ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1152/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de  Casa Județeană de Pensii Satu-Mare

împotriva  sentinței nr.457/CA/P din 16 septembrie 2002 a Curții de

Apel Oradea.

La

apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura

completă.

S-a

referit că recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Satu-Mare

a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 pct.2 din Codul de

procedură civilă.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la 14 octombrie 2002 la Curtea de Apel Oradea, Casa

Județeană de Pensii Satu-Mare, a declarat recurs împotriva

sentinței civile nr.457/2002 16 septembrie pronunțată de Curtea

de Apel Oradea privind pe reclamanta- intimată R.V.

In

motivarea recursului, recurenta a susținut că hotărârea

atacată este nelegală și netemeinică întrucât, R.V. s-a

născut  în localitatea unde părinții ei se refugiaseră,

fiind prigoniți  din motive etnice, deci în mod greșit instanța

a considerat că și petenta beneficiază de drepturile stabilite

prin Legea nr.189/2000. Aceasta întrucât Legea nr.367/2001 nu face vorbire de

persoanele care  s-au născut în timpul în care părinții au fost

strămutați sau refugiați.

Din

actele cauzei Curtea Supremă de Justiție reține

următoarele:

Prin

sentința nr.457 din 16 septembrie 2002, Curtea de Apel Oradea, a admis

acțiunea introdusă de reclamanta R.V. și  a anulat

hotărârea nr.902 din 15 iulie 2002 emisă de  Casa Județeană

de Pensii Satu-Mare obligând pe aceasta  să-i recunoască reclamantei

calitatea de beneficiar al OG nr.105/1999, aprobată prin Legea

nr.189/2000,  cu modificările și completările ulterioare.

Instanța

a reținut că  în conformitate cu prevederilie art.1 lit.c  din OG

nr.105/1999  aprobată prin Legea nr.189/2000, persoana cetățean

român care în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 – 6

martie 1945 a avut de suferit  persecuții etnice, respectiv potrivit lit.c.,

a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu

„beneficiază de drepturile acordate de menționatul act normativ”.

A

mai precizat instanța că: „potrivit art.2 din Normele de aplicare,

aprobate prin HG nr.127/2000 prin persoană strămutată  în

altă localitatea se înțelege persoana care a fost mutată sau

care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice”.

Conform

art.2 din ordonanță, indemnizația se stabilește pentru

fiecare an de strămutare în alte localități decât cea de

domiciliu.

Instanța

a reținut că din interpretarea textelor suscitate rezultă

că strămutarea, respectiv refugierea pe criterii etnice este o

modalitate de persecuție, constând  în privarea persoanei de

folosința locuinței sale și a tuturor bunurilor avute în

localitatea de domiciliu și obligarea să accepte condițiile ce i

s-au oferit în localitatea în care a fost strămutat, refugiat.

Cum

în conformitate cu art.100 din Codul familiei domiciliul copilului minor este

la părinții săi, instanța a apreciat că și copii

născuți în localitatea în care părinții au fost

strămutați, dobândesc  același statut juridic al

părinților, respectiv acela de strămutat, refugiat

cuprinsă de la data nașterii lor până la data retrocedării

pământului românesc, când a  încetat persecuția etnică.

Hotărârea atacată  cu recurs este legală și

temeinică astfel încât prezentul recurs va fi respins.

Susținerile recurentei că petenta nu ar beneficia de

drepturile  prevăzute de Legea nr.189/2000 reprezintă o interpretare

în afara spiritului Legii nr.189/2000 de reparare a prejudiciilor suferite  de

cei ce au fost persecutați etnic.

Este

de necontestat,  că în condițiile economice, politice, în care s-a

petrecut refugiul pentru părinții petentei și apoi după

nașterea petentei  și pentru aceasta, totul din motive etnice,

viața lor s-a petrecut  în condiții vitrege, impuse pentru care   petenta

și familia ei nu aveau nici o culpă.

Cât

timp reclamanta s-a născut în  timpul refugiului părinților ei ,

aceasta a dobândit și ea statutul de refugiat neputându-se susține

că părinții ci au fost refugiați și ea nu, numai

pentru că nu s-a născut  în momentul  alungării

părinților ci ulterior.

Din

cauza  acestui refugiu petenta nu a mai putut beneficia de protecția,

îngrijirea, bunăstarea pe care le-ar  fi avut în gospodăria

părinților dacă aceștia nu ar fi trebuit  din motive etnice

să se refugieze pentru a nu avea de suferit.

Așa

fiind hotărârea atacată fiind legală și temeinică,

recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu-Mare împotriva

sentinței civile nr.457 /CA/P din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel

Oradea, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  21 martie 2003.