Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
6 februarie 2004

Decizia nr. 986/2004 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 12 august 2003, A.D.O. a chemat în judecată pe A.I.C. pentru ca, prin ordonanță președințială, să se dispună sistarea lucrărilor de construcții la apartamentul situat în orașul Mangalia, evacuarea pârâtului din imobil. Totodată, reclamantul a cerut să se ordone reintegrarea sa în acest apartament. Judecătoria Mangalia, prin sentința civilă nr. 1175 din 3 septembrie 2003, a respins, ca nefondată, cererea, cu motivarea că, în speță, nu există urgență, în sensul art. 581 C. proc. civ. și că, pentru rezolvarea litigiului, reclamantul are deschisă calea procedurii comune. Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs care, prin încheierea din 31 octombrie 2003 a acestei curți a fost admis în principiu conform art. 308 alin. (5) C. proc.

civ., fiind fixat termen de judecată, în ședința publică de astăzi. Întrucât pentru acest termen de judecată, când a lipsit, reclamantul a fost citat cu mențiunea de a timbra cererea de recurs cu 34.000 lei taxă judiciară de timbru și 1500 lei timbru judiciar, iar la dosarul cauzei nu există înscrisuri doveditoare a plății taxelor de timbru menționate, se impune, în sensul art. 20 din Legea nr. 146/1997, anularea recursului, ca netimbrat.

DECIDE: Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A.O.M. împotriva sentinței civile nr. 1175 din 3 septembrie 2003 a Judecătoriei Mangalia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.