ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 184/2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 184/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin încheierea de sesizare nr. 47

din 7 iunie 2001, a Completului Camerei de Conturi Bihor, având la bază

procesul/verbal de constatare și raportul de control nr. 3230/33 din 31 mai

2001, întocmit de controlorul financiar din cadrul Camerei de Conturi Bihor, ca

urmare a verificării contului de execuție și a bilanțului contabil încheiat la

31 decembrie 2000, la Primăria municipiului Salonta, județul Bihor, s-a reținut

că unitatea administrativ-teritorială supusă controlului nu a calculat,

înregistrat și virat T.V.A. aferent veniturilor realizate în perioada iunie –

decembrie 2000, din operațiuni impozabile, de natura închirierilor de bunuri,

încălcând prevederile O.U.G. nr. 17/2000, motiv pentru care a solicitat

instanței jurisdicționale a Curții de Conturi, respectiv, Colegiului

jurisdicțional al Camerei de Conturi Bihor, următoarele: obligarea Primăriei

municipiului Salonta, la plata sumei de 52.311.252 lei, reprezentând T.V.A.

datorat bugetului de stat, precum și la plata sumei de 17.353.377 lei,

reprezentând majorări de întârziere aferente, calculate până la 31 mai 2001;

obligarea persoanelor răspunzătoare, M.O., contabil-șef în anul 2000 și P.E.,

șef birou financiar, la plata către bugetul local al Primăriei municipiului

Salonta, a sumei de 17.353.377 lei, cu titlu de despăgubiri civile,

reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A.-ului neachitat.

Pârâta Primăria municipiului Salonta

a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actului de sesizare,

arătând că:

- nu a realizat, nici direct și nici

prin unități subordonate, operațiuni impozabile, de natura celor prevăzute la

pct. 2.3 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr.

401/2000;

- nu poate fi înregistrată legal ,ca

plătitor de T.V.A., deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 1

din O.G. nr. 82/1998, primăria întocmind un singur bilanț contabil și neavând

posibilități concrete pentru separarea veniturilor din închirieri de bunuri și

a cheltuielilor aferente;

- majoritatea veniturilor s-au

realizat din administrarea domeniului public, iar potrivit legii, aceste

venituri se cuvin bugetului local;

- încasările la bugetele locale

provenite din operațiunile efectuate de contribuabilii care administrează și

întrețin locurile publice, nu se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A.

Persoana răspunzătoare M.O., prin

întâmpinarea depusă, a reiterat apărările pârâtei și a solicitat respingerea

actului de sesizare, susținând că veniturile ce provin din activitatea de

administrare a domeniului public, prevăzută expres de art. 79-86 din Legea nr.

69/1991, se cuvin bugetului local, iar potrivit pct. 2.2 din Normele de

aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, nu intră în sfera de aplicare a T.V.A.

Persoana răspunzătoare P.E., prin

întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea încheierii de sesizare, susținând

următoarele:

- în perioada controlată a

îndeplinit funcția de șef birou financiar, fiind obligată să execute

dispozițiile șefului ierarhic, iar prin fișa postului nu i-au fost stabilite

sarcini de serviciu privind calcularea, înregistrarea și plata T.V.A.-ului și

nici în legătură cu înregistrarea unității administrației teritoriale, la

organul fiscal teritorial, ca plătitoare de T.V.A.;

- șefa sa pe linie ierarhică avea

obligația de a o îndruma cu privire la calcularea și înregistrarea T.V.A.-ului,

însă aceasta nu i-a repartizat Monitorul Oficial, în care a fost publicată

O.U.G. nr. 17/2000 și H.G. nr. 401/2000.

Colegiul jurisdicțional al Camerei

de Conturi Bihor, prin sentința nr. 55 din 1 octombrie 2001, a admis încheierea

de sesizare, și în consecință: a obligat pârâta Primăria municipiului Salonta

la plata către bugetul de stat, a sumei de 52.311.252 lei, cu titlu de T.V.A.

aferentă veniturilor realizate în anul 2000 din chirii, precum și la plata

sumei de 17.353.377 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente, calculate

până la data de 31 mai 2001 și în continuare, până la achitarea T.V.A.-ului

datorat; a obligat, în solidar, persoanele răspunzătoare M.O. și P.E., la plata

către Primăria municipiului Salonta, a sumei de 17.353.377 lei, cu titlu de

despăgubiri civile, reprezentând majorările de întârziere ce au fost stabilite

în sarcina pârâtei, precum și la plata dobânzii aferente, de 37% pe an,

începând cu data la care pârâta Primăria municipiului Salonta a achitat majorările

de întârziere la bugetul de stat și până la data achitării despăgubirilor

civile.

