ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1152/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14

octombrie 2002, la Curtea de Apel Oradea, Casa Județeană de Pensii Satu Mare, a

declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 457/2002 din 16 septembrie,

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, privind pe reclamanta-intimată R.V.

În motivarea recursului, recurenta a

susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât R.V. s-a

născut în localitatea. unde părinții ei se refugiaseră, fiind prigoniți din

motive etnice, deci. în mod greșit. instanța a considerat că și petenta

beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr. 189/2000. Aceasta, întrucât

Legea nr. 367/2001 nu face vorbire de persoanele care s-au născut în timpul în

care părinții au fost strămutați sau refugiați.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de

Justiție reține următoarele:

Prin sentința nr. 457 din 16

septembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea introdusă de reclamanta

R.V.a și a anulat hotărârea nr. 902 din 15 iulie 2002, emisă de Casa Județeană

de Pensii Satu Mare, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei,

calitatea de beneficiară al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța a reținut că în

conformitate cu prevederilie art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr.,189/2000, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate între 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții etnice, respectiv, a fost strămutată în altă localitate, decât cea

de domiciliu „beneficiază de drepturile acordate de menționatul act normativ”.

A mai precizat instanța că:

„potrivit art. 2 din Normele de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, prin

persoană strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată

sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din

motive etnice”.

Conform art. 2 din ordonanță,

indemnizația se stabilește pentru fiecare an de strămutare în alte localități,

decât cea de domiciliu.

Instanța a reținut că din

interpretarea textelor sus-citate rezultă că strămutarea, respectiv refugierea

pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție, constând în privarea

persoanei de folosința locuinței sale și a tuturor bunurilor avute în

localitatea de domiciliu și obligarea să accepte condițiile ce i s-au oferit în

localitatea în care a fost strămutat, refugiat.

Cum în conformitate cu art. 100 C.

fam.,i domiciliul copilului minor este la părinții săi, instanța a apreciat că

și copii născuți în localitatea în care părinții au fost strămutați, dobândesc

același statut juridic al părinților, respectiv acela de strămutat, refugiat,

cuprinsă de la data nașterii lor, până la data retrocedării pământului

românesc, când a încetat persecuția etnică.

Hotărârea atacată cu recurs este

legală și temeinică, astfel încât prezentul recurs va fi respins.

Susținerile recurentei că petenta nu

ar beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, reprezintă o

interpretare în afara spiritului Legii nr. 189/2000, de reparare a

prejudiciilor suferite de cei ce au fost persecutați etnic.

Este de necontestat că în condițiile

economice, politice, în care s-a petrecut refugiul pentru părinții petentei și

apoi după nașterea petentei, și pentru aceasta, totul din motive etnice, viața

lor s-a petrecut în condiții vitrege impuse, pentru care petenta și familia ei

nu aveau nici o culpă.

Cât timp reclamanta s-a născut în

timpul refugiului părinților ei, aceasta a dobândit și ea statutul de refugiat,

neputându-se susține că părinții ei au fost refugiați și ea, nu, numai pentru

că nu s-a născut în momentul alungării părinților, ci ulterior.

Din cauza acestui refugiu, petenta

nu a mai putut beneficia de protecția, îngrijirea, bunăstarea pe care le-ar fi

avut în gospodăria părinților, dacă aceștia nu ar fi trebuit din motive etnice

să se refugieze, pentru a nu avea de suferit.

Așa fiind, hotărârea atacată fiind

legală și temeinică, recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 457 /CA/P din 16

septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 martie 2003.