ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2034/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2034/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de
pârâta Societatea Națională „T. R.” SA București împotriva deciziei nr.573 din
27 noiembrie 2001 a Curții de Apel București-Secția a IV-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta
pârâtă Societatea Națională „T. R.” SA București prin consilier juridic D. L.
S. și intimații reclamanți M.P., M. M.A., precum și G. B. S., prin avocat G. G.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către
magistratul asistent.
Curtea constatând că nu mai sunt cereri
prealabile și cauza este în stare de judecată, dă cuvântul părților asupra
recursului.
Reprezentanta recurentei pârâte susținând
motivele recursului pune concluzii de admitere și depune note scrise.
Reprezentantul intimaților pârâți, analizând
motivele recursului solicită să fie respins și depune concluzii scrise.
Precizează că nu solicită obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de
judecată.
C U
R T E A
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
La data de 21 octombrie 1999 reclamanții M:
P., M. M. A. și G.B. S. a chemat în judecată pârâta Societatea Națională „T.R.”
SA București pentru a fi obligată la 2.000.000.000 lei, reprezentând drepturi
cuvenite în calitate de inventatori pentru folosirea brevetelor de invenție ale
reclamanților.
În motivarea acțiunii se arată următoarele:
Reclamanții sunt coautorii brevetelor de
invenție nr.100104/1989, intitulat „Aditiv pentru tutun” și nr.100105/1989
intitulat „Procedeu de obținere a unei arome pentru tutun”, titular fiind
Stațiunea centrală pentru cultura și industrializarea tutunului, unitate fără
personalitate juridică, aflată în subordinea pârâtei. Se menționează că și
numita C. M. E. este coautoarea brevetelor.
Invențiile au fost folosite de pârâtă, fără
a-i recompensa, motiv pentru care la data de 24 noiembrie 1994 au solicitat
plata drepturilor cuvenite. La data de 10 mai 1995 pârâta a cerut stațiunii
achitarea drepturilor bănești, iar la data de 13 februarie 1996 revine
solicitând întocmirea post-calculului și pe care stațiunea îl transmite la 13
septembrie 1996 împreună cu nota de negocieri cu reclamanții, semnată de ei.
S-a prevăzut o remunerație în sumă de 145.118.000 lei și încheierea unui nou
contract pentru folosirea invențiilor pentru perioada 1996 și până la expirarea
brevetelor.
Ulterior, pârâta a refuzat plata, pe
considerentul că invențiile au fost realizate în timpul contractului de muncă
și în legătură cu munca, fapt pentru care recompensarea muncii de creație a
fost lăsată la aprecierea conducerii, care însă a opiniat că nu trebuie
acordată o recompensă.
Au contestat această situație în perioada
anilor 1997-1999, însă pârâta a refuzat satisfacerea pretențiilor
reclamanților.
Întrucât au solicitat remunerarea după
intrarea în vigoare a Legii nr.64/1999, pentru perioada 1991-1999, pârâta este
obligată să îi remunereze potrivit acestei legi.
Tribunalul București-Secția a III-a civilă,
prin sentința nr.262/12 martie 2001, a respins excepția prescripției dreptului
la acțiune formulată de pârâtă. De asemenea, a respins și acțiunea
reclamanților, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel București-Secția a IV-a civilă,
prin decizia nr.573/27 noiembrie 2001 a admis apelul reclamanților împotriva
sentinței instanței de fond și a schimbat sentința atacată în sensul că admite
acțiunea și obligă pârâta la plata sumei de 1.044.533.175 lei, precum și
2.600.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și apel, către
reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a
reținut următoarele:
Din contractele de muncă, actele adiționale la
acestea, fișa postului și atribuțiile de serviciu nu rezultă că reclamanții
aveau o misiune inventivă și ca urmare o remunerație suplimentară pentru
inventatori, așa cum prevede Regula 52 din H.G. nr.152/1992, dată în aplicarea
Legii nr.64/1991.
Regula 52 pct.3 referitoare la recompensele
anuale constituie doar baza de calcul de la care începe negocierea, conform
art.66 alin.2 din Legea nr.64/1991.
Inițial pârâta a recunoscut calculul
drepturilor bănești ale inventatorilor (adresele nr.459/1996 a R.A.T.R.,
nr.3140/1996 a S.C.C.I.T. și adresa nr.1462/1999 a S.N.T.R., întocmindu-se în
acest scop o notă de calcul, însă ulterior plata a fost refuzată.
Expertiza de specialitate a stabilit că
brevetele de invenție aplicate trebuie recompensate.
Reclamanții au vocație la plata drepturilor
bănești pe perioada de aplicare a invenției 1991-1999.
Pentru perioada anterioară datei de 21
octombrie 1996 nu a operat prescripția drepturilor bănești conform art.3 din
Decretul nr.167/1958, întrucât pârâta a recunoscut drepturile reclamanților,
întocmind și nota de calcul.
