ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1879/2003

La 13 martie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.1020 din 29 noiembrie 2001 a Tribunalului Buzău-Secția Comercială și deciziei civile nr.302 din 21 februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești-Secția Comercială și de Contencios Administrativ. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 13 martie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 26 martie 2003. C U R T E A Asupra recursului în anulare constată: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău reclamanta S.C. C. D & D SRL în calitate de succesoare în drepturi a S.C. „A.” Buzău în contradictoriu cu pârâta S.C.

„R.” SA Buzău pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare, urmând a constata că între părți a intervenit vânzarea cumpărarea unui spațiu comercial situat în str. U., bloc 8 FGH, parter, la prețul de 1.675.450.000 lei. Tribunalul Buzău prin sentința nr.1020 din 29 noiembrie 2001 a admis acțiunea formulată de reclamantă, a constatat că între aceasta și pârâtă a intervenit vânzarea cumpărarea unui spațiu comercial situat în Buzău, str.U. bl.FGH, parter, în suprafață construită de 222,41 mp. din care 182,50 mp. suprafață utilă și împreună cu suprafața indiviză de 48,63 mp. aferentă construcției. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că la data de 4 aprilie 1995 între reclamanta S.C.

C. D & D SRL Buzău (fostă S.C. „A.” SA) și pârâta „R.”SA Buzău s-a încheiat contractul de asociere nr.137 având ca obiect asocierea realizării de activități de comercializare de autoturisme, piese de schimb, lubrefianți, accesorii auto, contract prin care s-au stabilit drepturile și obligațiile părților în vederea realizării obiectului acestuia. Printr-un înscris denumit de părți „addendum” încheiat la 20 iulie 1995, durata contractului de asociere a fost modificat și prin același act părțile au convenit ca reclamanta să execute modernizări în spațiul comercial în litigiu pe cheltuiala proprie, urmând ca valoarea acestor lucrări să fie luată în calcul în condițiile în care imobilul va fi scos la licitație, ori supus privatizării, situație în care reclamanta va avea prioritate în fața altor ofertanți.

Că, la 24 iunie 1996 între părți s-a încheiat și actul adițional nr.1 la contractul de asociere nr.137/1995 prin care pârâta se obligă să transmită în proprietatea reclamantei spațiul comercial ce face obiectul contractului de asociere în termen de 3 zile de la data asigurării cadrului legal pentru vânzarea acestuia, respectiv achitarea integrală a datoriilor la FPS în procesul de privatizare, stabilindu-se și modalitatea de stabilire a prețului. Sentința pronunțată a fost menținută de curtea de apel care a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. „R.” SA Buzău, cu opinia separată a unui judecător care a fost de părere că recursul trebuia admis, schimbată sentința în sensul respingerii acțiunii.

Împotriva deciziei nr.302 din 21 februarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești pârâta”R.” SA Buzău a formulat cerere de revizuire fundamentată pe dispozițiile art.322 pct.2 și 5 Cod procedură civilă și art.325 Cod procedură civilă care a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr.877 din 24 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești, în raport de art.322 Cod procedură civilă, care prevede că este posibilă revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, numai atunci când se evocă fondul.

Împotriva hotărârilor pronunțate procurorul general a declarat recurs în anulare susținând că acestea sunt pronunțate cu încălcarea esențială a legii, fiind vădit netemeinice, întrucât instanțele s-au substituit voinței părților și au stabilit prețul de vânzare al spațiului comercial în litigiu, încălcând prevederile legale invocate, prin constatarea perfectării vânzării în baza unei promisiuni de vânzare și a unui antecontract de vânzare cumpărare, cu ignorarea actului adițional nr.1 din 24 iunie 1996, la contractul de asociere nr.137/1995 din conținutul căruia nu rezultă convenția de vânzare cumpărare a cărei nerespectare din partea vânzătoarei, să justifice admiterea acțiunii în constatarea vânzării.

Că, aceasta este doar o promisiune unilaterală de vânzare sub condiția suspensivă a achitării de către pârâtă a acțiunilor cumpărate de la fostul FPS și nu o convenție de vânzare cumpărare. Prin addendumul din 20 iulie 1995 s-a convenit ca utilizatorul S.C.” A.” SA să poată face îmbunătățiri asupra imobilului, iar promisiunea de vânzare din actul adițional privitor la termenul de 3 zilw de la data asigurării cadrului legal pentru vânzarea acestuia, se referă la achitarea datoriilor către Fondul Proprietății de Stat în procesul de privatizare. De asemeni, s-a convenit ca prețul de vânzare să fie negociat în raport de prețurile practicate la data convenției, înscriind totodată și o clauză de dezicere pentru vânzare.

