ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2034/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Societatea Națională „T. R.” SA București împotriva deciziei nr.573 din 27 noiembrie 2001 a Curții de Apel București-Secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenta pârâtă Societatea Națională „T. R.” SA București prin consilier juridic D. L. S. și intimații reclamanți M.P., M. M.A., precum și G. B. S., prin avocat G. G. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent. Curtea constatând că nu mai sunt cereri prealabile și cauza este în stare de judecată, dă cuvântul părților asupra recursului. Reprezentanta recurentei pârâte susținând motivele recursului pune concluzii de admitere și depune note scrise.

Reprezentantul intimaților pârâți, analizând motivele recursului solicită să fie respins și depune concluzii scrise. Precizează că nu solicită obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 octombrie 1999 reclamanții M: P., M. M. A. și G.B. S. a chemat în judecată pârâta Societatea Națională „T.R.” SA București pentru a fi obligată la 2.000.000.000 lei, reprezentând drepturi cuvenite în calitate de inventatori pentru folosirea brevetelor de invenție ale reclamanților. În motivarea acțiunii se arată următoarele: Reclamanții sunt coautorii brevetelor de invenție nr.100104/1989, intitulat „Aditiv pentru tutun” și nr.100105/1989 intitulat „Procedeu de obținere a unei arome pentru tutun”, titular fiind Stațiunea centrală pentru cultura și industrializarea tutunului, unitate fără personalitate juridică, aflată în subordinea pârâtei.

Se menționează că și numita C. M. E. este coautoarea brevetelor. Invențiile au fost folosite de pârâtă, fără a-i recompensa, motiv pentru care la data de 24 noiembrie 1994 au solicitat plata drepturilor cuvenite. La data de 10 mai 1995 pârâta a cerut stațiunii achitarea drepturilor bănești, iar la data de 13 februarie 1996 revine solicitând întocmirea post-calculului și pe care stațiunea îl transmite la 13 septembrie 1996 împreună cu nota de negocieri cu reclamanții, semnată de ei. S-a prevăzut o remunerație în sumă de 145.118.000 lei și încheierea unui nou contract pentru folosirea invențiilor pentru perioada 1996 și până la expirarea brevetelor. Ulterior, pârâta a refuzat plata, pe considerentul că invențiile au fost realizate în timpul contractului de muncă și în legătură cu munca, fapt pentru care recompensarea muncii de creație a fost lăsată la aprecierea conducerii, care însă a opiniat că nu trebuie acordată o recompensă.

Au contestat această situație în perioada anilor 1997-1999, însă pârâta a refuzat satisfacerea pretențiilor reclamanților. Întrucât au solicitat remunerarea după intrarea în vigoare a Legii nr.64/1999, pentru perioada 1991-1999, pârâta este obligată să îi remunereze potrivit acestei legi. Tribunalul București-Secția a III-a civilă, prin sentința nr.262/12 martie 2001, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de pârâtă. De asemenea, a respins și acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată. Curtea de Apel București-Secția a IV-a civilă, prin decizia nr.573/27 noiembrie 2001 a admis apelul reclamanților împotriva sentinței instanței de fond și a schimbat sentința atacată în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta la plata sumei de 1.044.533.175 lei, precum și 2.600.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și apel, către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Din contractele de muncă, actele adiționale la acestea, fișa postului și atribuțiile de serviciu nu rezultă că reclamanții aveau o misiune inventivă și ca urmare o remunerație suplimentară pentru inventatori, așa cum prevede Regula 52 din H.G. nr.152/1992, dată în aplicarea Legii nr.64/1991. Regula 52 pct.3 referitoare la recompensele anuale constituie doar baza de calcul de la care începe negocierea, conform art.66 alin.2 din Legea nr.64/1991. Inițial pârâta a recunoscut calculul drepturilor bănești ale inventatorilor (adresele nr.459/1996 a R.A.T.R., nr.3140/1996 a S.C.C.I.T. și adresa nr.1462/1999 a S.N.T.R., întocmindu-se în acest scop o notă de calcul, însă ulterior plata a fost refuzată.

