ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1258/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții B.S.și B.E.împotriva deciziei nr. 23 A din 19 februarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția Civilă. La apelul nominal au lipsit recurenții-pârâți, intimata-reclamantă Direcția pentru Protecția Copilului Alba, intimații Consiliul local Alba Iulia și Consiliul local Zlatna. Procedura completă. Curtea, luând apoi act că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul părților în dezbaterea recursului. Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursurilor. C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Direcția Generală pentru Protecția Copilului Alba a solicitat, prin cererea adresată Tribunalului Alba la 13 iulie 2001 declararea judecătorească a abandonului minorei B.S.E., născută la 30 ianuarie 1995, fiica lui B.S.și B.E., în temeiul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 47/1993 și a art. 8 alin.1 din O.U.

G.nr. 26/1997. În motivarea cererii, s-a arătat că în urma hotărârii nr. 526 din 2 august 2000 a Comisiei pentru Protecția Copilului Alba s-a instituit plasamentul minorei la asistentul maternal profesionist F.M., ca urmare a împrejurării că tatăl se găsește în detenție iar mama a părăsit domiciliul. Se mai susține că de la luarea acestei măsuri copilul nu a fost niciodată vizitat de părinți. În dovedirea cererii s-au depus la dosar înscrisuri: ancheta socială, copia hotărârii nr. 526/2000, copia sentinței penale nr.220/1999 prin care tatăl minorei a fost condamnat la 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, cu interzicerea drepturilor părintești. Prin sentința civilă nr. 521/25 octombrie 2001 Tribunalul Alba, secția civilă a admis cererea astfel cum a fost formulată, delegând exercițiul drepturilor părintești în favoarea Comisiei pentru Protecția Copilului Alba Iulia.

În motivarea soluției, instanța a reținut, din probatoriul administrat, că sunt întrunite condițiile legale pentru declararea judecătorească a abandonului. Împotriva sentinței de fond a declarat apel B.S., tatăl minorei. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr.23/19 februarie 2002 a respins ca nefondat apelul. S-a reținut că simpla intenție a apelantului de a nu-și abandona copilul nu este suficientă pentru a asigura îngrijirea și educația acestuia la această vârstă, dat fiind că apelantul mai are de executat încă 10 ani de pedeapsă privativă de libertate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, separat, ambii părinți ai minorei. În recursul său, B.S.a reiterat motivele apelului, arătând că pe timpul detenției sale copila ar putea fi întreținută de o altă familie, indicată de el.

B.E., în recursul său, a arătat că are posibilități materiale foarte reduse, mai are în întreținere doi copii și de aceea nu și-a putut vizita copilul dat în plasament, dar în orice caz nu este de acord cu declararea abandonului acesteia. Acest ultim recurs este inadmisibil. Astfel cum a rezultat din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, împotriva sentinței de fond, B.E. nu a declarat apel. Recursul este o cale extraordinară de atac prin care se pot verifica, pentru motivele restrictive prevăzute de art.304 C.proc.civ., greșelile de judecată comise de instanța de apel. Atâta timp cât B.E. nu a declarat apel împotriva sentinței de fond, ceea ce ar fi permis analiza susținerilor privind situația de fapt, este inadmisibil ca omisso medio să se declare direct calea extraordinară de atac a recursului.

Recursului declarat de B.S.nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Potrivit art. 3 alin. 2 din O.U.G.nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate, orice copil care, temporar sau definitiv este lipsit de mediul său familial sau care, în propriul său interes superior, nu poate fi lăsat în acest mediu, are dreptul la protecție și la un ajutor special din partea colectivității locale. Iar în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii, copilul (…) încredințat în condițiile legii unei persoane fizice poate fi declarat prin hotărâre judecătorească abandonat, ca urmare a faptului că părinții s-au dezinteresat de el, în mod vădit, o perioadă mai mare de 6 luni.

Dezinteresul manifestat față de copil poate fi dovedit cu orice mijloc de probă. În speță, probele administrate dovedesc cu prisosință dezinteresul părinților față de minoră. Astfel, tatăl a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni grave săvârșite în străinătate, unde comisese, în compania soției și a altui copil al părților, numeroase fapte antisociale. Perioada mare a pedepsei privative de libertate (14 ani) coroborată cu lipsa de interes din partea mamei periclitează interesul major al minorei care are nevoie de o ocrotire specială, condiții materiale și afective necesare formării sale. De aceea, în interesul superior al copilului, măsura luată de instanțe de a declara abandonul minorei, este legală și temeinică.

În consecință, recursul declarat de tatăl copilului va fi respins ca nefondat iar recursul declarat de mamă, ca inadmisibil, pentru motivele anterior expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B.S.împotriva deciziei civile nr. 23 A din 19 februarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția civilă. Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B.E. împotriva aceleiași sus menționate decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2003.