La pronunțarea acestei sentințe,

Colegiul jurisdicțional Bihor, analizând atât raportul juridic fiscal, cât și

pe cel civil delictual, a reținut următoarele:

- în perioada 1 iunie - 31 decembrie 2000, pârâta a

realizat venituri din închiriere, în valoare de 327.633.637 lei, depășind

plafonul de scutire,astfel că în conformitate cu art. 3 alin. (2) din O.U.G..

nr. 17/2000, a devenit plătitor de T.V.A., în condițiile și la termenele

stabilite de art. 25 din aceeași ordonanță;

- depășind plafonul de scutire

pentru operațiuni impozabile realizate direct, pârâta, prin prepușii săi, avea

obligația de a depune la organul fiscal competent, declarația de înregistrare

fiscală, ca plătitor de T.V.A. și de a ține o evidență contabilă distinctă a

operațiunilor de închiriere, care să-i permită determinarea bazei de

impozitare, depunerea lunară la organul fiscal, a decontului și achitarea

T.V.A.-ului, potrivit decontului întocmit;

- în cazul contribuabililor care, ca

și pârâta, îndeplinesc condițiile de plătitori de T.V.A., dar nu au îndepinit

obligațiile ce le revin, potrivit dispozițiilor art. 25 din O.U.G. nr. 17/2001,

organul de control stabilește T.V.A.-ul datorat bugetului de stat, pe baza

documentelor legale aferente serviciilor prestate;

- T.V.A.-ul și majorările de

întârziere aferente, datorate de pârâtă, au fost stabilite și calculate de

organul de control ,în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 17/2000 și cu

Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 401/2000, precum și în conformitate

cu prevederile H.G. nr. 354/1999 și H.G. nr. 564/2000;

- întrucât închirierea de bunuri

imobile este o operațiune impozabilă, iar pârâta, prin depășirea plafonului de

scutire, a devenit plătitor de T.V.A., urmează ca aceasta să fie obligată să

vireze la bugetul de stat, suma de 52.311.252 lei, cu titlu de T.V.A. și

17.353.377 lei, majorări de întârziere calculate de la scadența obligațiilor,

până la 31 mai 2001 și în continuare, până la data achitării integrale a

T.V.A.-ului, obligația de plată fiind întemeiată pe prevederile art. 71 alin.

(3) din Legea nr. 94/1992, republicată, art. 31 din O.U.G. nr. 17/2000 și pct.

11.4 lit. a) și b) din Normele de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 401/2000;

- necalcularea, neevidențierea și

neplata T.V.A. au fost determinate de cauze subiective, care țin de modul în

care persoanele din aparatul propriu al Primăriei municipiului Salonta, care

aveau obligația de a calcula și a vira la bugetul de stat, T.V.A., și-au îndeplinit

această obligație;

- neîndeplinirea din culpă, de către

aceste persoane, a unor obligații stabilite prin lege și prin atribuțiile de

serviciu, constituie temei al răspunderii civile delictuale, ori de câte ori,

neîndeplinirea unei asemenea obligații are drept consecință obligarea persoanei

juridice la plata unor sume pe care nu le-ar fi plătit, dacă prepușii acesteia

aveau o conduită conformă cu obligațiile ce le reveneau;

- persoana răspunzătoare, M.O., în

calitate de conducător al compartimentului financiar-contabil al Primăriei

municipiului Salonta, ale cărei obligații și răspunderi sunt prevăzute de Legea

nr. 82/1991, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991, Legea nr. 69/1991 și

de fișa postului, a omis să îndeplinească obligațiile ce-i reveneau pârâtei,

conform prevederilor art. 25 din O.U.G. nr. 17/2000 și cele ale pct. 11.1 din

Normele de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, iar în bilanțul încheiat

la 31 decembrie 2000, nu a înregistrat T.V.A.-ul de plată;

- persoana răspunzătoare P.E., în

calitate de șef birou financiar de impunere, constatare și control comercial,

are, potrivit fișei postului, atribuții de serviciu privind veniturile bugetare

și de aplicare a dispozițiilor legale în vigoare, în materie de impozite și

taxe, iar apărarea acesteia, cum că nu a fost îndrumată de șefa de serviciu, cu

privire la calcularea, înregistrarea și plata T.V.A.-ului, este lipsită de

temei, din moment ce, potrivit legii și fișei postului, avea obligația de a

cunoaște și de a aplica prevederile legale referitoare la atribuțiile sale de

serviciu;

- omisiunea persoanelor

răspunzătoare de a-și îndeplini obligațiile ce le reveneau potrivit legii și

fișei postului, a avut drept consecință, suportarea de către persoana juridică,

a majorărilor de întârziere în plata T.V.A., în sumă de 17.353.377 lei,

existând un raport direct de cauzalitate între fapta ilicită a acestora și

dauna produsă bugetului persoanei juridice.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs jurisdicțional, pârâta Primăria municipiului Salonta, și

persoanele răspunzătoare M.O. și P.E., criticând-o ca fiind netemeinică și

nelegală.