Expertiza de specialitate a stabilit că brevetele de invenție aplicate trebuie recompensate. Reclamanții au vocație la plata drepturilor bănești pe perioada de aplicare a invenției 1991-1999. Pentru perioada anterioară datei de 21 octombrie 1996 nu a operat prescripția drepturilor bănești conform art.3 din Decretul nr.167/1958, întrucât pârâta a recunoscut drepturile reclamanților, întocmind și nota de calcul. Cuantumul total al despăgubirilor a fost stabilit de expertiza tehnică la 1.392.713.900 lei, sumă cuvenită celor 4 inventatori, care au încheiat o convenție de împărțire a sumei, însă numai 3 dintre aceștia au formulat acțiune, astfel că obligă pârâta la 1.044.533.175 lei către reclamanți.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta, invocând motivele prevăzute de art.304 pct.9 și pct.10 Cod procedură civilă. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esență, următoarele: Instanța de apel nu a ținut seama de înscrisurile depuse și din care reieșea că reclamanții erau încadrați în funcții de cercetători științifici și invențiile au fost realizate în cadrul activității de cercetare pe care o desfășurau în baza unui contract de cercetare. Or, art.40 din Legea nr.62/1974 prevedea că realizarea de invenții în activitatea de cercetare științifică și de proiectare de către unitățile de cercetare și proiectare constituie una dintre principalele sarcini ale cadrelor științifice și tehnice din aceste unități, dispoziții care se regăsesc și în art.5 alin.2 din Legea nr.64/1991.

Din fișa postului rezultă obligația reclamanților de a prospecta, realiza, urmări și evidenția programul de cercetare anual, cincinal. Invențiile au fost realizate în cadrul unor cercetări care au constituit obiectul contractului de cercetare științifică nr.86/1986 încheiat de S.C.C.C.I.T., la care reclamanții erau angajați și Fabrica de Țigarete Sf. Gheorghe. Anexa nr.3 la contract cuprinde lista colectivului de specialiști care aveau obligația de a executa contractul. La „executant” au semnat reclamanții M. P. în calitate de responsabil program de cercetare și G. B. în calitate de cercetător științific chimist. Lucrările brevetate au fost realizate în conformitate cu programul de cercetare, pe baza fondului de salarii alocat și cu baza materială a stațiunii de cercetare.

Reclamanții au fost recompensați prin acordarea unor prime în semestrul I și II 1998 pentru rezultatele obținute și li s-a acordat adaosuri la salarii. Prevederile art.66 alin.2 din Legea nr.64/1991 și Regula 53 din regulamentul de aplicare a legii invocate de instanța de apel nu se referă la speță, ele fiind aplicabile în cazurile în care inventatorii dețin brevetul pentru o invenție care a fost aplicată într-o societate terță și nu în situația în care brevetul este deținut de societate în care inventatorii au fost angajați ca cercetători, iar invenția a fost realizată în timpul contractului de muncă și în legătură cu munca lor. Reglementările au în vedere situațiile în care autorii invenției sunt și titulari de brevet și au cedat pe baza unui contract de cesiune dreptul la aplicare a invenției.

Nota de negociere acceptată de stațiune, care este o unitate fără personalitate juridică, nu angajează patrimoniul societății. În virtutea competențelor sale societatea a refuzat negocierea efectuată de stațiune. Recursul este nefondat. Este adevărat că reclamanții au realizat invențiile în timpul cât erau salariați ai Stațiunii Centrale de cercetare pentru Cultura și Industrializarea Tutunului și brevetele au fost acordate acestora, iar ca titular s-a prevăzut stațiunea. De asemenea, potrivit reglementărilor în materie invențiile trebuie recompensate. În contractele de muncă ale reclamanților nu s-a prevăzut o clauză cu misiune inventivă și nici clauză accesorie a plății suplimentare pentru invențiile realizate, astfel că pârâta datorează recompensa.

Or, în conformitate cu dispozițiile Regulei 50 din anexa nr.1 la H.G. nr.152/27 martie 1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.64/1991 misiunea inventivă va face obiectul unei clauze speciale a contractului, prin care se stabilește, în mod explicit, domeniul tehnic, problema sau problemele tehnice, pentru a căror rezolvare salariatul se angajează să le soluționeze cu aport creativ corespunzător funcției sale. În contractul de cercetare se poate prevede o clauză prin care dreptul la eliberarea brevetului de invenție aparține fie unității care a comandat cercetarea, fie unității de cercetare, fie ambelor unități. Dacă în contract nu este prevăzută o asemenea clauză, dreptul la brevetul de invenție aparține unității care a comandat cercetarea.

Totodată, Regula 52 din hotărâre prevede că inventatorul salariat are dreptul la o remunerație suplimentară, care în cazul în care invenția a fost creată în cadrul unui contract de cercetare, se va negocia cu unitatea al cărui angajat este, prin act adițional la contractul individual de muncă. Sub acest aspect instanța de apel a analizat și a avut în vedere actele depuse de pârâtă la dosar, examinarea începând cu actele privind atribuțiile de serviciu ale reclamanților, respectiv contractul de muncă și fișa postului și a reținut că nu există act adițional la contractul de muncă sau alt contract care să conțină clauza cu misiune inventivă și prin care să se stabilească o remunerație suplimentară a reclamanților.

