ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2146/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar precum și de Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța împotriva deciziei nr.83 din 16 noiembrie 1999 a Curții de Apel Constanța – Secția Civilă. La apelul nominal s-a prezentat intimata-reclamantă F.A., reprezentată de avocata C.D., lipsind recurenții pârâți și intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța. Procedura completă. Recursul este scutit de timbru. Neexistând cereri prealabile, instanța constată că pricina este în stare de judecată și dă cuvântul părții prezente cu privire la recursuri. Avocata C.D., pentru intimata reclamantă F.A., solicită respingerea recursului Consiliului Local Constanța și al Municipiului Constanța prin Primar și constatarea nulității recursului Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța.

CURTEA, Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta F.A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța, Primarul Municipiului Constanța,Ministerul Finanțelor Publice și Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, aceștia să fie obligați a-i restitui în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 334 mp, situat în Constanța, strada Ștefan Mihăileanu – colț cu strada Constantin Brătescu, sau, în compensație, unul echivalent care să fie situat în aceeași zonă centrală. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este moștenitoarea legală a defunctului ei tată I.E.care a deținut – ca proprietar – terenul din litigiu.

A precizat că acesta a devenit proprietar ca urmare a sentinței civile nr.784 din 27 septembrie 1912 a Tribunalului Constanța prin care, dispunându-se ieșirea din indiviziune, i s-a atribuit lotul de 687 mp dintr-un teren în suprafață totală de 1374 mp, situat în Constanța, Piața Griviței, nr.2, strada Rahovei și strada Ștefan Mihăileanu; că, din acest lot, o parte de 335,72 mp a făcut obiectul unui schimb iar restul de 334 mp (terenul din litigiu) a rămas în proprietatea și posesia tatălui său, care a construit pe acesta o casă, ulterior demolată; că, prin Decretul nr.92/1952 imobilul a trecut în proprietatea statului deși tatăl său fusese timp de 35 de ani maistru de silozuri în Portul Constanța.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr.154 din 5 martie 1999, a admis în parte acțiunea în sensul că a respins ca nefondat capătul de cerere privind revendicarea imobilului și a obligat pe pârâți să atribuie reclamantei în compensare o suprafață de 334 mp teren, echivalent, prin caracteristici, cu cel revendicat; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Constanța, prin Primar și excepția lipsei capacității de exercițiu a Consiliului Local Constanța. Curtea de Apel Constanța – Secția civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, l-a respins ca nefondat, confirmând astfel sentința tribunalului.

Ambele instanțe au reținut, în esență, că decretul de naționalizare a fost greșit aplicat tatălui reclamantei – I.E.care în anul 1950, era pensionar, după 35 de ani de muncă,deci exceptat potrivit art.II din Decretul nr.92/1950 și că, în aceste condiții, statul nu are nici un titlu valabil care să justifice posesia terenului deoarece proprietarul nu și-a pierdut dreptul asupra acestuia. Instanța de apel a mai reținut – referitor la susținerea din apel a Consiliului Local Constanța și a Municipiului Constanța, potrivit căreia proprietarul neuzând de prevederilre Decretului nr.524/1950, pentru a contesta măsura naționalizării, înseamnă că a achiesat la trecerea bunului în proprietatea statului -, că acțiunea reclamantei este imprescriptibilă, promovarea ei nefiind condiționată de urmarea unei alte căi, aspect reglementat de art.21 din Constituția României care consacră accesul liber la justiție.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, precum și Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța. Recurenții pârâți Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța susțin că decizia din apel este netemeinică și nelegală, vădind ignorarea faptului că imobilul a trecut la stat în baza Decretului nr.92/1950, deci, prin lege în sensul art.645 din C.civ., precum și interpretarea eronată a prevederilor Decretului nr.524/1955 privind completarea și modificarea Decretului nr.92/1950, care a instituit o procedură administrativă de scoatere de sub naționalizare a imobilelor trecute în proprietatea statului, cu încălcarea însă a actului de naționalizare.

Referitor la același aspect, recurenții susțin că dispozițiile Constituției în vigoare care consideră naționalizarea un mod nelegal de dobândire a proprietății nu retroactivează – așa cum prevede art.15 alin.2; că, în raport și de dispozițiile art.2 alin.2 din Legea nr.92/1992, republicată, potrivit cărora instanțele judecă toate procesele, cu excepția cauzelor pentru care legea stabilește o altă competență, instanțele din Constanța, prin judecarea litigiului și soluția dată – verificarea modului în care a fost aplicat Decretul nr.92/1950 și scoaterea de sub naționalizare a imobilului revendicat – și-au depășit atribuțiile puterii judecătorești, substituindu-se unui anume organ administrativ abilitat de lege.

Recursul acestor pârâți nu este întemeiat. Legea nr.213/1968 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia în România a repus în discuție noțiunea de „bun preluat cu titlu”, permițând judecătorilor să aprecieze la fiecare speță dacă preluarea bunului de către stat, în perioada anterioară anului 1989 s-a făcut cu titlu valabil, în înțelesul art.6 din lege, prin raportare la cadrul legal existent la data fiecărei deposedări și la respectarea legilor invocate de stat la data respectivă. Constatând că imobilul din litigiu a fost greșit naționalizat întrucât proprietarul I.V.în anul 1950 era pensionar, după o perioadă de 35 de ani muncă în cadrul Portului Constanța – ca maistru de silozuri, deci exceptat de la naționalizare conform art.II din același act normativ, instanțele au procedat corect, deci au aplicat riguros în speță prevederile art.6 din Legea nr.213/1998.

