ÎCCJ, Decizia nr. 5/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 364 din 24

august 1999, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul D.M. la 3 ani închisoare

și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C.

pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254

alin. (1) C. pen.

Totodată, inculpatul a fost obligat

să restituie părții civile R.V. suma de 22.500.000 lei.

S-a reținut că în cursul anului 1997

S.C. C. S.A. Dolj, societate comercială la care inculpatul a îndeplinit funcția

de director economic în perioada 10 decembrie 1997 - 9 februarie 1998, a

încheiat cu S.C. C. S.R.L Craiova contractul nr. 101/1997, având ca obiect

efectuarea unor lucrări de construcții și reparații la mai multe din bazele

sale din teritoriu.

Unul din furnizorii de materiale de

construcții al S.C. C. S.R.L a fost S.C. E. S.R.L. Craiova, având ca

reprezentant legal pe numitul R.V.

Deoarece S.C. C. S.A. Dolj nu

dispunea de fondurile necesare efectuării plății lucrărilor de construcții și

reparații, de comun acord s-a convenit la o compensare prin livrarea unor

cantități de grâu, pe bază de contract, către S.C. E. S.R.L în contul datoriei

pe care S.C. C. S.R.L o avea față de această din urmă societate comercială.

Pentru livrarea cantității de grâu corespunzătoare sumei de 619 milioane lei cu

titlu de debit al .S.C C. S.A. față de creditoarea S.C. C. S.R.L, inculpatul

D.M. a pretins de la repre- zentantul S.C. E. S.R.L suma de 80 milioane lei, pe

care urma să o primească eșalonat.

În realizarea rezoluției

infracționale și pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, inculpatul D.M.

a primit de la numitul R.V. 5 milioane lei la 24 decembrie 1997, 10 milioane

lei la 14 ianuarie 1998 și 7,5 milioane lei la data de 23 ianuarie 1998.

La data de 9 februarie 1998, urmare

a sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova de către R.V., s-a

procedat la prinderea în flagrant a inculpatului, în prezența martorilor

asistenți B.A. și F.M., ocazie cu care a fost găsită suma de 10.000.000 lei,

înmânată de denunțătorul R.V., compusă din 200 bancnote a 50.000 lei.

La individualizarea pedepsei,

instanța de fond a avut în vedere condițiile în care a fost săvârșită fapta,

pericolul social concret al acesteia, precum și poziția inculpatului în timpul

procesului, vârsta inculpatului, faptul că acesta este integrat social,

caracterul întâmplător al faptei săvârșite și lipsa antecedentelor penale,

criterii față de care a apreciat ca îndestulătoare pentru realizarea

finalității prevăzute de art. 52 C. pen., pedeapsa principală de 3 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de un an.

Împotriva hotărârii primei instanțe

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a declarat apel, susținând că prin

hotărârea atacată inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă greșit

individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen.

Curtea de Apel Craiova, secția

penală, prin decizia penală nr. 600 din 12 noiembrie 1998, a admis apelul, a

desființat sentința criticată și a majorat la 6 ani închisoare pedeapsa

principală și la 3 ani pedeapsa complementară, cu motivarea că în raport de

limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare și gradul de pericol

social concret al faptei, evidențiat de suma mare de bani pretinsă și suma

efectiv primită, pedeapsa stabilită la minimul special nu este de natură să

asigure prevenția specială și generală.

Recursul declarat de inculpat

împotriva acestei din urmă decizii, pe care a criticat-o pentru greșita

individualizare a pedepsei, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea

Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 3403 din 5 octombrie 1999.

Împotriva ultimelor două hotărâri

pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile

art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza I C. proc. pen., susținând că

hotărârile instanțelor de apel și recurs au fost pronunțate cu încălcarea

legii.

S-a arătat că instanța de apel,

condamnându-l pe inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare, a stabilit

sancțiunea numai în raport cu gradul de pericol social abstract al infracțiunii

săvârșite, lipsind de consecințe juridice datele favorabile ale inculpatului,

aspect avut însă în vedere de către Tribunalul Dolj.

