ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3663/2003

Deliberând asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 3 septembrie 2001, reclamanții S.I. și C.V.E.A. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să oblige pârâtul la plata despăgubirilor prin echivalent, pentru suprafața de 370 m 2 teren intravilan, situat în București. În motivare, reclamanții au arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 586 la 6 februarie 1978 au dobândit în proprietate imobilul casă de locuit, terenului aferent acesteia aplicându-i-se regimul juridic prevăzut de art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

Ulterior, în baza deciziei nr. 344 din 16 mai 1978 emisă de Consiliul Popular al sectorului 1, acesta a fost preluat în proprietatea statului, ca apoi, în anul 1980, suprafața de 370 m 2 să deservească construirii de blocuri. În consecință, pentru neplata despăgubirilor, la data de 13 martie 2001, reclamanții au notificat pârâtul solicitând acordarea de despăgubiri prin echivalent, întemeindu-și, în drept cererea, pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Prin sentința civilă nr. 613 din 22 aprilie 2002, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea cu motivarea că, din probatoriile administrate (înscrisuri și expertiză tehnică construcții) rezultă indubitabil că terenul se află într-o zonă cu amenajări și construcții urbane este indisponibil, fiind afectat de utilități publice.

Cu privire la diferența de 300 m 2, pentru care reclamanții au solicitat despăgubiri, expertiza tehnică de specialitate administrată în cauză concluzionează că terenul nu poate fi restituit, ci, potrivit art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, urmează a se stabili măsurile reparatorii prin echivalent, compensări cu alte bunuri ori servicii oferite de unitatea deținătoare. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții criticând soluția instanței de fond, în sensul greșitei aplicări a Legii nr. 10/2001. Astfel se susține de către apelanți că, deși nu se contestă legalitatea demersurilor întreprinse în baza dispozițiilor art. 21 și art. 23 din același act normativ, prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă, instanța le-a obstrucționat accesul la justiție, împiedicându-i astfel să obțină despăgubirile solicitate.

Soluția instanței de fond a fost menținută prin respingerea ca nefondat a apelului, cu păstrarea motivării, în susținerea argumentelor expuse. Și decizia 415 A din 25 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, prin care s-a respins apelul a făcut obiectul criticilor în calea extraordinară de atac a recursului, motivele din apel fiind practic reiterate. Prin prisma motivelor de recurs neîncadrate explicit în cele 10 puncte reglementate de prevederile art. 304 din C. proc. civ., reclamanții dezvoltă, aceleași critici, pe care instanța le circumscrie, grație conținutului lor, în pct. 9 al art. 304, în sensul aplicării greșite a legii. Pentru considerentele ce urmează a fi expuse recursul va fi respins ca nefondat.

Reclamanții S.I. și C.V.E.A. au investit instanța cu o acțiune având ca obiect plata despăgubirilor, prin echivalent, pentru suprafața de 370 m 2 teren intravilan, care prin decizia nr. 344 emisă la 16 mai 1978 de către Consiliul Popular al sectorului 1 București a fost preluat în proprietatea statului, fără însă a primi despăgubiri. Prin notificarea adresată Primăriei Generale a Municipiului București, la data de 13 martie 2001, reclamanții au solicitat acordarea despăgubirilor prin echivalent în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001. Expertiza tehnică construcții încuviințată și administrată în cauză a precizat că din terenul în suprafață totală de 600 m 2 , 300 m 2 sunt afectați construirii blocului de locuințe VII, rețelei de circulație și racordurilor de utilitate publică aferente blocului de locuințe, iar cealaltă suprafață de 300 m 2 este ocupată de imobilul nr. 2 fiind proprietatea reclamanților.

În mod corect raportul juridic dedus judecății a fost apreciat de instanțe, în sensul că reclamanții trebuie să respecte procedura prealabilă, reglementată de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, edictată ca lege specială cu caracter reparator. Procedura necontencioasă de restituire prin echivalent a imobilelor preluate abuziv este amplu descrisă în Capitolul 5 (V) intitulat „Măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești, care descrie cadrul, condițiile și modalitățile concrete de realizare a normelor reparatorii. În preambulul acestui capitol norma prevăzută de art. 36 din Legea nr. 10/2001 prefigurează cadrul, de acordare a acestor măsuri.

Potrivit art. 36 alin. (3) din această lege, persoana juridică deținătoare sau proprietară a imobilului preluat abuziv și care nu poate fi restituit în natură are obligația de a transmite decizia sau, după caz, dispoziția prin care persoana îndreptățită a fost de acord cu despăgubirile bănești, prefecturii în a cărei rază teritorială își au aceste persoane juridice sediul, în termen de 60 zile de la data primirii notificării. Din redactarea acestui text de lege rezultă, fără putință de tăgadă că, a priori, acordării despăgubirilor este necesar să se parcurgă toată procedura reglementată de art. 21-26 din Legea nr. 10/2001.

În argumentarea precizărilor aduse vin și dispozițiile art. 36 alin. (3) teza a II a din lege, unde se prevede că o dată cu decizia de acordare a despăgubirilor bănești, ce se transmite trebuie să fie atașată și o copie de pe expertiza prețuitoare, pentru ipoteza în care valoarea imobilului ce nu poate fi restituit în natură s-a stabilit pe calea unei expertize de specialitate. Rațiunea respectării unor etape premergătoare, cu caracter obligatoriu asupra modului de stabilire a normelor reparatorii a condus, în mod legal, instanțele în a aprecia că în acest caz este imperios necesar a se urma întocmai procedura reglementată de prevederile art. 21-26 din Legea nr. 10/2001, această judecată conducând la respingerea acțiunii.

În această ordine de idei este de precizat că nu se poate crea confuzia unei denegări de dreptate, în sensul îngrădirii, obstrucționării sau limitării accesului liber la justiție – cum eronat au susținut reclamanții – în ipoteza în care s-a arătat temeinic de instanțe că prealabil acordării despăgubirilor persoana îndreptățită trebuie să respecte etapele procedurii necontencioase prealabile. În considerarea argumentelor prezentate recursul se vădește a fi nefondat și, pe cale de consecință va fi respins, conform art. 312 alin. (1) teza a II din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții S.I. și C.V.E.A. împotriva deciziei nr. 415 A din 25 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2003.