Cuantumul total al despăgubirilor a fost
stabilit de expertiza tehnică la 1.392.713.900 lei, sumă cuvenită celor 4
inventatori, care au încheiat o convenție de împărțire a sumei, însă numai 3
dintre aceștia au formulat acțiune, astfel că obligă pârâta la 1.044.533.175
lei către reclamanți.
Împotriva deciziei instanței de apel a
declarat recurs pârâta, invocând motivele prevăzute de art.304 pct.9 și pct.10
Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată,
în esență, următoarele:
Instanța de apel nu a ținut seama de
înscrisurile depuse și din care reieșea că reclamanții erau încadrați în
funcții de cercetători științifici și invențiile au fost realizate în cadrul
activității de cercetare pe care o desfășurau în baza unui contract de
cercetare. Or, art.40 din Legea nr.62/1974 prevedea că realizarea de invenții
în activitatea de cercetare științifică și de proiectare de către unitățile de
cercetare și proiectare constituie una dintre principalele sarcini ale cadrelor
științifice și tehnice din aceste unități, dispoziții care se regăsesc și în
art.5 alin.2 din Legea nr.64/1991.
Din fișa postului rezultă obligația
reclamanților de a prospecta, realiza, urmări și evidenția programul de
cercetare anual, cincinal.
Invențiile au fost realizate în cadrul unor
cercetări care au constituit obiectul contractului de cercetare științifică
nr.86/1986 încheiat de S.C.C.C.I.T., la care reclamanții erau angajați și
Fabrica de Țigarete Sf. Gheorghe. Anexa nr.3 la contract cuprinde lista
colectivului de specialiști care aveau obligația de a executa contractul. La
„executant” au semnat reclamanții M. P. în calitate de responsabil program de
cercetare și G. B. în calitate de cercetător științific chimist. Lucrările
brevetate au fost realizate în conformitate cu programul de cercetare, pe baza
fondului de salarii alocat și cu baza materială a stațiunii de cercetare.
Reclamanții au fost recompensați prin
acordarea unor prime în semestrul I și II 1998 pentru rezultatele obținute și
li s-a acordat adaosuri la salarii.
Prevederile art.66 alin.2 din Legea nr.64/1991
și Regula 53 din regulamentul de aplicare a legii invocate de instanța de apel
nu se referă la speță, ele fiind aplicabile în cazurile în care inventatorii
dețin brevetul pentru o invenție care a fost aplicată într-o societate terță și
nu în situația în care brevetul este deținut de societate în care inventatorii
au fost angajați ca cercetători, iar invenția a fost realizată în timpul
contractului de muncă și în legătură cu munca lor. Reglementările au în vedere
situațiile în care autorii invenției sunt și titulari de brevet și au cedat pe
baza unui contract de cesiune dreptul la aplicare a invenției.
Nota de negociere acceptată de stațiune, care
este o unitate fără personalitate juridică, nu angajează patrimoniul
societății. În virtutea competențelor sale societatea a refuzat negocierea
efectuată de stațiune.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că reclamanții au realizat
invențiile în timpul cât erau salariați ai Stațiunii Centrale de cercetare
pentru Cultura și Industrializarea Tutunului și brevetele au fost acordate
acestora, iar ca titular s-a prevăzut stațiunea. De asemenea, potrivit
reglementărilor în materie invențiile trebuie recompensate.
În contractele de muncă ale reclamanților nu
s-a prevăzut o clauză cu misiune inventivă și nici clauză accesorie a plății
suplimentare pentru invențiile realizate, astfel că pârâta datorează
recompensa.
Or, în conformitate cu dispozițiile Regulei 50
din anexa nr.1 la H.G. nr.152/27 martie 1992 pentru aprobarea Regulamentului
de aplicare a Legii nr.64/1991 misiunea inventivă va face obiectul unei clauze
speciale a contractului, prin care se stabilește, în mod explicit, domeniul
tehnic, problema sau problemele tehnice, pentru a căror rezolvare salariatul se
angajează să le soluționeze cu aport creativ corespunzător funcției sale. În
contractul de cercetare se poate prevede o clauză prin care dreptul la
eliberarea brevetului de invenție aparține fie unității care a comandat
cercetarea, fie unității de cercetare, fie ambelor unități. Dacă în contract nu
este prevăzută o asemenea clauză, dreptul la brevetul de invenție aparține
unității care a comandat cercetarea.
Totodată, Regula 52 din hotărâre prevede că
inventatorul salariat are dreptul la o remunerație suplimentară, care în cazul
în care invenția a fost creată în cadrul unui contract de cercetare, se va
negocia cu unitatea al cărui angajat este, prin act adițional la contractul
individual de muncă.
Sub acest aspect instanța de apel a analizat și
a avut în vedere actele depuse de pârâtă la dosar, examinarea începând cu
actele privind atribuțiile de serviciu ale reclamanților, respectiv contractul
de muncă și fișa postului și a reținut că nu există act adițional la contractul
de muncă sau alt contract care să conțină clauza cu misiune inventivă și prin
care să se stabilească o remunerație suplimentară a reclamanților.
