ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1879/2003

La 13 martie 2003 s-a luat în examinare

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.1020 din 29 noiembrie

2001 a Tribunalului Buzău-Secția Comercială și deciziei civile nr.302 din 21

februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești-Secția Comercială și de Contencios

Administrativ.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea

cu data de 13 martie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 26 martie

2003.

C U

R T E A

Asupra recursului în anulare constată:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău

reclamanta S.C. C. D & D SRL în calitate de succesoare în drepturi a S.C.

„A.” Buzău în contradictoriu cu pârâta S.C. „R.” SA Buzău pronunțarea unei

hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare, urmând a constata că

între părți a intervenit vânzarea cumpărarea unui spațiu comercial situat în

str. U., bloc 8 FGH, parter, la prețul de 1.675.450.000 lei.

Tribunalul Buzău prin sentința nr.1020 din 29

noiembrie 2001 a admis acțiunea formulată de reclamantă, a constatat că între

aceasta și pârâtă a intervenit vânzarea cumpărarea unui spațiu comercial situat

în Buzău, str.U. bl.FGH, parter, în suprafață construită de 222,41 mp. din care

182,50 mp. suprafață utilă și împreună cu suprafața indiviză de 48,63 mp.

aferentă construcției.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut

că la data de 4 aprilie 1995 între reclamanta S.C. C. D & D SRL Buzău

(fostă S.C. „A.” SA) și pârâta „R.”SA Buzău s-a încheiat contractul de asociere

nr.137 având ca obiect asocierea realizării de activități de comercializare de

autoturisme, piese de schimb, lubrefianți, accesorii auto, contract prin care

s-au stabilit drepturile și obligațiile părților în vederea realizării

obiectului acestuia.

Printr-un înscris denumit de părți „addendum”

încheiat la 20 iulie 1995, durata contractului de asociere a fost modificat și

prin același act părțile au convenit ca reclamanta să execute modernizări în

spațiul comercial în litigiu pe cheltuiala proprie, urmând ca valoarea acestor

lucrări să fie luată în calcul în condițiile în care imobilul va fi scos la

licitație, ori supus privatizării, situație în care reclamanta va avea

prioritate în fața altor ofertanți.

Că, la 24 iunie 1996 între părți s-a încheiat

și actul adițional nr.1 la contractul de asociere nr.137/1995 prin care pârâta

se obligă să transmită în proprietatea reclamantei spațiul comercial ce face

obiectul contractului de asociere în termen de 3 zile de la data asigurării

cadrului legal pentru vânzarea acestuia, respectiv achitarea integrală a

datoriilor la FPS în procesul de privatizare, stabilindu-se și modalitatea de

stabilire a prețului.

Sentința pronunțată a fost menținută de curtea

de apel care a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. „R.” SA

Buzău, cu opinia separată a unui judecător care a fost de părere că recursul

trebuia admis, schimbată sentința în sensul respingerii acțiunii.

Împotriva deciziei nr.302 din 21 februarie

2002 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești pârâta”R.” SA Buzău a formulat

cerere de revizuire fundamentată pe dispozițiile art.322 pct.2 și 5 Cod

procedură civilă și art.325 Cod procedură civilă care a fost respinsă ca

inadmisibilă prin decizia nr.877 din 24 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești,

în raport de art.322 Cod procedură civilă, care prevede că este posibilă

revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, numai atunci când se evocă

fondul.

Împotriva hotărârilor pronunțate procurorul

general a declarat recurs în anulare susținând că acestea sunt pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, fiind vădit netemeinice, întrucât instanțele s-au

substituit voinței părților și au stabilit prețul de vânzare al spațiului

comercial în litigiu, încălcând prevederile legale invocate, prin constatarea

perfectării vânzării în baza unei promisiuni de vânzare și a unui antecontract

de vânzare cumpărare, cu ignorarea actului adițional nr.1 din 24 iunie 1996, la

contractul de asociere nr.137/1995 din conținutul căruia nu rezultă convenția

de vânzare cumpărare a cărei nerespectare din partea vânzătoarei, să justifice

admiterea acțiunii în constatarea vânzării. Că, aceasta este doar o promisiune

unilaterală de vânzare sub condiția suspensivă a achitării de către pârâtă a

acțiunilor cumpărate de la fostul FPS și nu o convenție de vânzare cumpărare.

Prin addendumul din 20 iulie 1995 s-a convenit

ca utilizatorul S.C.” A.” SA să poată face îmbunătățiri asupra imobilului, iar

promisiunea de vânzare din actul adițional privitor la termenul de 3 zilw de la

data asigurării cadrului legal pentru vânzarea acestuia, se referă la achitarea

datoriilor către Fondul Proprietății de Stat în procesul de privatizare.

