ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3110/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin actul de sesizare al

Procurorului Financiar, nr. 83/14D din 9 mai 2000, s-a solicitat obligarea

Casei de Cultură a Studenților Sibiu la plata către bugetul de stat și bugetul

local a sumei de 3.908.316 lei, impozit pe salarii, 5.105.814 lei, majorări de

întârziere, 1.308.391 lei, majorări pentru nevirarea impozitului pe spectacole,

despăgubiri civile rezultând din majorări, de către C.C. și D.I.

La pct. 4 din actul de sesizare s-a

solicitat obligarea persoanelor răspunzătoare, respectiv C.C. și D.I., la plata

către Casa de Cultură a Studenților a sumei de: a-1) 30.108.344 lei

reprezentând plăți nelegale pentru manifestări culturale organizate în

străinătate; a-2) 29.542.801 lei reprezentând penalități aferente până la 31

martie 1999; a-3) penalități legale calculate din 1 aprilie 1999, până la data

plății efective, a sumei de 30.108.344 lei; b-1) 46.508,43 dolari SUA; b-2)

43.472,89 dolari SUA, reprezentând penalități aferente calculate până la data

de 31 martie 1999; b-3) penalități nelegale, calculate din 1 aprilie 1999 și

până la data plății sumei de 46.508 dolari SUA; c-1) 35.451.047 lei decontați

nelegal cu ocazia unor manifestări culturale desfășurate în țară; c-2)

despăgubiri civile la nivelul dobânzii practicate de Banca Națională a

României, asupra sumelor din anexa 49 col. 2, de la data plăților nelegale și

până la plata efectivă.

Dosarul nr. 41/2000 a fost disjuns,

capătul 4 al actului de sesizare formând obiectul acestuia, iar celelalte

capete 1, 2 și 3, fiind soluționate prin sentința civilă nr. 51 din 13

septembrie 2000.

În motivarea actului de sesizare

pct. 4, s-a susținut că s-au decontat nelegal sume în lei și valută pentru

manifestări culturale organizate în străinătate, la care s-a participat fără

aprobarea ministerului sau s-a participat în alte locuri, în alte perioade și

fără trupele studențești pentru care s-a obținut aprobarea și finanțarea.

S-a mai arătat că o

parte din cheltuieli au fost decontate în baza unor documente care privesc

operațiuni nereale sau au fost contrafăcute, sumele rezultând din aceste plăți

nelegale, cifrându-se la 30.108.344 lei, cu penalitățile aferente de 29.542.801

lei și 46.508 dolari SUA, cu penalități de 43.472 dolari SUA.

Colegiul jurisdicțional Sibiu, prin

sentința nr. 8 din 1 martie 2001, a admis în parte actul de sesizare și a

obligat recurentul-pârât la plata următoarelor sume către Casa de Cultură a

Studenților din Sibiu:

- 7.635.051 lei, reprezentând plăți

nelegale cu dobânda aferentă;

- 10.531 dolari SUA, reprezentând

despăgubiri civile pentru plăți nelegale, cu dobânda aferentă;

- 20.546.000 lei, despăgubiri

civile, cu dobânda aferentă.

Împotriva sentinței Colegiului

jurisdicțional Sibiu, a formulat recurs jurisdicțional pârâtul C.C., susținând

în esență că:

1) Angajarea contabilului-șef a fost

făcută de Ministerul Educației Naționale și nu de el, Ministerul Educației

Naționale putând fi asimilat patronului;

2) Prejudiciile puse în sarcina sa

nu au fost cauzate de el, astfel încât nu a avut posibilitatea să le prevină și

nici să verifice personal deconturile, această sarcină aparținând în

exclusivitate contabilului-șef, care a fost angajat de Ministerul Educației

Naționale și nu de el.

