguroase, ci ar

putea oferi doar și alte eventuale detalii de apreciere, care să ducă în final

tot la o stabilire aproximativă a sumei bănești ce ar reprezenta echivalentul

prejudiciului moral, se constată că nu mai este necesară judecarea din nou a

cauzei de către prima instanță.

Ținându-se seama, însă, de

echivalentul real al tuturor consecințelor negative la care s-a făcut referire

și al suferințelor suportate de reclamant și familie în urma arestării și

deținerii sale preventive, timp de 6 luni și 20 de zile, datorită imputării

unei fapte pentru care a fost achitat de instanță, se impune să fie reapreciat

cuantumul daunelor morale acordate la suma de 600.000.000 lei, care reflectă un

calcul mai exact al echivalentului cuvenit în bani reclamantului cu titlu de

daune morale.

În această privință, trebuie avut în

vedere că evaluarea de către instanțe a elementelor probatorii, pe baza cărora

se determină cuantumul sumei bănești ce corespunde daunelor morale suferite,

este supusă cenzurii instanței de control judiciar în măsura în care s-a comis

o greșeală decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

Așa fiind, și cum hotărârile atacate

s-au întemeiat, în ceea ce privește reținerea cuantumului prejudiciului

constând în daune morale, pe o apreciere eronată a materialului probator

administrat și pe o aplicare greșită a dispozițiilor legii, ceea ce constituie

cazuri de casare în raport cu dispozițiile art. 330 pct. 2 teza finală, cu

referire la art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul în anulare și

a se decide în sensul dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr. 4 din 5 ianuarie 2001 a Tribunalului Maramureș,

deciziei civile nr. 136 din 1 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă,

și deciziei nr. 1563 din 17 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția

civilă.

Casează hotărârile atacate numai cu

privire la cuantumul despăgubirilor morale pe care pârâtul Statul român,

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția generală a Finanțelor

Publice Maramureș, a fost obligat să le plătească reclamantului Z.T. Reduce

cuantumul acestor despăgubiri de la suma de 1.000.000.000 lei la suma de

600.000.000 lei.

Pronunțată în ședință publică azi,

22 septembrie 2003.