ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1258/2003

S-au  luat în examinare recursurile declarate de pârâții

B.S.și B.E.împotriva deciziei nr. 23 A    din  19 februarie 2002  a Curții de

Apel Alba Iulia – Secția Civilă.

La apelul

nominal au lipsit recurenții-pârâți, intimata-reclamantă Direcția pentru

Protecția Copilului Alba, intimații Consiliul local Alba Iulia și Consiliul

local Zlatna.

Procedura

completă.

Curtea, luând

apoi act că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul părților în

dezbaterea recursului.

Reprezentanta

Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursurilor.

C U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Direcția

Generală pentru Protecția Copilului Alba a solicitat, prin cererea adresată

Tribunalului Alba la 13 iulie 2001 declararea judecătorească a abandonului

minorei B.S.E., născută la 30 ianuarie 1995, fiica lui B.S.și B.E., în temeiul

art. 2 alin. 2 din Legea nr. 47/1993 și a art. 8 alin.1 din O.U. G.nr. 26/1997.

În motivarea

cererii, s-a arătat că în urma hotărârii nr. 526 din 2 august 2000 a Comisiei

pentru Protecția Copilului Alba s-a instituit plasamentul minorei la asistentul

maternal profesionist F.M., ca urmare a împrejurării că tatăl se găsește în

detenție iar mama a părăsit domiciliul. Se mai susține că de la luarea acestei

măsuri copilul nu a fost niciodată vizitat de părinți.

În dovedirea

cererii s-au depus la dosar înscrisuri: ancheta socială, copia hotărârii nr.

526/2000, copia sentinței penale nr.220/1999 prin care tatăl minorei a fost

condamnat la 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, cu

interzicerea drepturilor părintești.

Prin sentința

civilă nr. 521/25 octombrie 2001 Tribunalul Alba, secția civilă a admis cererea

astfel cum a fost formulată, delegând exercițiul drepturilor părintești în

favoarea Comisiei pentru Protecția Copilului Alba Iulia.

În motivarea

soluției, instanța a reținut, din probatoriul administrat, că sunt întrunite

condițiile legale pentru declararea judecătorească a abandonului.

Împotriva

sentinței de fond a declarat apel B.S., tatăl minorei.

Curtea de Apel

Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr.23/19 februarie 2002 a respins ca

nefondat apelul. S-a reținut că simpla intenție a apelantului de a nu-și

abandona copilul nu este suficientă pentru a asigura îngrijirea și educația

acestuia la această vârstă, dat fiind că apelantul mai are de executat încă 10

ani de pedeapsă privativă de libertate.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs, separat, ambii părinți ai minorei.

În recursul

său, B.S.a reiterat motivele apelului, arătând că pe timpul detenției sale

copila ar putea fi întreținută de o altă familie, indicată de el.

B.E., în

recursul său, a arătat că are posibilități materiale foarte reduse, mai are în

întreținere doi copii și de aceea nu și-a putut vizita copilul dat în

plasament, dar în orice caz nu este de acord cu declararea abandonului acesteia.

Acest ultim

recurs este inadmisibil.

Astfel cum a

rezultat din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, împotriva sentinței

de fond, B.E. nu a declarat apel.

Recursul este

o cale extraordinară de atac prin care se pot verifica, pentru motivele restrictive

prevăzute de art.304 C.proc.civ., greșelile de judecată comise de instanța de

apel.

Atâta timp cât

B.E. nu a declarat apel împotriva sentinței de fond, ceea ce ar fi permis

analiza susținerilor privind situația de fapt, este inadmisibil ca omisso medio

să se declare direct calea extraordinară de atac a recursului.

Recursului

declarat de B.S.nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Potrivit art.

3 alin. 2 din O.U.G.nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat în

dificultate,  orice copil care, temporar sau definitiv este lipsit de mediul

său familial sau care, în propriul său interes superior, nu poate fi lăsat în

acest mediu, are dreptul la protecție și la un ajutor special din partea

colectivității locale.

Iar în

conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 47/1993 cu privire la

declararea judecătorească a abandonului de copii, copilul (…) încredințat  în

condițiile legii unei persoane fizice poate fi declarat prin hotărâre

judecătorească abandonat, ca urmare a faptului că părinții s-au dezinteresat de

el, în mod vădit, o perioadă mai mare de 6 luni.

Dezinteresul

manifestat față de copil poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.

În speță,

probele administrate dovedesc cu prisosință dezinteresul părinților față de

minoră.

Astfel, tatăl

a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni grave săvârșite în

străinătate, unde comisese, în compania soției și a altui copil al părților,

numeroase fapte antisociale. Perioada mare a pedepsei privative de libertate

(14 ani) coroborată cu lipsa de interes din partea mamei periclitează interesul

major al minorei care are nevoie de o ocrotire specială, condiții materiale și

afective necesare formării sale. De aceea, în interesul superior al copilului,

măsura luată de instanțe de a declara abandonul minorei, este legală și

temeinică.

În consecință,

recursul declarat de tatăl copilului va fi respins ca nefondat iar recursul

declarat de mamă, ca inadmisibil, pentru motivele anterior expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

B.S.împotriva deciziei civile nr. 23 A din 19 februarie 2002 a Curții de Apel

Alba Iulia – Secția civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B.E.

împotriva aceleiași sus menționate decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie  2003.