Dispozițiile art.66 alin.2 fiind la capitolul dispoziții tranzitorii și finale ale Legii nr.64/1991 și nefăcând distincție între invențiile realizate în activitatea de cercetare desfășurată pe bază de contract și acelea realizate în afara acestei activități este o reglementare de principiu care se aplică în ambele situații în care invențiile nu au fost recompensate sau au fost parțial recompensate. Prin urmare, pentru invențiile brevetate, drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru acele invenții, aplicate, parțial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a Legii nr.64/1991 se vor negocia, iar în caz de neînțelegere între părți, drepturile se vor stabili de instanța de judecată.

În acest sens este și H.G. nr.152/27 martie 1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.64/1991 și care la Regula 53 de la cap.5 din anexa nr.1 la hotărâre arată că în înțelesul art.66 alin.2 din lege, în drepturile bănești cuvenite inventatorului pentru invențiile nerecompensate sau parțial recompensate până la data intrării în vigoare a legii se cuprind toate drepturile materiale prevăzute de legile anterioare, inclusiv echivalentul bănesc al celorlalte drepturi legale rezultate din calitatea de autor al invenției, aplicate în economia națională.

Prevederile frazei a II-a a alin.1 de la regula 53 că aceste obligații bănești sunt restante ca urmare a neîndeplinirii de către unitățile titulare de brevet de invenție sau alte unități care au aplicat invenția a obligației legale și contractuale rezultate din actul de cesiune încheiat cu privire la dreptul de eliberare a brevetului, nu duce la concluzia trasă de către pârâtă că art.66 alin.2 din Legea nr.64/1991 se aplică numai în cazul în care inventatorii dețin brevetul pentru o invenție care a fost aplicată într-o societate terță și nu în speță când brevetul este deținut de societatea în care inventatorii au fost angajați ca cercetători. Textul are în vedere și art.40 din Legea 62/1974, care prevedea că realizarea de invenții în activitatea științifică și de proiectare, desfășurată pe bază de contract, de către unitățile de cercetare și proiectare constituie una dintre principalele sarcini ale cadrelor științifice și tehnice din aceste unități.

De altfel, textul nu excludea asemenea persoane de la dreptul de recompensă pentru invenție, ci o limitează la acordarea de premii echivalente cu cel mult de trei ori retribuția tarifară a persoanei în cauză. De asemenea, prevederea alin.2 de la art.5 din Legea nr.64/1991, potrivit căreia dacă invenția rezultă dintr-un contract de cercetare în lipsa unei clauze contractuale, dreptul la brevet de invenție aparține unității care a comandat cercetarea, inventatorul având dreptul la o remunerație suplimentară stabilită prin act adițional la contract, nu exclude dreptul reclamanților de a obține recompensa cuvenită, deoarece din actele depuse de pârâtă nu reiese că prin act adițional la contract s-a stabilit o remunerare suplimentară.

Afirmația pârâtei că a acordat reclamanților prime și că în veniturile anuale aferente perioadei 1986-1989 sunt cuprinse adaosuri la salarii nu este de natură să infirme faptul că nu a acordat drepturile bănești cuvenite inventatorilor, deoarece art.66 alin.2, teza a II-a din Legea nr.64/1991 stabilește că negocierea va începe de la drepturile bănești maxime cuvenite inventatorului, prevăzute în legea aplicabilă la data înregistrării cererii de brevet. Și cum noua reglementare a prevăzut că inventatorul are dreptul la o remunerație suplimentară care se negociază cu unitatea, premiile acordate sau alte adaosuri nu este în conformitate cu dispozițiile Legii nr.64/1991. De reținut că și raportul de expertiză întocmit de experta G:P.

concluzionează că din punctul de vedere al specialității proprietății industrială, invențiile trebuie recompensate, într-un cadrul legal, de aplicator (fila 109). Critica pârâtei cu privire la faptul că nota de negociere a S.C.C.C.I.T. și reclamanți cu privire la plata recompensei în sensul că aceasta nu îi este opozabilă este formală, deoarece negocierea a avut loc ca urmare a dispoziției Regiei autonome a tutunului din România transmisă stațiunii cu adresa nr.459/13 februarie 1996 semnată de directorul general (fila 20). Din cuprinsul adresei menționate și a notei nr.862/9 mai 1995 o divizie economică din cadrul R.A.T.R., aprobată de directorul economic al regiei (fila 19) reiese că aceasta era de acord cu plata recompensei ce urma să se acorde.

Față de cele arătate curtea reține că decizia instanței de apel este legală și temeinică și nefiind îndeplinite condițiile art.304 pct.9 și pct.10 Cod procedură civilă, se va respinge recursul. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta Societatea Națională „T. R” SA București împotriva deciziei nr.573/27 noiembrie 2001 a Curții de Apel București-Secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.