ÎCCJ, Decizia nr. 5/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 364 din 24 august 1999, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul D.M. la 3 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. Totodată, inculpatul a fost obligat să restituie părții civile R.V. suma de 22.500.000 lei. S-a reținut că în cursul anului 1997 S.C. C. S.A. Dolj, societate comercială la care inculpatul a îndeplinit funcția de director economic în perioada 10 decembrie 1997 - 9 februarie 1998, a încheiat cu S.C. C. S.R.L Craiova contractul nr. 101/1997, având ca obiect efectuarea unor lucrări de construcții și reparații la mai multe din bazele sale din teritoriu.

Unul din furnizorii de materiale de construcții al S.C. C. S.R.L a fost S.C. E. S.R.L. Craiova, având ca reprezentant legal pe numitul R.V. Deoarece S.C. C. S.A. Dolj nu dispunea de fondurile necesare efectuării plății lucrărilor de construcții și reparații, de comun acord s-a convenit la o compensare prin livrarea unor cantități de grâu, pe bază de contract, către S.C. E. S.R.L în contul datoriei pe care S.C. C. S.R.L o avea față de această din urmă societate comercială. Pentru livrarea cantității de grâu corespunzătoare sumei de 619 milioane lei cu titlu de debit al .S.C C. S.A. față de creditoarea S.C. C. S.R.L, inculpatul D.M. a pretins de la repre- zentantul S.C. E. S.R.L suma de 80 milioane lei, pe care urma să o primească eșalonat.

În realizarea rezoluției infracționale și pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, inculpatul D.M. a primit de la numitul R.V. 5 milioane lei la 24 decembrie 1997, 10 milioane lei la 14 ianuarie 1998 și 7,5 milioane lei la data de 23 ianuarie 1998. La data de 9 februarie 1998, urmare a sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova de către R.V., s-a procedat la prinderea în flagrant a inculpatului, în prezența martorilor asistenți B.A. și F.M., ocazie cu care a fost găsită suma de 10.000.000 lei, înmânată de denunțătorul R.V., compusă din 200 bancnote a 50.000 lei.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere condițiile în care a fost săvârșită fapta, pericolul social concret al acesteia, precum și poziția inculpatului în timpul procesului, vârsta inculpatului, faptul că acesta este integrat social, caracterul întâmplător al faptei săvârșite și lipsa antecedentelor penale, criterii față de care a apreciat ca îndestulătoare pentru realizarea finalității prevăzute de art. 52 C. pen., pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de un an. Împotriva hotărârii primei instanțe Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a declarat apel, susținând că prin hotărârea atacată inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă greșit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen.

Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia penală nr. 600 din 12 noiembrie 1998, a admis apelul, a desființat sentința criticată și a majorat la 6 ani închisoare pedeapsa principală și la 3 ani pedeapsa complementară, cu motivarea că în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare și gradul de pericol social concret al faptei, evidențiat de suma mare de bani pretinsă și suma efectiv primită, pedeapsa stabilită la minimul special nu este de natură să asigure prevenția specială și generală.

Recursul declarat de inculpat împotriva acestei din urmă decizii, pe care a criticat-o pentru greșita individualizare a pedepsei, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 3403 din 5 octombrie 1999. Împotriva ultimelor două hotărâri pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza I C. proc. pen., susținând că hotărârile instanțelor de apel și recurs au fost pronunțate cu încălcarea legii. S-a arătat că instanța de apel, condamnându-l pe inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare, a stabilit sancțiunea numai în raport cu gradul de pericol social abstract al infracțiunii săvârșite, lipsind de consecințe juridice datele favorabile ale inculpatului, aspect avut însă în vedere de către Tribunalul Dolj.

Astfel, până la vârsta de 48 ani, inculpatul a avut o conduită ireproșabilă, fiind lipsit de antecedente sociale negative ori judiciare. Totodată, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că acesta are o situație familială complexă, având în întreținere doi copii care sunt în continuarea studiilor liceale și, respectiv, universitare, iar soția sa este șomeră. Pe de altă parte, probele dosarului relevă că inculpatul este grav bolnav, fiind suferind de hepatită cronică etenolică și rectocolită ulcerohemoragică în proces inflamator. S-a susținut că toate aceste aspecte configurează, cel puțin până în momentul săvârșirii faptei, un profil socio-familial pozitiv al inculpatului, care permite concluzia potrivit căreia acesta dispune de aptitudini care să-i permită reeducarea și conștientizarea rezultatului negativ al faptei sale prin executarea pedepsei aplicată de instanța de fond.

În concluzie, considerând că pedeapsa aplicată și menținută de instanțele de control judiciar a fost greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen., procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și rejudecarea cauzei, în limitele arătate. Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Rezultă din aceste dispoziții că răspunderea penală trebuie să fie diferențiată, funcție de aceste criterii de individualizare, așa încât pedeapsa aplicată inculpatului să asigure îndeplinirea funcțiilor și scopului acesteia. Totodată, în raport de modul de redactare al acestui text, rezultă că criteriile generale de individualizare a pedepsei au caracter obligatoriu și trebuie avute în vedere împreună. Așadar, stabilirea pedepsei cu nesocotirea oricăruia dintre aceste criterii are drept consecință netemeinicia sau nelegalitatea acesteia. Examinând hotărârile atacate, se constată ca fiind întemeiată critica privind stabilirea pedepsei numai în raport cu gradul de pericol social abstract al infracțiunii săvârșite și lipsirii de consecințe juridice a datelor favorabile inculpatului.

Or, funcțiile și scopurile sancțiunii penale se realizează în primul rând în raport cu inculpatul, așa încât apare ca esențial a se ține cont de persoana acestuia în procesul individualizării pedepsei. Actele dosarului confirmă circumstanțele personale, arătate de procurorul general, cu referire la conduita ireproșabilă și lipsa antecedentelor sociale negative, până la data săvârșirii infracțiunii, poziția inculpatului în timpul procesului și starea de sănătate a acestuia. Ca atare, în mod corect prima instanță a concluzionat că, în raport de aceste împrejurări, alături de care a mai reținut vârsta inculpatului, faptul că acesta este integrat social și lipsa antecedentelor penale, fapta săvârșită de inculpat a avut un caracter accidental.

Neținând seama, cumulat, de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și nedând eficiență datelor favorabile ale inculpatului, potrivit cărora o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de norma incriminatoare era de natură a atinge finalitatea și scopul prevăzut de art. 52 C. pen., instanța de apel a aplicat acestuia o pedeapsă inadecvată sub aspectul cuantumului. În consecință, hotărârile criticate sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza I din același cod, invocat prin recursul în anulare. Ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 414 1 alin. (1), cu referire la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului D.M., va modifica pedeapsa principală în sensul că o va reduce de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare. Celelalte dispoziții ale deciziilor atacate cu recurs în anulare vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia penală nr. 600 din 12 noiembrie 1998 a Curții de Apel Craiova, secția penală și decizia nr. 3403 din 5 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului D.M. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. Modifică pedeapsa principală aplicată inculpatului D.M., în sensul că o reduce de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2003.