ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1253/2003

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 141 din 26 iunie 2001, secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Bacău, a respins contestația formulată de SC E.M. SRL, cu sediul în Bacău, împotriva cererii de declanșare a procedurii falimentului aparținând creditoarei SC A.A. SRL, cu sediul în București, sectorul 1, și a trimis cauza Tribunalului Bacău în vederea continuării procedurii reorganizării judiciare și a falimentului. Instanța a stabilit că debitoarea datorează creditoarei suma de 672.391.521 lei, condiții în care a apreciat că sunt întrunite cerințele art. 29 din Legea nr. 64/1995.

Împotriva acestei decizii, Procurorul General al României a declarat recurs în anulare, criticând-o pentru încălcarea esențială a legii, constând în aceea că instanța nu a stabilit caracterul lichid și exigibil al creanței creditorului și nici nu a stabilit dacă debitorul se află în încetare de plăți, ambele fiind condiții esențiale pentru începerea procedurii falimentului. Critica este întemeiată. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, pentru începerea procedurii falimentului se impune a se stabili caracterul cert, lichid și exigibil al creanței. În speță, creanța pretinsă de creditoare se compune din contravaloarea mărfii expediate și din penalități de întârziere, iar din actele dosarului nu rezultă decât caracterul litigios al acesteia, debitoarea pretinzând achitarea prețului, așa încât nu se justifică penalizări de întârziere și invocă pierderea dreptului la acțiune pentru suma de 302.579.331 lei.

În cauză, nu există un titlu executoriu ori vreun înscris sub semnătură privată, care să ateste existența debitului, facturile emise neavând acest caracter. Expertiza administrată în cauză nu lămurește acest aspect, neprecizând dacă suma ce se contestă a fi datorată provine din contractul invocat de creditoare sau privește alte raporturi juridice ale părților. Pe de altă parte, conform art. 2 și 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, instanța este obligată să stabilească dacă debitorul se află în încetare de plăți, adică dacă el nu dispune de lichiditățile necesare pentru achitarea datoriilor sale. Simplul refuz de plată nu constituie, potrivit art. 29 alin. (2) din lege, o dovadă a stării de insolvență.

În cazul de față, instanțele nu au verificat acest aspect, mai mult, din actele dosarului rezultă faptul că acesta dispunea de lichidități, efectuând chiar plăți curente după introducerea cererii de declarare a falimentului. Așa fiind, recursul în anulare apare ca fiind întemeiat, el urmând a fi admis, conform art. 330 3 și 314 C. proc. civ., a se casa decizia nr. 141 din 26 iunie 2001 a secției comerciale și de contencios administrativ a Curții de Apel Bacău, precum și decizia nr. 63 din 3 aprilie 2001 a aceleiași instanțe și a se respinge recursul creditoarei, declarat împotriva sentinței nr. 46 din 18 ianuarie 2001 a secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Bacău, menținându-se soluția de admitere a contestației debitoarei, pronunțată de această din urmă instanță.

Întrucât judecarea cauzei a prilejuit debitoarei efectuarea unor cheltuieli în sumă de 40.000.000 lei, instanța urmează a obliga creditoarea la restituirea lor, conform art. 274 și urm. C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al României. Casează decizia nr. 141 din 26 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, și decizia nr. 63 din 3 aprilie 2001 a aceleiași instanțe și respinge recursul creditoarei împotriva sentinței nr. 46 din 18 ianuarie 2001 a Tribunalului Bacău, precum și recursul declarat de creditoarea SC A.A. SRL București. Obligă creditoarea să plătească debitoarei, SC E..M. SRL Bacău, suma de 40.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 28 februarie 2003.