Prin motivele de recurs, recurentele

au reiterat cele invocate prin întâmpinările formulate, susținând, în esență,

următoarele:

2) recurenta Primăria municipiului

Salonta:

- veniturile realizate de primărie din închirieri,

provin direct din admininistrarea domeniului public al orașului, care este o

activitate specifică prevăzută atât de Legea nr. 69/1991, privind administrația

publică locală, în vigoare la data controlului, cât și de Legea nr. 215/2001,

reglementări potrivit cărora, veniturile de această natură sunt scutite de

T.V.A.;

- Primăria municipiului Salonta nu

poate fi înregistrată ca plătitoare de T.V.A., întucât întocmește un singur

bilanț contabil și nu are subunități care să fie obligate la întocmirea

bilanțului contabil separat, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1

din Legea nr. 82/1998.

2) recurenta M.O.:

- bugetul local al municipiului

Salonta și-a încheiat execuția pe anul 2000, cu un deficit de 434.000.000 lei,

astfel că plata T.V.A.-ului nu ar fi putut fi făcută din lipsă de disponibil;

- bugetul de stat nu a fost

prejudiciat, întrucât prin bugetul local aprobat pe anul 2000, era prevăzut a

se încasa suma de 450.000.000 lei, pentru echilibrarea bugetului local, sumă ce

nu a fost încasată, deși este de 8,5 ori mai mare decât suma reprezentând

T.V.A.;

- activitatea de închiriere face

parte din veniturile proprii ale bugetului local, conform reglementării Legii

nr. 189/1998 și Legii bugetului de stat pe anul 2000, cap.II,pct. 10 lit. d);

- sarcinile sale de serviciu nu se

referă la veniturile bugetului local, ci doar la cheltuielile bugetare,

existând două birouri distincte cu personal și conducător corespunzător;

- după apariția O.U.G. nr. 17/2000

și a Normelor de aplicare a acestora, organele fiscale nu au urmărit veniturile

bugetului de stat, la nici una dintre primăriile din județul Bihor.

3) recurenta P.E.:

- conform Legii nr. 82/1998,

răspunderea în activitatea de înregistrare fiscală, revine contabilului-șef al

primăriei care este, în același timp, și consilierul economico-financiar al

primarului;

- nu avea obligația să studieze

legislația referitoare la impunerea T.V.A.-ului, întrucât Primăria municipiului

Salonta nu a intrat niciodată în categoria plătitorilor de T.V.A., iar

contabila-șefă avea obligația să informeze în legătură cu noile reglementări

privind aplicarea T.V.A.-ului.

Prin decizia nr. 8 din 10 ianuarie

2002, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursurile

jurisdicționale declarate de părți și a menținut, în întregime, sentința

Colegiului jurisdicțional Bihor.

Pentru a pronunța astfel, secția

jurisdicțională a Curții de Conturi a reținut că potrivit Normelor de aplicare

a O.U.G.. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, închirierea de bunuri

imobile intră în categoria prestărilor de servicii și devine impozabilă pentru

pârâtă, prin depășirea plafonului de scutire de 50.000.000 lei. A mai reținut

că pârâta nu a depus la organul fiscal teritorial, declarația de înregistrare

fiscală ca plătitor de T.V.A. și nici nu a ținut o evidență contabilă distinctă

a operațiunilor de închiriere, astfel că obligarea pârâtei la plata către

bugetul de stat a T.V.A.-ului, este corectă. În ceea ce privește recursurile declarate

de persoanele răspunzătoare, instanța jurisdicțională de recurs le-a apreciat

ca fiind neîntemeiate, întrucât dauna produsă pârâtei este urmarea culpei

acestora, constând în neîndeplinirea activităților corespunzătoare funcției

deținute de fiecare.

Împotriva acestei decizii, atât

pârâta Primăria Mmunicipiului Salonta, cât și persoanele răspunzătoare, au

declarat recurs, în temeiul art. 82 din Legea nr. 94/1992, republicată în 1999.