Astfel, până la vârsta de 48 ani,

inculpatul a avut o conduită ireproșabilă, fiind lipsit de antecedente sociale

negative ori judiciare.

Totodată, din actele depuse la

dosarul cauzei rezultă că acesta are o situație familială complexă, având în

întreținere doi copii care sunt în continuarea studiilor liceale și, respectiv,

universitare, iar soția sa este șomeră.

Pe de altă parte, probele dosarului

relevă că inculpatul este grav bolnav, fiind suferind de hepatită cronică

etenolică și rectocolită ulcerohemoragică în proces inflamator.

S-a susținut că toate aceste aspecte

configurează, cel puțin până în momentul săvârșirii faptei, un profil

socio-familial pozitiv al inculpatului, care permite concluzia potrivit căreia

acesta dispune de aptitudini care să-i permită reeducarea și conștientizarea

rezultatului negativ al faptei sale prin executarea pedepsei aplicată de

instanța de fond.

În concluzie, considerând că

pedeapsa aplicată și menținută de instanțele de control judiciar a fost greșit

individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen., procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și rejudecarea

cauzei, în limitele arătate.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen.,

la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Rezultă din aceste dispoziții că

răspunderea penală trebuie să fie diferențiată, funcție de aceste criterii de

individualizare, așa încât pedeapsa aplicată inculpatului să asigure

îndeplinirea funcțiilor și scopului acesteia.

Totodată, în raport de modul de

redactare al acestui text, rezultă că criteriile generale de individualizare a

pedepsei au caracter obligatoriu și trebuie avute în vedere împreună.

Așadar, stabilirea pedepsei cu

nesocotirea oricăruia dintre aceste criterii are drept consecință netemeinicia

sau nelegalitatea acesteia.

Examinând hotărârile atacate, se

constată ca fiind întemeiată critica privind stabilirea pedepsei numai în

raport cu gradul de pericol social abstract al infracțiunii săvârșite și lipsirii

de consecințe juridice a datelor favorabile inculpatului.

Or, funcțiile și scopurile

sancțiunii penale se realizează în primul rând în raport cu inculpatul, așa

încât apare ca esențial a se ține cont de persoana acestuia în procesul

individualizării pedepsei.

Actele dosarului confirmă

circumstanțele personale, arătate de procurorul general, cu referire la

conduita ireproșabilă și lipsa antecedentelor sociale negative, până la data

săvârșirii infracțiunii, poziția inculpatului în timpul procesului și starea de

sănătate a acestuia.

Ca atare, în mod corect prima

instanță a concluzionat că, în raport de aceste împrejurări, alături de care a

mai reținut vârsta inculpatului, faptul că acesta este integrat social și lipsa

antecedentelor penale, fapta săvârșită de inculpat a avut un caracter

accidental.

Neținând seama, cumulat, de toate

criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și nedând eficiență

datelor favorabile ale inculpatului, potrivit cărora o pedeapsă orientată spre

minimul special prevăzut de norma incriminatoare era de natură a atinge

finalitatea și scopul prevăzut de art. 52 C. pen., instanța de apel a aplicat

acestuia o pedeapsă inadecvată sub aspectul cuantumului.

În consecință, hotărârile criticate

sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

14 C. proc. pen. corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I

pct. 4 teza I din același cod, invocat prin recursul în anulare.

Ca atare, în conformitate cu

dispozițiile art. 414

1

alin. (1), cu referire la art. 385

15

pct.

2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare, va casa

hotărârile atacate numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului D.M., va modifica pedeapsa principală în sensul că o va reduce de

la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare. Celelalte dispoziții ale deciziilor

atacate cu recurs în anulare vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia penală nr. 600 din

12 noiembrie 1998 a Curții de Apel Craiova, secția penală și decizia nr. 3403

din 5 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, numai cu

privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului D.M. pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen.

Modifică pedeapsa principală

aplicată inculpatului D.M., în sensul că o reduce de la 6 ani închisoare la 4

ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 ianuarie 2003.