Se mai susține că în mod greșit instanțele au admis acțiunea în constatarea vânzării pentru spațiul în suprafață de 222,41 mp. din care 182,50 mp. suprafață utilă, în condițiile în care contractul de asociere nr.137 din 4 aprilie 1995 a fost încheiat între părți numai pentru 145 mp., iar actele ulterioare nu au adus vreo modificare. Că, pentru suprafața de 48,63 mp. aferentă construcțiilor nu a format obiectul contractului de asociere sau al promisiunii de vânzare. În ceea ce privește prețul, acesta trebuia să fie serios în raport cu art.1303 Cod civil, instanța fără a se propune un preț a fixat prețul cel mai favorabil reclamantei. Un alt aspect se referă la ignorarea de către instanțe a împrejurării că spațiul a fost ipotecat de proprietarii de drept cu act autentic transcris în cartea funciară pentru un împrumut iar în cuprinsul actului s-a inserat interzicerea vânzării până la achitarea împrumutului.

Ultimul motiv de recurs se referă la faptul că hotărârile pronunțate sunt în favoarea unei societăți inexistente, deoarece prin încheierea nr.1583 din 18 octombrie 2001 s-a dispus schimbarea sediului în com.R.. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârilor pronunțate, în raport de criticile formulate se constată că recursul în anulare declarat este nefondat. Raporturile juridice dintre părți s-au derulat începând cu contractul de asociere nr.137 din 4 iunie 1995, completat ulterior cu un addendum și actul adițional, contract de natură comercială, raportat la obiectul de activitate, respectiv asocierea în vederea de activități comerciale la care reclamanta a participat cu activul- spațiu comercial în suprafață de 145 mp.

Convenția părților a fost stabilită de părți în actul adițional care concretizează voința acestora, în raport cu dispozițiile art.977 Cod civil, respectiv de a vinde pârâtei spațiul comercial la un preț ce se va raporta la prețurile practicate în materie, la acea dată. Art.3 din actul adițional stabilește că prețul de vânzare al spațiului comercial va fi negociat în raport de prețurile practicate la acea dată. Deci părțile au înțeles prin actul adițional să stabilească natura prestațiilor reciproce, obiectul și acordul de voință privind transferul de proprietate- intenția comună a părților fiind de transmitere a dreptului de proprietate și chiar prețul. La art.4 se stabilește un avans din preț în cuantum de 150.000.000 lei.

De altfel, S.C. „R.” SA a emis și factura nr.2528534/1996 pentru suma de 177.000.000 lei reprezentând prețul de vânzare, respectiv 150.000.000 lei avans și 27.000.000 lei TVA. Întreaga sumă a fost achitată. Vânzătorul a primit această sumă și a înregistrat-o în contabilitate ca „avans preț vânzare spațiu comercial”. Art.6 din convenție stipulează faptul că lucrările de modernizare efectuate de cumpărătoarea S.C. C. D & D SRL se vor calcula ca făcând parte din preț. În raport cu elementele de determinare a prețului și al modului de calcul, expertiza efectuată a stabilit corect prețul real, integral, preț ce a fost achitat anterior introducerii acțiunii. Diferența de 48,63 mp. aferentă construcției este terenul indiviz corespunzător amplasării spațiului ce a făcut obiectul contractului, nefiind un spațiu în plus ci cel pe care se află blocul respectiv.

Este adevărat că spațiul a fost ipotecat de către S.C.” R.” cu inscripție ipotecară notată în cartea funciară. Ipoteca este o sarcină, dar existența unei sarcini nu constituie o cauză de nulitate absolută a unei convenții de vânzare cumpărare, deoarece aceasta se transmite odată cu imobilul pe care-l grevează. Susținerea că hotărârile sunt pronunțate în favoarea unei societăți inexistente urmează a fi înlăturată, întrucât în cauză este vorba de cesiunea părților sociale către alți asociați și schimbarea sediului social, al unei firme, făcute cu respectarea condițiilor de fond și publicitate ceea ce nu echivalează cu desființarea acestei firme. Astfel fiind, hotărârile pronunțate fiind legale și temeinice, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței civile nr.1020 din 29 noiembrie 2001 a Tribunalului Buzău-Secția Comercială și de Contencios Administrativ și deciziei civile nr.302 din 21 februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești-Secția Comercială și de Contencios Administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.