Prin motivele de recurs și

precizările ulterioare, recurentele au arătat următoarele:

1) recurenta Primăria orașului

Salonta:

- instanța jurisdicțională a Curții

de Conturi ar fi apreciat greșit cu privire la calitatea de plătitor de T.V.A.,

a Primăriei municipiului Salonta, neținând seama de faptul că, potrivit Legii

nr. 215/2001, a administrației publice locale, activitatea acestei unități

administrativ-teritoriale are la bază principiul autonomiei locale, iar plata

de T.V.A. ar duce la diminuarea veniturilor prognozate pentru bugetul local,

făcând imposibilă acoperirea cheltuielilor obligatorii care au fost prevăzute

odată cu adoptarea bugetului local. În susținerea acestui motiv, recurenta a

arătat că după apariția O.U.G. nr. 17/2000 și a Normelor de aplicare a

acesteia, ar fi trebuit să fie adoptată de Consiliul Local Salonta, o nouă

hotărâre de stabilire a impozitelor și taxelor locale pe anul 2000, situație ce

ar fi contravenit dispozițiilor Legii nr. 27/1994, potrivit căreia adoptarea

acestei hotărâri se face în termenul prevăzut de lege. Pe aceeași linie,

recurenta a mai arătat că virarea T.V.A.-ului la bugetul de stat ar avea drept

consecință diminuarea veniturilor prognozate la bugetul local, iar primăria a

angajat cheltuieli pe seama acestor venituri;

- decizia atacată ar fi fost dată cu

încălcarea prevederilor art. 3 din H.G. nr. 401/2000, în sensul că primăria a

fost obligată la plata de T.V.A., asupra unor achitivtăți specificie unităților

administrativ-teritoriale locale și anume, cele privind administrarea

patrimoniului municipal, administrare care se realizează în conformitate cu

prevederile Legii nr. 69/1991, Legii nr. 215/1991 și Legii nr. 213/1998;

- din structura bugetului local

lipsesc, atât pe partea de venituri, cât și pe cea de cheltuieli, articolele

care evidențiază încasarea și virarea sumelor calculate cu acest titlu, fapt ce

dovedește că legiuitorul nu ar fi avut în vedere obligarea primăriilor la plata

T.V.A.-ului.

2) recurenta M.O.:

- interpretarea O.U.G. nr. 17/2000,

de către economiștii din primării, a fost în sensul că activitatea de

închiriere a domeniului public și privat al statului, se include în categoria

prestărilor de servicii, fiind o activitate specifică, autorizată;

- după doi ani de la apariția O.U.G.

nr. 17/2001, Direcția de Metodologie și Administrare a Veniturilor Statului a

solicitat înregistrarea primăriilor, ca plătitoir de T.V.A., numai pentru

activitățile extrabugetare;

- neînregistrarea primăriei ca

plătitor de T.V.A., nu ar fi prejudiciat bugetul local și bugetul de stat;

- instanța jurisdicțională nu a

ținut seama de faptul că voința legiuitoriului nu a fost aceea de a crea un

blocaj financiar unităților administrativ-teritoriale;

- instanța jurisdicțională nu a

ținut seama de faptul că veniturile din închirierea domeniului public sunt

asimilate impozitelor și taxelor locale, motiv pentru care toate primăriile au

O.U.G. nr. 17/2000, în același sens;

3) recurenta P.E.:

- instanța jurisdicțională a

apreciat greșit cu privire la răspunderea sa, în ceea ce privește omisiunea

înregistrării primăriei, ca plătitor de T.V.A., această răspundere revenind,

exclusiv, persoanelor autorizate, respectiv, primarului și contabilului-șef,

recurenta neavând această calitate;

- instanța jurisdicțională a dispus

obligarea persoanelor răspunzătoare la plata dobânzii de 37% pe an, calculată

asupra majorărilor de întârziere, fără să țină seama de faptul că persoana

juridică, în sarcina căreia a fost stabilită obligația de plată, nu s-a

înregistrat nici până în prezent, ca plătitor de T.V.A. și nici nu a achitat

debitul.

În vederea soluționării recursurilor declarate, această

instanță a dispus citarea recurentelor cu mențiunea timbrării cererii de

recurs, cu suma de 1500 lei, timbru judiciar și 150.000 lei, taxă judiciară de

timbru.

Procedând la verificarea

îndeplinirii cerințelor legale, prealabile soluționării recursurilor, Curtea

constată că până la termenul de judecată fixat, recursul declarat de P.E. nu a

fost timbrat și, făcând aplicarea art. 20 alin.(3) din Legea nr. 146/1997,

republicată și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, va dispune anularea

recursului, ca netimbrat.

