ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1152/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 14 octombrie 2002, la Curtea de Apel Oradea, Casa Județeană de Pensii Satu Mare, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 457/2002 din 16 septembrie, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, privind pe reclamanta-intimată R.V. În motivarea recursului, recurenta a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât R.V. s-a născut în localitatea. unde părinții ei se refugiaseră, fiind prigoniți din motive etnice, deci. în mod greșit. instanța a considerat că și petenta beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr. 189/2000. Aceasta, întrucât Legea nr. 367/2001 nu face vorbire de persoanele care s-au născut în timpul în care părinții au fost strămutați sau refugiați.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție reține următoarele: Prin sentința nr. 457 din 16 septembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea introdusă de reclamanta R.V.a și a anulat hotărârea nr. 902 din 15 iulie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Satu Mare, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Instanța a reținut că în conformitate cu prevederilie art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.,189/2000, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, respectiv, a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu „beneficiază de drepturile acordate de menționatul act normativ”.

A mai precizat instanța că: „potrivit art. 2 din Normele de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, prin persoană strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”. Conform art. 2 din ordonanță, indemnizația se stabilește pentru fiecare an de strămutare în alte localități, decât cea de domiciliu. Instanța a reținut că din interpretarea textelor sus-citate rezultă că strămutarea, respectiv refugierea pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție, constând în privarea persoanei de folosința locuinței sale și a tuturor bunurilor avute în localitatea de domiciliu și obligarea să accepte condițiile ce i s-au oferit în localitatea în care a fost strămutat, refugiat.

Cum în conformitate cu art. 100 C. fam.,i domiciliul copilului minor este la părinții săi, instanța a apreciat că și copii născuți în localitatea în care părinții au fost strămutați, dobândesc același statut juridic al părinților, respectiv acela de strămutat, refugiat, cuprinsă de la data nașterii lor, până la data retrocedării pământului românesc, când a încetat persecuția etnică. Hotărârea atacată cu recurs este legală și temeinică, astfel încât prezentul recurs va fi respins. Susținerile recurentei că petenta nu ar beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, reprezintă o interpretare în afara spiritului Legii nr. 189/2000, de reparare a prejudiciilor suferite de cei ce au fost persecutați etnic.

Este de necontestat că în condițiile economice, politice, în care s-a petrecut refugiul pentru părinții petentei și apoi după nașterea petentei, și pentru aceasta, totul din motive etnice, viața lor s-a petrecut în condiții vitrege impuse, pentru care petenta și familia ei nu aveau nici o culpă. Cât timp reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinților ei, aceasta a dobândit și ea statutul de refugiat, neputându-se susține că părinții ei au fost refugiați și ea, nu, numai pentru că nu s-a născut în momentul alungării părinților, ci ulterior. Din cauza acestui refugiu, petenta nu a mai putut beneficia de protecția, îngrijirea, bunăstarea pe care le-ar fi avut în gospodăria părinților, dacă aceștia nu ar fi trebuit din motive etnice să se refugieze, pentru a nu avea de suferit.

Așa fiind, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 457 /CA/P din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2003.