ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5007/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 mai 2003, creditoarea SC A.I.I. SRL București a chemat în judecată SC M. SRL Bacău solicitând somarea debitoarei să-i plătească suma de 173.804.676 lei reprezentând contravaloare marfă, actualizată cu indicele de inflație la data plății. În susținerea cererii, creditoarea a depus la dosarul cauzei copii certificate ale facturii fiscale și avizului de însoțire a mărfii. Prin sentința nr. 9904 din 28 august 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția competenței teritoriale a instanței și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția comercială.

Pentru a hotărî astfel, instanța sesizată a reținut că între părți nu există un contract de vânzare-cumpărare, iar actele de livrare nu conțin date care să releve o convenție privind locul executării obligației de livrare și a plății. Prin urmare, în raport de starea de fapt expusă, în lipsa unei clauze exprese contractul trebuie executat, conform art. 59 alin. (2) C. com., în locul unde cel ce s-a obligat își are stabilimentul său comercial și, ca atare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ. Împotriva hotărârii primei instanțe, creditoarea a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. S-a susținut că în mod eronat s-a reținut în cauză o competență teritorială exclusivă, în raport de împrejurarea că actele anexate somației de plată probează că obligația a luat naștere la sediul său.

Totodată, în mod greșit competența soluționării cauzei a fost declinată în favoarea tribunalului, atâta timp cât potrivit art. II alin. (2) din O.G. nr. 58/2003, aceasta aparține judecătoriei. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Examinând factura fiscală nr. 316 din 13 noiembrie 2001 și avizul de însoțire a mărfii nr. 0936702 din 15 septembrie 2001, se constată că acestea nu conțin date certe privind locul nașterii obligației, așa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul primei critici. Totodată, în raport de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 5/2001 care stabilesc competența tribunalului în materie comercială, cu referire la procedura specială a somației de plată, se constată că recursul este nefondat și sub aspectul celei de a doua critici.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de creditoare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I.I. SRL București împotriva sentinței nr. 9904 din 28 august 2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 noiembrie 2004.