ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2146/2003

S-au

luat în examinare recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului

Constanța și Municipiul Constanța, prin primar precum și de Regia Autonomă

Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța împotriva deciziei nr.83 din

16 noiembrie 1999 a Curții de Apel Constanța – Secția Civilă.

La

apelul nominal s-a prezentat intimata-reclamantă F.A., reprezentată de avocata

C.D., lipsind recurenții pârâți și intimata pârâtă Direcția Generală a

Finanțelor Publice Constanța.

Procedura

completă.

Recursul

este scutit de timbru.

Neexistând

cereri prealabile, instanța constată că pricina este în stare de judecată și dă

cuvântul părții prezente cu privire la recursuri.

Avocata

C.D., pentru intimata reclamantă F.A., solicită respingerea recursului

Consiliului Local Constanța și al Municipiului Constanța prin Primar și

constatarea nulității recursului Regiei Autonome Exploatarea  Domeniului Public

și Privat Constanța.

CURTEA,

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta F.A. a chemat în

judecată pe pârâții Consiliul Local     al     Municipiului   Constanța,

Primarul  Municipiului   Constanța,Ministerul Finanțelor Publice și Regia

Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța, solicitând ca, prin

hotărâre judecătorească, aceștia să fie obligați a-i restitui în deplină

proprietate și posesie terenul în suprafață de 334 mp, situat în Constanța,

strada Ștefan Mihăileanu – colț cu strada Constantin Brătescu, sau, în

compensație,  unul echivalent care să fie situat în aceeași zonă centrală.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este moștenitoarea legală a

defunctului ei tată I.E.care a deținut – ca proprietar – terenul din litigiu. A

precizat că acesta a devenit proprietar ca urmare a sentinței civile nr.784 din

27 septembrie 1912 a Tribunalului Constanța prin care, dispunându-se ieșirea

din indiviziune, i s-a atribuit lotul de 687 mp dintr-un teren în suprafață

totală de 1374 mp, situat în Constanța, Piața Griviței, nr.2, strada Rahovei și

strada Ștefan Mihăileanu; că, din acest lot, o parte de 335,72 mp a făcut

obiectul unui schimb  iar restul de 334 mp (terenul din litigiu) a rămas în

proprietatea și posesia tatălui său, care a construit pe acesta o casă,

ulterior demolată; că, prin Decretul nr.92/1952 imobilul a trecut în

proprietatea statului deși tatăl său fusese timp de 35 de ani maistru de

silozuri în Portul Constanța.

Tribunalul

Constanța, prin sentința civilă nr.154 din 5 martie 1999, a admis în parte

acțiunea în sensul că a respins ca  nefondat capătul de cerere privind

revendicarea imobilului și a obligat pe pârâți să atribuie reclamantei în

compensare o suprafață de 334 mp teren, echivalent, prin caracteristici, cu cel

revendicat; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Regiei

Autonome Exploatarea Domeniului  Public și Privat Constanța, a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Constanța, prin Primar și

excepția lipsei capacității de exercițiu a Consiliului Local Constanța.

Curtea

de Apel Constanța – Secția civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat

de Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, l-a respins

ca nefondat, confirmând astfel sentința  tribunalului.

Ambele

instanțe au reținut, în esență, că decretul de naționalizare a fost greșit

aplicat tatălui reclamantei – I.E.care în anul 1950, era pensionar, după 35 de

ani de muncă,deci exceptat potrivit art.II din Decretul nr.92/1950 și că, în

aceste condiții, statul nu are nici un titlu valabil care să justifice posesia

terenului deoarece proprietarul nu și-a pierdut dreptul asupra acestuia.

Instanța

de apel a mai reținut – referitor la susținerea din apel a Consiliului Local

Constanța și a Municipiului Constanța, potrivit căreia proprietarul neuzând de

prevederilre Decretului nr.524/1950, pentru a contesta măsura naționalizării,

înseamnă că a achiesat la trecerea bunului în proprietatea statului -,  că

acțiunea reclamantei este imprescriptibilă, promovarea ei nefiind condiționată

de urmarea unei alte căi, aspect reglementat de art.21 din Constituția României

care consacră accesul liber la justiție.

Împotriva

deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții Consiliul Local al

Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, precum și Regia Autonomă

Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța.

Recurenții

pârâți Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța susțin că decizia din

apel este netemeinică și nelegală,  vădind ignorarea faptului că imobilul a

trecut la stat în baza Decretului nr.92/1950, deci, prin lege în sensul art.645

din C.civ., precum și interpretarea eronată a prevederilor Decretului

nr.524/1955 privind completarea și modificarea Decretului nr.92/1950, care a

instituit o procedură administrativă de scoatere de sub naționalizare a

imobilelor trecute în  proprietatea statului, cu încălcarea însă a actului de

naționalizare.

Referitor la același aspect,

recurenții susțin că dispozițiile Constituției în vigoare care consideră

naționalizarea un mod nelegal de  dobândire a proprietății nu retroactivează –

așa cum prevede art.15 alin.2; că, în raport și de dispozițiile art.2 alin.2

din Legea nr.92/1992, republicată, potrivit cărora instanțele judecă toate

procesele, cu excepția cauzelor pentru care legea stabilește o altă competență,

instanțele  din Constanța, prin  judecarea litigiului și soluția dată –

verificarea modului în care a fost aplicat Decretul nr.92/1950 și scoaterea de

sub naționalizare a imobilului revendicat – și-au depășit atribuțiile puterii

judecătorești, substituindu-se unui anume organ administrativ abilitat de lege.

Recursul

acestor pârâți nu este întemeiat.

