ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2241/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 23 iunie 1999 reclamanta M.M. a chemat în judecată statul român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat să-i achite 100.000.000 lei cu titlu de daune materiale și 150.000.000 lei cu titlu de daune morale. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost arestată preventiv timp de 26 de zile, în perioada iunie - iulie 1993, ulterior, prin sentința penală nr. 71/ S din 9 iunie 1995 a Tribunalului Brașov, definitivă și irevocabilă, fiind achitată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Sumele pretinse reprezintă prejudiciul material și moral suferit în perioada arestării pe nedrept, temeiul acțiunii fiind art. 48 alin. (3) din Constituția României și art. 998 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 309 din 30 martie 2000, pronunțată de Tribunalul Alba, secția civilă, în dosarul nr. 2651/1999 s-a respins acțiunea, luându-se act de renunțarea reclamantei la capătul de acțiune privind daunele materiale, soluție menținută de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, care, prin decizia civilă nr. 671/ A din 15 septembrie 2000, dosar nr. 3821/2000, a respins apelul reclamantei ca nefondat. Prin decizia nr. 3061 din 19 iunie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 32/2001 s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 671/ A din 15 septembrie 2000 a Curții de Apel Alba Iulia.

Cele două hotărâri pronunțate la judecarea în fond și apel au fost casate, cauza trimițându-se spre rejudecare Tribunalului Alba. În cel de-al doilea ciclu procesual, la soluționarea în fond a cererii, Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 6/ CA din 8 ianuarie 2002, pronunțată în dosarul nr. 5684/2001 a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata a 150.000.000 lei cu titlu de daune morale. Împotriva acestei sentințe, atât reclamanta cât și pârâtul au declarat recurs, cereri care au fost admise, sentința civilă nr. 6/ CA din 8 ianuarie 2002 fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Alba, secția civilă (decizia civilă nr. 434 din 26 aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. 1492/2002).

În rejudecare, Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința civilă nr. 902 din 10 octombrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 5221/2002, a respins acțiunea, luând act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind daunele materiale. Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia civilă nr. 68/ A din 5 februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 5848/2002. Împotriva deciziei nr. 68/ A din 5 februarie 2003, care a fost comunicată sub semnătură, reclamantei M.M. la 11 martie 2003, aceasta a formulat cerere de recurs, înregistrată la 14 martie 2003, arătând că motivele de recurs le va formula în scris ulterior.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2039/2003 cu prim termen de judecată la 17 martie 2004. Cu petiția înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la 05 martie 2004 (ștampila poștei 03 martie 2004) recurenta depune motivele recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 68/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, fără a le încadra în drept. Cu privire la motivele recursului, art. 303 C. proc. civ., dispune în alin. (1) că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit alin. (2) termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Din actele de la dosar rezultă că recursul declarat în cauză nu a fost motivat prin cererea de recurs și nici ulterior cu respectarea termenului legal, motivarea făcută prin petiția înregistrată la 5 martie 2004, fiind în afara termenului prevăzut de art. 303 alin. (2) C. proc. civ. Cum în speță nu există motive de ordine publică care ar putea fi invocate și din oficiu, se va face aplicarea art. 306 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva deciziei nr. 68 A din 5 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2004.