De asemeni, s-a convenit ca prețul de vânzare

să fie negociat în raport de prețurile practicate la data convenției, înscriind

totodată și o clauză de dezicere pentru vânzare.

Se mai susține că în mod greșit instanțele au admis

acțiunea în constatarea vânzării pentru spațiul în suprafață de 222,41 mp. din

care 182,50 mp. suprafață utilă, în condițiile în care contractul de asociere

nr.137 din 4 aprilie 1995 a fost încheiat între părți numai pentru 145 mp., iar

actele ulterioare nu au adus vreo modificare.

Că, pentru suprafața de 48,63 mp. aferentă

construcțiilor nu a format obiectul contractului de asociere sau al promisiunii

de vânzare.

În ceea ce privește prețul, acesta trebuia să

fie serios în raport cu art.1303 Cod civil, instanța fără a se propune un preț

a fixat prețul cel mai favorabil reclamantei.

Un alt aspect se referă la ignorarea de către

instanțe a împrejurării că spațiul a fost ipotecat de proprietarii de drept cu

act autentic transcris în cartea funciară pentru un împrumut iar în cuprinsul

actului s-a inserat interzicerea vânzării până la achitarea împrumutului.

Ultimul motiv de recurs se referă la faptul că

hotărârile pronunțate sunt în favoarea unei societăți inexistente, deoarece

prin încheierea nr.1583 din 18 octombrie 2001 s-a dispus schimbarea sediului în

com.R..

Examinând legalitatea și temeinicia

hotărârilor pronunțate, în raport de criticile formulate se constată că

recursul în anulare declarat este nefondat.

Raporturile juridice dintre părți s-au derulat

începând cu contractul de asociere nr.137 din 4 iunie 1995, completat ulterior

cu un addendum și actul adițional, contract de natură comercială, raportat la

obiectul de activitate, respectiv asocierea în vederea de activități comerciale

la care reclamanta a participat cu activul- spațiu comercial în suprafață de

145 mp.

Convenția părților a fost stabilită de părți

în actul adițional care concretizează voința acestora, în raport cu

dispozițiile art.977 Cod civil, respectiv de a vinde pârâtei spațiul comercial

la un preț ce se va raporta la prețurile practicate în materie, la acea dată.

Art.3 din actul adițional stabilește că prețul

de vânzare al spațiului comercial va fi negociat în raport de prețurile

practicate la acea dată.

Deci părțile au înțeles prin actul adițional

să stabilească natura prestațiilor reciproce, obiectul și acordul de voință

privind transferul de proprietate- intenția comună a părților fiind de

transmitere a dreptului de proprietate și chiar prețul.

La art.4 se stabilește un avans din preț în

cuantum de 150.000.000 lei.

De altfel, S.C. „R.” SA a emis și factura

nr.2528534/1996 pentru suma de 177.000.000 lei reprezentând prețul de vânzare,

respectiv 150.000.000 lei avans și 27.000.000 lei TVA.

Întreaga sumă a fost achitată.

Vânzătorul a primit această sumă și a

înregistrat-o  în contabilitate ca „avans preț vânzare spațiu comercial”.

Art.6 din convenție stipulează faptul că

lucrările de modernizare efectuate de cumpărătoarea S.C. C. D & D SRL se

vor calcula ca făcând parte din preț.

În raport cu elementele de determinare a

prețului și al modului de calcul, expertiza efectuată a stabilit corect prețul

real, integral, preț ce a fost achitat anterior introducerii acțiunii.

Diferența de 48,63 mp. aferentă construcției

este terenul indiviz corespunzător amplasării spațiului ce a făcut obiectul

contractului, nefiind un spațiu în plus ci cel pe care se află blocul

respectiv.

Este adevărat că spațiul a fost ipotecat de

către S.C.” R.” cu inscripție ipotecară notată în cartea funciară.

Ipoteca este o sarcină, dar existența unei

sarcini nu constituie o cauză de nulitate absolută a unei convenții de vânzare

cumpărare, deoarece aceasta se transmite odată cu imobilul pe care-l grevează.

Susținerea că hotărârile sunt pronunțate în

favoarea unei societăți inexistente urmează a fi înlăturată, întrucât în cauză

este vorba de cesiunea părților sociale către alți asociați și schimbarea

sediului social, al unei firme, făcute cu respectarea condițiilor de fond și

publicitate ceea ce nu echivalează cu desființarea acestei firme.

Astfel fiind, hotărârile pronunțate fiind

legale și temeinice, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva

sentinței civile nr.1020 din 29 noiembrie 2001 a Tribunalului Buzău-Secția

Comercială și de Contencios Administrativ și deciziei civile nr.302 din 21

februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești-Secția Comercială și de Contencios

Administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

martie 2003.