Dispozițiile art.66 alin.2 fiind la capitolul
dispoziții tranzitorii și finale ale Legii nr.64/1991 și nefăcând distincție
între invențiile realizate în activitatea de cercetare desfășurată pe bază de
contract și acelea realizate în afara acestei activități este o reglementare de
principiu care se aplică în ambele situații în care invențiile nu au fost
recompensate sau au fost parțial recompensate. Prin urmare, pentru invențiile
brevetate, drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru acele invenții,
aplicate, parțial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în
vigoare a Legii nr.64/1991 se vor negocia, iar în caz de neînțelegere între
părți, drepturile se vor stabili de instanța de judecată.
În acest sens este și H.G. nr.152/27 martie
1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.64/1991 și care la
Regula 53 de la cap.5 din anexa nr.1 la hotărâre arată că în înțelesul art.66
alin.2 din lege, în drepturile bănești cuvenite inventatorului pentru
invențiile nerecompensate sau parțial recompensate până la data intrării în
vigoare a legii se cuprind toate drepturile materiale prevăzute de legile
anterioare, inclusiv echivalentul bănesc al celorlalte drepturi legale
rezultate din calitatea de autor al invenției, aplicate în economia națională.
Prevederile frazei a II-a a alin.1 de la
regula 53 că aceste obligații bănești sunt restante ca urmare a neîndeplinirii
de către unitățile titulare de brevet de invenție sau alte unități care au
aplicat invenția a obligației legale și contractuale rezultate din actul de
cesiune încheiat cu privire la dreptul de eliberare a brevetului, nu duce la
concluzia trasă de către pârâtă că art.66 alin.2 din Legea nr.64/1991 se aplică
numai în cazul în care inventatorii dețin brevetul pentru o invenție care a
fost aplicată într-o societate terță și nu în speță când brevetul este
deținut de societatea în care inventatorii au fost angajați ca cercetători.
Textul are în vedere și art.40 din Legea
62/1974, care prevedea că realizarea de invenții în activitatea științifică și
de proiectare, desfășurată pe bază de contract, de către unitățile de cercetare
și proiectare constituie una dintre principalele sarcini ale cadrelor
științifice și tehnice din aceste unități. De altfel, textul nu excludea
asemenea persoane de la dreptul de recompensă pentru invenție, ci o limitează
la acordarea de premii echivalente cu cel mult de trei ori retribuția tarifară
a persoanei în cauză.
De asemenea, prevederea alin.2 de la art.5 din
Legea nr.64/1991, potrivit căreia dacă invenția rezultă dintr-un contract de
cercetare în lipsa unei clauze contractuale, dreptul la brevet de invenție
aparține unității care a comandat cercetarea, inventatorul având dreptul la o
remunerație suplimentară stabilită prin act adițional la contract, nu exclude
dreptul reclamanților de a obține recompensa cuvenită, deoarece din actele
depuse de pârâtă nu reiese că prin act adițional la contract s-a stabilit o
remunerare suplimentară.
Afirmația pârâtei că a acordat reclamanților
prime și că în veniturile anuale aferente perioadei 1986-1989 sunt cuprinse
adaosuri la salarii nu este de natură să infirme faptul că nu a acordat drepturile
bănești cuvenite inventatorilor, deoarece art.66 alin.2, teza a II-a din Legea
nr.64/1991 stabilește că negocierea va începe de la drepturile bănești maxime
cuvenite inventatorului, prevăzute în legea aplicabilă la data înregistrării
cererii de brevet. Și cum noua reglementare a prevăzut că inventatorul are
dreptul la o remunerație suplimentară care se negociază cu unitatea, premiile
acordate sau alte adaosuri nu este în conformitate cu dispozițiile Legii
nr.64/1991.
De reținut că și raportul de expertiză
întocmit de experta G:P. concluzionează că din punctul de vedere al
specialității proprietății industrială, invențiile trebuie recompensate,
într-un cadrul legal, de aplicator (fila 109).
Critica pârâtei cu privire la faptul că nota
de negociere a S.C.C.C.I.T. și reclamanți cu privire la plata recompensei în
sensul că aceasta nu îi este opozabilă este formală, deoarece negocierea a avut
loc ca urmare a dispoziției Regiei autonome a tutunului din România transmisă
stațiunii cu adresa nr.459/13 februarie 1996 semnată de directorul general
(fila 20). Din cuprinsul adresei menționate și a notei nr.862/9 mai 1995 o
divizie economică din cadrul R.A.T.R., aprobată de directorul economic al
regiei (fila 19) reiese că aceasta era de acord cu plata recompensei ce urma să
se acorde.
Față de cele arătate curtea reține că decizia
instanței de apel este legală și temeinică și nefiind îndeplinite condițiile
art.304 pct.9 și pct.10 Cod procedură civilă, se va respinge recursul.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta
Societatea Națională „T. R” SA București împotriva deciziei nr.573/27 noiembrie
2001 a Curții de Apel București-Secția a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2
aprilie 2003.