Legea

nr.213/1968 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia în

România a repus în discuție noțiunea de „bun preluat cu titlu”, permițând

judecătorilor să aprecieze la fiecare speță dacă preluarea bunului de către

stat, în perioada anterioară anului 1989 s-a făcut cu titlu valabil, în

înțelesul art.6 din lege, prin raportare la cadrul legal existent la data

fiecărei deposedări și la respectarea legilor invocate de stat la data

respectivă.

Constatând

că imobilul din  litigiu a fost greșit naționalizat întrucât proprietarul

I.V.în anul 1950 era pensionar, după o perioadă de 35 de ani muncă în cadrul

Portului Constanța – ca maistru de silozuri, deci exceptat de la naționalizare

conform art.II din același act normativ, instanțele au procedat corect, deci au

aplicat riguros în speță prevederile art.6 din Legea nr.213/1998.

De

vreme ce trecerea la stat a imobilului s-a dovedit a fi ilegală, apare

irelevant în speță dacă proprietarul din 1950  I.V.a contestat sau nu măsura

naționalizării la Comisia de Stat pentru Aplicarea Legii Sfaturilor Populare –

conform art.XI din Decretul nr.92/1950 sau, după apariția Decretului

nr.524/1950, în condițiile prevăzute de acesta, printr-un demers la organele

administrative (Comitetul executiv al Consiliului popular, Consiliul de

Miniștri – după caz).

Așa

cum în mod corect au motivat instanțele, în raport de prevederile art.21 din

Constituție, care consacră accesul liber la justiție, acțiunea reclamantei

este  imprescriptibilă, promovarea ei nefiind condiționată de  urmarea

prealabilă a unei căi administrative.

Desigur

față de cele reținute mai sus, instanțele, soluționând pricina, nu și-au

depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Întrucât

în cauză restituirea în natură a imobilului revendicat nu mai este posibilă

deoarece acesta (terenul) este  ocupat de construcția Pieții Grivița, instanța

de apel a apreciat că este justificată oferta făcută reclamantei de către

Primăria Constanța – Direcția  Patrimoniu, de a i se atribui în compensare un

teren echivalent celui pe care l-a deținut autorul I.V.– sub aspectul

suprafeței, calității, amplasării.

Aprecierea

instanței este corectă.

De

altfel, intimata reclamantă, prin concluziile orale din instanță și cele din

întâmpinarea de la dosar, a precizat că a acceptat oferta care i s-a făcut de

către Primăria Constanța.

În

sfârșit, pentru rigoare, este important a pune în evidență o eroare a instanței

de apel care, în ideia  reținerii formalismului legiuitorului din anul 1965, a

indicat în decizie unele texte din Decretul nr.524/1955 (nu din 1950 cum s-a

înserat) care nu-și găsesc suport în realitate (ultimul considerent).

Astfel,

instanța face vorbire de art.2 din Decretul nr.524/1950 de modificare a art.XI

al Decretului 92/1950 și de art.II

2

din același Decret 524 care ar

fi prevăzut „Modalitatea și condițiunile pentru aplicarea art.XI al.2 și art.XI

din  prezentul decret se vor stabili prin Hotărâre a Consiliului de Miniștri”,

conchizând că o atare  hotărâre nu a fost niciodată publicată, având caracter

clandestin.

În

realitate,  Decretul nr.524 din 31 decembrie 1955 (nu din  1950 – cum s-a

menționat) privind completarea și modificarea Decretului nr.92/1950 are un

articol unic cu punctele 1,2,3 (literele a,b,c,d). La punctul 1 al articolului

unic s-a prevăzut: „Articolul II va avea următorul cuprins: Nu intră în

prevederile decretului de față și nu pot fi naționalizate imobilele clădite,

proprietatea muncitorilor și a pensionarilor proveniți din muncitori, precum și

a funcționarilor,  micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a

celorlalți pensionari, provenite din muncă...”.

Art.II

2

din Decret, menționat de instanță, nu există.

De

fapt, în punctul 2 al articolului unic al Decretului 524/1955 este prevăzut:

„Articolul XI (evident, al Decretului 92/1950) se înlocuiește cu următorul

cuprins: În baza criteriilor stabilite în art.I pct.1-5 inclusiv (din Decretul

nr.92/1950) și art.II (din același Decret 92/1950 însă având cuprinsul

înlocuit, redat la pct.1 al Decretului  din 1955), Consiliul de Miniștri va

putea face completarea sau modificarea listelor anexe prevăzute în art.I,

alineatul 4 din prezentul decret. Consiliul de  Miniștri poate hotărî scoaterea

de sub naționalizare a oricăror imobile sau apartamente”.

Recursul

pârâților Consiliul Local al Municipiului Constanța și al Municipiului

Constanța se vădește, așadar, neîntemeiat în raport de considerentele reținute

mai sus, urmând să fie respins ca atare.

În

ce privește recursul Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat

Constanța, Curtea reține că, deși declarat în termen legal, nu a fost motivat.

Potrivit

art.303 alin.1 din C.proc.civ., recursul se va motiva în termen de 15 zile de

la comunicarea deciziei motivate.

Articolul

306 alin.1 din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat

în termenul legal.

În

speță, decizia atacată a fost comunicată pârâtei la data de 28 ianuarie 2000,

recursul a fost declarat la 7 decembrie 1999 (deci înainte de comunicarea

deciziei) – cu mențiunea că motivele vor fi depuse după comunicarea motivării

hotărârii.

Din

dosar rezultă că pârâta nu și-a mai motivat recursul astfel că, în conformitate

cu art.306 alin.1 din C.proc.civ., urmează a constata nulitatea acestuia.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâții Consiliul Local al Municipiului

Constanța și Municipiul Constanța – prin  Primar împotriva deciziei nr.83 din

16 noiembrie 1999 a Curții de Apel Constanța – Secția civilă.

Constată

nul recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și

Privat Constanța împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 mai 2003.