De vreme ce trecerea la stat a imobilului s-a dovedit a fi ilegală, apare irelevant în speță dacă proprietarul din 1950 I.V.a contestat sau nu măsura naționalizării la Comisia de Stat pentru Aplicarea Legii Sfaturilor Populare – conform art.XI din Decretul nr.92/1950 sau, după apariția Decretului nr.524/1950, în condițiile prevăzute de acesta, printr-un demers la organele administrative (Comitetul executiv al Consiliului popular, Consiliul de Miniștri – după caz). Așa cum în mod corect au motivat instanțele, în raport de prevederile art.21 din Constituție, care consacră accesul liber la justiție, acțiunea reclamantei este imprescriptibilă, promovarea ei nefiind condiționată de urmarea prealabilă a unei căi administrative.

Desigur față de cele reținute mai sus, instanțele, soluționând pricina, nu și-au depășit atribuțiile puterii judecătorești. Întrucât în cauză restituirea în natură a imobilului revendicat nu mai este posibilă deoarece acesta (terenul) este ocupat de construcția Pieții Grivița, instanța de apel a apreciat că este justificată oferta făcută reclamantei de către Primăria Constanța – Direcția Patrimoniu, de a i se atribui în compensare un teren echivalent celui pe care l-a deținut autorul I.V.– sub aspectul suprafeței, calității, amplasării. Aprecierea instanței este corectă. De altfel, intimata reclamantă, prin concluziile orale din instanță și cele din întâmpinarea de la dosar, a precizat că a acceptat oferta care i s-a făcut de către Primăria Constanța.

În sfârșit, pentru rigoare, este important a pune în evidență o eroare a instanței de apel care, în ideia reținerii formalismului legiuitorului din anul 1965, a indicat în decizie unele texte din Decretul nr.524/1955 (nu din 1950 cum s-a înserat) care nu-și găsesc suport în realitate (ultimul considerent). Astfel, instanța face vorbire de art.2 din Decretul nr.524/1950 de modificare a art.XI al Decretului 92/1950 și de art.II 2 din același Decret 524 care ar fi prevăzut „Modalitatea și condițiunile pentru aplicarea art.XI al.2 și art.XI din prezentul decret se vor stabili prin Hotărâre a Consiliului de Miniștri”, conchizând că o atare hotărâre nu a fost niciodată publicată, având caracter clandestin.

În realitate, Decretul nr.524 din 31 decembrie 1955 (nu din 1950 – cum s-a menționat) privind completarea și modificarea Decretului nr.92/1950 are un articol unic cu punctele 1,2,3 (literele a,b,c,d). La punctul 1 al articolului unic s-a prevăzut: „Articolul II va avea următorul cuprins: Nu intră în prevederile decretului de față și nu pot fi naționalizate imobilele clădite, proprietatea muncitorilor și a pensionarilor proveniți din muncitori, precum și a funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a celorlalți pensionari, provenite din muncă...”. Art.II 2 din Decret, menționat de instanță, nu există.

De fapt, în punctul 2 al articolului unic al Decretului 524/1955 este prevăzut: „Articolul XI (evident, al Decretului 92/1950) se înlocuiește cu următorul cuprins: În baza criteriilor stabilite în art.I pct.1-5 inclusiv (din Decretul nr.92/1950) și art.II (din același Decret 92/1950 însă având cuprinsul înlocuit, redat la pct.1 al Decretului din 1955), Consiliul de Miniștri va putea face completarea sau modificarea listelor anexe prevăzute în art.I, alineatul 4 din prezentul decret. Consiliul de Miniștri poate hotărî scoaterea de sub naționalizare a oricăror imobile sau apartamente”. Recursul pârâților Consiliul Local al Municipiului Constanța și al Municipiului Constanța se vădește, așadar, neîntemeiat în raport de considerentele reținute mai sus, urmând să fie respins ca atare.

În ce privește recursul Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța, Curtea reține că, deși declarat în termen legal, nu a fost motivat. Potrivit art.303 alin.1 din C.proc.civ., recursul se va motiva în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei motivate. Articolul 306 alin.1 din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. În speță, decizia atacată a fost comunicată pârâtei la data de 28 ianuarie 2000, recursul a fost declarat la 7 decembrie 1999 (deci înainte de comunicarea deciziei) – cu mențiunea că motivele vor fi depuse după comunicarea motivării hotărârii. Din dosar rezultă că pârâta nu și-a mai motivat recursul astfel că, în conformitate cu art.306 alin.1 din C.proc.civ., urmează a constata nulitatea acestuia.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța – prin Primar împotriva deciziei nr.83 din 16 noiembrie 1999 a Curții de Apel Constanța – Secția civilă. Constată nul recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2003.