ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1253/2003

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 141 din 26

iunie 2001, secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel

Bacău, a respins contestația formulată de SC E.M. SRL, cu sediul în Bacău,

împotriva cererii de declanșare a procedurii falimentului aparținând

creditoarei SC A.A. SRL, cu sediul în București, sectorul 1, și a trimis cauza

Tribunalului Bacău în vederea continuării procedurii reorganizării judiciare și

a falimentului.

Instanța a stabilit că debitoarea

datorează creditoarei suma de 672.391.521 lei, condiții în care a apreciat că

sunt întrunite cerințele art. 29 din Legea nr. 64/1995.

Împotriva acestei decizii,

Procurorul General al României a declarat recurs în anulare, criticând-o pentru

încălcarea esențială a legii, constând în aceea că instanța nu a stabilit

caracterul lichid și exigibil al creanței creditorului și nici nu a stabilit

dacă debitorul se află în încetare de plăți, ambele fiind condiții esențiale

pentru începerea procedurii falimentului.

Critica este întemeiată.

Conform art. 29 alin. (1) din Legea

nr. 64/1995, pentru începerea procedurii falimentului se impune a se stabili

caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.

În speță, creanța pretinsă de

creditoare se compune din contravaloarea mărfii expediate și din penalități de

întârziere, iar din actele dosarului nu rezultă decât caracterul litigios al

acesteia, debitoarea pretinzând achitarea prețului, așa încât nu se justifică

penalizări de întârziere și invocă pierderea dreptului la acțiune pentru suma

de 302.579.331 lei.

În cauză, nu există un titlu

executoriu ori vreun înscris sub semnătură privată, care să ateste existența

debitului, facturile emise neavând acest caracter.

Expertiza administrată în cauză nu

lămurește acest aspect, neprecizând dacă suma ce se contestă a fi datorată

provine din contractul invocat de creditoare sau privește alte raporturi

juridice ale părților.

Pe de altă parte, conform art. 2 și

29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, instanța este obligată să stabilească dacă

debitorul se află în încetare de plăți, adică dacă el nu dispune de

lichiditățile necesare pentru achitarea datoriilor sale.

Simplul refuz de plată nu

constituie, potrivit art. 29 alin. (2) din lege, o dovadă a stării de

insolvență.

În cazul de față, instanțele nu au

verificat acest aspect, mai mult, din actele dosarului rezultă faptul că acesta

dispunea de lichidități, efectuând chiar plăți curente după introducerea

cererii de declarare a falimentului.

Așa fiind, recursul în anulare apare

ca fiind întemeiat, el urmând a fi admis, conform art. 330

3

și 314

C. proc. civ., a se casa decizia nr. 141 din 26 iunie 2001 a secției comerciale

și de contencios administrativ a Curții de Apel Bacău, precum și decizia nr. 63

din 3 aprilie 2001 a aceleiași instanțe și a se respinge recursul creditoarei,

declarat împotriva sentinței nr. 46 din 18 ianuarie 2001 a secției comerciale

și de contencios administrativ a Tribunalului Bacău, menținându-se soluția de

admitere a contestației debitoarei, pronunțată de această din urmă instanță.

Întrucât judecarea cauzei a

prilejuit debitoarei efectuarea unor cheltuieli în sumă de 40.000.000 lei,

instanța urmează a obliga creditoarea la restituirea lor, conform art. 274 și urm.

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al României.

Casează decizia nr. 141 din 26 iunie

2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

și decizia nr. 63 din 3 aprilie 2001 a aceleiași instanțe și respinge recursul

creditoarei împotriva sentinței nr. 46 din 18 ianuarie 2001 a Tribunalului

Bacău, precum și recursul declarat de creditoarea SC A.A. SRL București.

Obligă creditoarea să plătească

debitoarei, SC E..M. SRL Bacău, suma de 40.000.000 lei, reprezentând cheltuieli

de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi, 28 februarie 2003.