ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3663/2003

Deliberând asupra

recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, la data de 3 septembrie 2001, reclamanții S.I.

și C.V.E.A. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să oblige pârâtul la

plata despăgubirilor prin echivalent, pentru suprafața de 370 m

2

teren

intravilan, situat în București.

În motivare, reclamanții au arătat că, prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 586 la 6 februarie 1978 au

dobândit în proprietate imobilul casă de locuit, terenului aferent acesteia

aplicându-i-se regimul juridic prevăzut de art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

Ulterior, în baza deciziei nr. 344 din 16 mai

1978 emisă de Consiliul Popular al sectorului 1, acesta a fost preluat în

proprietatea statului, ca apoi, în anul 1980, suprafața de 370 m

2

să

deservească construirii de blocuri.

În consecință, pentru neplata despăgubirilor, la

data de 13 martie 2001, reclamanții au notificat pârâtul solicitând acordarea

de despăgubiri prin echivalent, întemeindu-și, în drept cererea, pe

dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic

al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989.

Prin sentința civilă nr. 613 din 22 aprilie

2002, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea cu

motivarea că, din probatoriile administrate (înscrisuri și expertiză tehnică

construcții) rezultă indubitabil că terenul se află într-o zonă cu amenajări și

construcții urbane este indisponibil, fiind afectat de utilități publice.

Cu privire la diferența de 300 m

2,

pentru

care reclamanții au solicitat despăgubiri, expertiza tehnică de specialitate

administrată în cauză concluzionează că terenul nu poate fi restituit, ci,

potrivit art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, urmează a se stabili măsurile

reparatorii prin echivalent, compensări cu alte bunuri ori servicii oferite de

unitatea deținătoare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel  reclamanții

criticând soluția instanței de fond, în sensul greșitei aplicări a Legii nr. 10/2001.

Astfel se susține de către apelanți că, deși nu

se contestă legalitatea demersurilor  întreprinse în baza dispozițiilor art. 21

și art. 23 din același act normativ, prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă,

instanța le-a obstrucționat accesul la justiție, împiedicându-i astfel să

obțină despăgubirile solicitate.

Soluția instanței de fond a fost menținută prin

respingerea ca nefondat a apelului, cu păstrarea motivării, în susținerea

argumentelor expuse.

Și decizia 415 A din 25 octombrie 2002 a Curții

de Apel București, secția a III a civilă, prin care s-a respins apelul a făcut

obiectul criticilor în calea extraordinară de atac a recursului, motivele din

apel fiind practic reiterate.

Prin prisma motivelor de recurs neîncadrate

explicit în cele 10 puncte reglementate de prevederile art. 304 din C. proc.

civ., reclamanții dezvoltă, aceleași critici,  pe care instanța le circumscrie,

grație conținutului lor, în pct. 9 al art. 304, în sensul aplicării greșite a

legii.

Pentru considerentele ce urmează a fi expuse

recursul va fi respins ca nefondat.

Reclamanții S.I. și C.V.E.A. au investit

instanța cu o acțiune având ca obiect plata despăgubirilor, prin echivalent, pentru

suprafața de 370 m

2

teren intravilan, care prin decizia nr. 344

emisă la 16 mai 1978 de către Consiliul Popular al sectorului 1 București a

fost preluat în proprietatea statului, fără însă a primi despăgubiri.

Prin notificarea adresată Primăriei Generale a

Municipiului București, la data de 13 martie 2001, reclamanții au solicitat

acordarea despăgubirilor

prin echivalent în condițiile prevăzute

de Legea nr. 10/2001.

Expertiza tehnică construcții încuviințată și administrată

în cauză a precizat că din terenul în suprafață totală de 600 m

2

,

300 m

2

sunt afectați construirii blocului de locuințe VII, rețelei

de circulație și racordurilor de utilitate publică aferente blocului de

locuințe, iar cealaltă suprafață de 300 m

2

este ocupată de imobilul

nr. 2  fiind proprietatea reclamanților.

În mod corect raportul juridic dedus judecății a

fost apreciat de instanțe, în sensul că reclamanții trebuie să respecte

procedura prealabilă, reglementată de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic

al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989,

edictată ca lege specială cu caracter reparator.

Procedura necontencioasă de restituire prin

echivalent a imobilelor preluate abuziv este amplu descrisă în Capitolul 5 (V)

intitulat „Măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești,

care descrie cadrul, condițiile și modalitățile concrete de realizare a

normelor reparatorii.

În preambulul acestui capitol norma prevăzută de

art. 36 din Legea nr. 10/2001 prefigurează cadrul, de acordare a acestor

măsuri.

Potrivit art. 36 alin. (3) din această lege,

persoana juridică deținătoare sau proprietară a imobilului preluat abuziv și

care nu poate fi restituit în natură are obligația de a transmite decizia sau,

după caz, dispoziția prin care persoana îndreptățită a fost de acord cu

despăgubirile bănești, prefecturii în a cărei rază teritorială își au aceste

persoane juridice sediul, în termen de 60 zile de la data primirii notificării.

Din redactarea acestui text de lege rezultă,

fără putință de tăgadă că, a priori, acordării despăgubirilor este necesar să

se parcurgă toată procedura reglementată de art. 21-26 din Legea nr. 10/2001.

În argumentarea precizărilor aduse vin și

dispozițiile art. 36 alin. (3) teza a II a din lege, unde se prevede că o dată

cu decizia de acordare a despăgubirilor bănești, ce se transmite trebuie să fie

atașată și o copie de pe expertiza prețuitoare, pentru ipoteza în care valoarea

imobilului ce nu poate fi restituit în natură s-a stabilit pe calea unei

expertize de specialitate.

Rațiunea respectării unor etape premergătoare,

cu caracter obligatoriu asupra modului de stabilire a  normelor reparatorii a

condus, în mod legal, instanțele în a aprecia că în acest caz este imperios

necesar a se urma întocmai procedura reglementată de prevederile art. 21-26 din

Legea nr. 10/2001, această judecată conducând la respingerea acțiunii.

În această ordine de idei este de precizat că nu

se poate crea  confuzia unei denegări de dreptate, în sensul îngrădirii,

obstrucționării sau limitării accesului liber la justiție – cum eronat au

susținut reclamanții – în ipoteza în care s-a arătat temeinic de instanțe că

prealabil acordării despăgubirilor persoana îndreptățită trebuie să respecte

etapele procedurii necontencioase prealabile.

În considerarea argumentelor prezentate recursul

se vădește a fi nefondat și, pe cale de consecință va fi respins, conform art. 312

alin. (1) teza a II din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții  S.I. și C.V.E.A. împotriva deciziei  nr. 415 A din 25

octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  26 septembrie  2003.