ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5007/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 28 mai 2003,

creditoarea SC A.I.I. SRL București a chemat în judecată SC M. SRL Bacău

solicitând somarea debitoarei să-i plătească suma de 173.804.676 lei

reprezentând contravaloare marfă, actualizată cu indicele de inflație la data

plății.

În susținerea cererii,

creditoarea a depus la dosarul cauzei copii certificate ale facturii fiscale și

avizului de însoțire a mărfii.

Prin sentința nr. 9904 din

28 august 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis

excepția competenței teritoriale a instanței și a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția comercială.

Pentru a hotărî astfel,

instanța sesizată a reținut că între părți nu există un contract de

vânzare-cumpărare, iar actele de livrare nu conțin date care să releve o

convenție privind locul executării obligației de livrare și a plății. Prin

urmare, în raport de starea de fapt expusă, în lipsa unei clauze exprese

contractul trebuie executat, conform art. 59 alin. (2) C. com., în locul unde

cel ce s-a obligat își are stabilimentul său comercial și, ca atare, în cauză

nu sunt incidente dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, creditoarea a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ.

S-a susținut că în mod

eronat s-a reținut în cauză o competență teritorială exclusivă, în raport de

împrejurarea că actele anexate somației de plată probează că obligația a luat

naștere la sediul său.

Totodată, în mod greșit

competența soluționării cauzei a fost declinată în favoarea tribunalului, atâta

timp cât potrivit art. II alin. (2) din O.G. nr. 58/2003, aceasta aparține

judecătoriei.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Examinând factura fiscală

nr. 316 din 13 noiembrie 2001 și avizul de însoțire a mărfii nr. 0936702 din 15

septembrie 2001, se constată că acestea nu conțin date certe privind locul

nașterii obligației, așa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul

primei critici.

Totodată, în raport de

dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 5/2001 care stabilesc competența tribunalului

în materie comercială, cu referire la procedura specială a somației de plată,

se constată că recursul este nefondat și sub aspectul celei de a doua critici.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de creditoare,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC A.I.I. SRL București împotriva sentinței nr.

9904 din 28 august 2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 25 noiembrie 2004.