ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1809/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 15 din 18

septembrie 2002, Colegiul jurisdicțional Tulcea al Curții de Conturi a admis

încheierea de sesizare nr. 29/2002 și a dispus obligarea pârâților H.V. și

C.G., în solidar, la 3.000.000 lei despăgubiri civile către A.J.O.F.M. Tulcea,

sumă actualizată prin calcularea ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale

a României, de 25,6%.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța Curții de Conturi a reținut că pârâții, foști directori ai intimatei,

au apelat la serviciile unui avocat în vederea reprezentării în instanță a

intereselor instituției într-un conflict de muncă, achitând un onorariu de

3.000.000 lei, în condițiile în care agenția avea încadrat consilier juridic.

Recursurile jurisdicționale

declarate de C.G. și H.V. au fost respinse de secția jurisdicțională a Curții

de Conturi, prin decizia nr. 622 din 12 noiembrie 2002, cu motivarea că plata

unui avocat ales reprezintă o cheltuială nelegală, cauzată de fosta conducere a

agenției.

Astfel, întrucât instituția avea

angajată o persoană cu pregătire specială juridică, încheierea unui contract de

asistență juridică cu un cabinet individual de avocatură nu ar fi fost

justificată decât în măsura în care litigiul în care era implicată agenția, ar

fi presupus vaste cunoștințe de strictă specializare. Or, cauza respectivă

privind un raport de muncă, interesele instituției ar fi putut fi susținute de

consilierul juridic, angajat permanent, tocmai pentru reprezentarea unității în

asemenea pricini.

Împotriva deciziei au declarat

recurs Procurorul general financiar al Curții de Conturi, precum și H.V. și

C.G.

Motivele invocate sunt comune

tuturor recurenților și se referă la legalitatea dispoziției fostei conduceri a

agenției, cu privire la angajarea unui avocat.

Astfel, recurenții au arătat că

dispozițiile legale în vigoare nu interzic instituțiilor bugetare de a angaja

avocați, opțiunea alegerii reprezentantului intereselor acestora în fața

instanței, fiind un prerogativ al conducerii unităților respective.

Onorariul achitat avocatului nu

constituie o cheltuială nejudicioasă, chiar dacă agenția avea consilier

juridic, susținerea instanțelor Curții de Conturi că angajarea unui avocat ar

fi posibilă doar când natura litigiului depășește gradul de specializare al

consilierului juridic, neavând suport legal.

Examinând cauza în raport cu

motivele invocate, Curtea va constata că recursurile sunt întemeiate, urmând a

fi admise și a se dispune casarea celor două hotărâri și respingerea încheierii

de sesizare.

Instanțele Curții de Conturi au

reținut că unitatea intimată a efectuat cheltuieli nejustificate, prin

angajarea unui avocat într-o anumită cauză civilă, fără, însă, a-și argumenta

soluția pe baza unor prevederi legale ce au fost încălcate prin emiterea

dispoziției de către cei doi recurenți, persoane fizice.

Având în vedere dreptul fundamental

de apărare al părților, înscris în art. 24 din Constituție și inexistența unor

prevederi legale care să instituie obligativitatea asigurării reprezentării în

justiție a instituțiilor publice, exclusiv de către consilierul juridic

angajat, Curtea constată că dispoziția a fost întocmită de fosta conducere a

agenției privind apelarea la un avocat, cu respectarea legii.

În consecință, în mod greșit a fost reținută

existența pagubei și s-a dispus obligarea la plata despăgubirilor civile. În

raport cu cele expuse, Curtea va casa ambele hotărâri și va respinge încheierea

de sesizare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, precum

și de H.V. și C.G., împotriva deciziei nr. 622 din 12 noiembrie 2002 a Curții

de Conturi, secția jurisdicțională.

Casează decizia atacată, precum și

sentința nr. 15/2002 a Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi Tulcea

și respinge încheierea de sesizare nr. 29 din 1 iulie 2002 ,a completului

Direcției de Control Financiar Ulterior din cadrul Camerei de Conturi Tulcea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 mai 2003.