ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 152/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

S.C. G. S.A.  a solicitat prin cererea formulată obligarea pârâtei S.C. F.C.

S.R.L. la plata sumei de 1.049.651.656 lei cu titlu de chirie și utilități și

penalitățile aferente lor, ca urmare a neexecuării contractului de închiriere

nr.1332/1 februarie 1999 conform clauzelor convenite.

Prin

cerere reconvențională astfel cum a fost precizată, pârâta a solicitat

compensarea sumelor datorate de reclamantă cu suma de 222.737.840 lei care

reprezintă valoarea lucrărilor de reparații efectuate de către pârâtă în perioada

aprilie, septembrie 1998, conform convenției părților.

Tribunalul

București, secția comercială prin sentința nr.1826 din 8 martie 2001 a admis în

parte cererea principală, a admis cererea reconvențională, compensând, în

consecință, suma de 222.737.840 lei până la concurența sumei datorate de către

pârâta reclamantă cu titlu de chirie restantă în același cuantum și   a obligat

pârâta reclamantă la plata diferenței de 20.286.284 lei către reclamantă cu

titlu de chirie restantă precum și la plata sumei de 5.477.149 lei cu titlu de

contravaloare utilități.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin contractul de

închiriere nr.1332/1999 ambele părți și-au asumat obligații specifice,

reclamanta în calitate de locatar iar pârâta de chiriaș dar datorită unei

situații apreciată ca fiind de forță majoră: spargerea unor țevi de apă caldă,

prin procesul verbal din 28 decembrie 1998 părțile au constatat această

situație convenind ca reparațiile la spațiul devenit impracticabil să fie efectuate

de pârâta locatar, iar contravaloarea lor să fie compensată cu chiria datorată.

Instanța

de fond a înlăturat susținerea reclamantei cu privire la ineficacitatea

procesului verbal derivată din lipsa calității de reprezentant al semnatarului

lui și a ștampilei necorespunzătoare, în lipsa unei cereri de înscriere în fals

și a făcut aplicarea art. 969 – 970 C. civ.

Împotriva

acestei sentințe reclamanta a declarat apel, reiterând apărările formulate la

instanța de fond cu privire la procesul verbal încheiat la 28 decembrie 1998 și

la izvorul obligației de plată a reparațiilor.

Prin

decizia nr.70 A din 14 martie 2002 Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială a respins ca nefondat apelul declarat.

În

considerentele deciziei s-a reținut că procesul verbal în speță își produce

efectele cu privire la cele constatate, neputându-se ignora valoarea lui

probatorie, compensarea convenită  fiind operantă în limita sumei de

222.737.840 lei, sens în care a dispus și prima instanță.

În ce

privește suma pretinsă de reclamantă cu titlu de penalități de întârziere,

clauza penală convenită nu este aplicabilă întrucât nu se poate reține neplata

sau întârzierea în plata chiriei.

Reclamanta

S.C. G. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel pentru

motivul prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivului de recurs se invocă criticile care urmează:

-

procesul verbal încheiat de părți la 28 decembrie 1998, reținut ca probă la

dosar conține doar o promisiune bilaterală de compensare a datoriilor reciproce

care se vor naște, deci viitoare;

-

conform pct. 2.1. din Normele Metodologice din 7 septembrie 1997 părțile

semnatare ale procesului verbal trebuiau să încheie un contract de compensare

care să respecte conținutul prevăzut de norme;

-

faptul că pârâta nu a emis facturi pentru contravaloarea raparațiilor denotă

lipsa titlului de creanță;

-

efectele compensării judecătorești se produc de la data rămânerii definitive a

hotărârii judecătorești.

În

concluzie, recurenta solicită modificarea în parte a hotărârilor pronunțate în

fond în sensul dispunerii compensării judecătorești și nu constatării

compensării convenționale urmând ca intimata să fie obloigată și la plata sumei

de 782.059.432 lei cu titlu de penalități.

Recursul

nu este fondat.

Motivul

de modificare invocat de recurentă în critica deciziei este cel de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltarea lui în fapt

demonstrează însă că nici una din criticile formulate nu s-au constituit în

motive de apel, neconstituind nici  apărări în fața instanței de fond.

În

atare situație, cum pentru prima dată în recurs, omisso medio, se fac susțineri

care nefiind invocate în fața instanțelor anterioare, nu au fost verificate de

acestea, Înalta Curtea va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta S.C. G. S.A. împotriva deciziei nr.70/A din 14 martie

2002 a Curții de Apel București, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi  20 ianuarie 2004

.