Secția jurisdicțională a Curții de

Conturi, prin decizia nr. 412 din 20 septembrie 2001, a respins recursul

jurisdicțional declarat de C.C., obligându-l la plata sumei de 100.000 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea statului.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut, în esență, că D.I., contabilul-șef, a fost angajat de

recurent, și nu de Ministerul Educației Naționale, așa încât motivele de recurs

jurisdicțional referitoare la acest aspect, răspunderea celui care angajează,

nu sunt întemeiate.

Considerând și această ultimă

soluție netemeinică și nelegală, C.C. a atacat-o prin recursul de față.

Recurentul a susținut că în cauză nu

există prejudiciu, că atât el, cât și contabilul-șef au fost angajați de

Ministerul Educației și Învățământului, fiind verificați și controlați de

organele acestuia și în fine, că instanța nu s-a pronunțat asupra expertizei efectuată

în cauză, înlăturând concluziile acesteia printr-o singură frază.

Recursul este nefondat.

În cauză, suntem în prezența

răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile art.998-999 C. civ.,

pornită din oficiu, faptele cauzatoare de prejudiciu fiind constatate de

organele de control ale Curții de Conturi, mai înainte ca unitatea controlată

să-și fi exercitat dreptul la un alt tip de răspundere.

Atragerea unui astfel de tip de

răspundere se impune pentru argumente ce țin de caracterul ei de răspundere

integrală și de calitatea autorilor pagubei, care sunt persoane supuse

jurisdicției Curții de Conturi.

Calitatea procesuală a pârâților

este atrasă atât de funcțiile acestora în instituție (director și contabil

șef), cât și de atitudinea lor culpabilă în exercitarea atribuțiilor de

serviciu.

Astfel, în calitate de ordonator

terțiar de credite, C.C. a efectuat plăți peste cele legale, pentru deplasări

în țară și în străinătate, de natura avansurilor de deplasare sau a unor sume

necuvenite, efectuate pentru manifestări culturale.

Având în vedere principiul

solidarității răspunderii civile, se constată că în speță, sunt cauze

exoneratoare de răspundere pentru pârâtul D.I., provenite din nerespectarea de

către directorul instituției, a normelor imperative privitoare la angajarea în

funcție a contabilului-șef.

Rezultă, așadar, că pârâtul D.I. nu

are calitatea de subiect al răspunderii civile, întrucât potrivit Legii nr.

82/1991, a contabilității, republicată, răspunderea pentru organizarea și

ținerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau

altei persoanei care are obligația gestionării patrimoniului.

Răspunderea integrală a

administratorului este cerută și pentru neîndeplinirea dispoziției referitoare

la controlul financiar preventiv din H.G. nr. 720/1991 și Normele nr. 63493.

De altfel, așa cum corect a reținut

secția jurisdicțională a Curții de Conturi, corespondența dintre Ministerul

Educației Naționale și Direcția Generală a Finanțelor Publice, prin care se

comunică aprobările deplasărilor și Ordinele Ministerului Educației Naționale,

este adresată directorului C.C., iar deconturile îi sunt cerute acestuia în

toate cazurile și în cele în care nu a condus delegația sau nu a participat la

deplasare.

Cât privește critica adusă de

recurent instanței de fond, în sensul că ar fi ignorat concluziile raportului

de expertiză efectuat în cauză, în mod corect instanța a reținut că

obiecțiunile prezentate nu s-au sprijinit pe dovezi, iar înlăturarea

propunerilor se motivează cu însușirea constatărilor organelor de control.

Referitor la forța probantă a

expertizei, instanța nu este legată de concluziile raportului care constituie

numai elemente de convingere lăsate la libera ei apreciere. Ea, însă, este

datoare să motiveze în hotărâre, pentru ce nu a fost de acord cu expertul.

Cum în cauză instanța a înlăturat

propunerile din expertiză cu motivarea însușirii constatărilor organelor de

control, critica apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate

aspectele de legalitate și temeinice și neconstatându-se existența nici unui

motiv de casare, recursul declarat de C.C. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.C.,

împotriva deciziei nr. 412 din 20 septembrie 2001 a secției jurisdicționale a

Curții de Conturi, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 octombrie 2003.