Examinând sentința atacată în raport

cu citicile formulate de recurentele Primăria municipiului Salonta și M.O., cu

dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursurile declarate de acestea, sunt

nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit pct. B din raportul de

control întocmit de consilierul financiar din cadrul compartimentului de

control al Camerei de Conturi Bihor și înregistrat sub nr. 3230/33 din 31 mai

3001, unitatea administrativ-teritorială controlată, respectiv Primăria

municipiului Salonta, județul Bihor, a realizat în anul 2000, venituri din

închirieri de spații și terenuri, către agenți economici și persoane fizice, în

valoare de 327.633.637 lei, venituri care în baza art. 3 alin. (2) din O.U.G.

nr. 17/2000, privind T.V.A. și a pct. 2.3 din Normele de aplicare a acestei

ordonanțe, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, intră în sfera de aplicare a T.V.A.

Așadar, în opinia organului de control,

Primăria municipiului Salonta, realizând venituri din închirieri, de peste

50.000.000 lei, a devenit plătitor de T.V.A.m în condițiile prevăzute la art.

25 din ordonanța sus menționată.

Art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr.

17/2000 prevede că acei contribuabili prevăzuți la alin. (1) lit. a) – e) al

aceluiași articol, sunt supuși T.V.A., dacă realizează direct sau prin unități

subordonate, alte operațiuni decât cele menționate la acest alineat.

Potrivit pct. 2.3 din Normele de

aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, în sfera de

aplicare a T.V.A. intră o serie de operațiuni impozabile realizate de

contribuabili direct sau prin unitățile subordonate, printre aceste operațiuni

fiind enumerate și prestările de servicii. Pct. 1.3 din aceleași norme, prevede

că prin „prestare de servicii”, în sensul T.V.A., se înțelege orice activitate

desfășurată de un contribuabil, având ca obiect, printre altele, și închirierea

de bunuri.

Pe baza raportului juridic fiscal

existent între bugetul de stat și Primăria municipiului Salonta, ca urmare a

realizării de către aceasta de venituri, în sensul T.V.A., pârâta avea

obligația, conform art. 25 din O.G. nr. 17/2000, de a depune la organul fiscal

teritorial, o declarație de înregistrare fiscală, sub semnătura persoanelor

autorizate, declarație care atestă calitatea de plătitor de T.V.A.

Pârâta, nerespectând noua

reglementare în materie, potrivit căreia în sfera de aplicare a T.V.A., intră

și veniturile realizate din închirieri de bunuri, de către contribuabilii

prevăzți la art. 3 alin. (1) lit. a) – c) din O.U.G. nr. 17/2000, organul de

control a procedat corect, stabilind T.V.A. datorată de pârâtă, bugetului de

stat, pe baza documentelor legale privind închirierea de spații și terenuri.

Cât privește criticile formulate de

persoana răspunzătoare M.O., prin recursul propriu, acestea nu pot fi

acceptate, atât sub aspectul raportului juridic fiscal, cât și sub aspectul

raportului juridic civil delictual. Astfel, operațiunile financiare privind

încheierea execuției bugetului local pe anul 2000, cu un deficit de 434.000.000

lei și neîncasarea de la bugetul de stat, a sumei de 450.000.000 lei, prevăzută

pentru echilibrarea bugetului local, se desfășoară după reguli proprii și nu

sunt de natură să înlăture obligația de plătitor T.V.A., a pârâtei.

Recurenta M.O., în calitate de

conducător al compartimentului financiar- contabil, a omis să îndeplinească

obligațiile ce-i reveneau primăriei, în sensul întocmirii documentelor

prevăzute la art. 25 din O.U.G. nr. 17/2000 și pct. 11.1 din Normele de

aplicare a acestei ordonanțe. Neîndeplinirea, din culpă, a obligațiilor ce-i

reveneau potrivit legii și fișei postului, a avut drept consecință obligarea

unității administrativ-teritoriale controlate, la plata majorărilor de întârziere

care se înregistrează ca daună la bugetul de cheltuieli al primăriei, existând

un raport direct de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei răspunzătoare

și dauna produsă bugetului primăriei.

Prin urmare, obligarea persoanei

răspunzătoare la plata de despăgubiri civile față de bugetul local al

primăriei, a fost stabilită în mod corect.

Față de considerentele expuse și în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile

declarate de intimata Primăria municipiului Salonta și persoana răspunzătoare

M.O., urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat, recursul

declarat de P.E., împotriva deciziei nr. 8 din 10 ianuarie 2002, a Curții de

Conturi, secția jurisdicțională.

Respinge recursurile declarate de

Primăria municipiului Salonta și de M.O., împotriva aceleiași decizii, ca

nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 ianuarie 2003.