ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2627/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și astfel

cum a fost precizată ulterior, reclamantul P.D.E. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, ca prin sentința ce

se va pronunța, să anuleze decizia de pensii nr. 200940 din 1 octombrie 1998

emisă de pârâtă și obligarea acesteia la eliberarea unei noi decizii de pensie,

prin care să-i recalculeze drepturile de pensie în privința bazei de calcul și

a pensiei suplimentare, în vigoare, la acea dată.

A mai solicitat obligarea pârâtei la

plata sumelor restante, începând cu luna octombrie și până la data sentinței,

rezultate ca diferență între pensia primită și cea cuvenită, majorate cu

aplicarea coeficientului de inflație corespunzător.

În motivare, reclamantul a arătat că

decizia de pensie pentru limită de vârstă a fost emisă de pârâta Casa Județeană

de Pensii Brașov cu încălcarea legislației muncii, cu privire la modul de

calcul al salariului mediu dedus, al pensiei suplimentare și a bazei de calcul,

respectiv a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 3/1997 și în H.G. nr.

565/1996 privind măsurile de indexare și compensare, ce reprezintă manifestări

ale protecției sociale, astfel că salariile deduse nu pot fi mai mici decât

cele stabilite conform Contractului colectiv de muncă.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 289 din 17

septembrie 2002, a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de

reclamantul P.D.E., a anulat ca nelegală, decizia de pensionare nr. 200940 din

1 octombrie 1998 emisă de pârâtă și decizia nr. 421 din 29 ianuarie 1999 emisă

de Comisia de Pensii din cadrul pârâtei și a obligat pârâta să emită o nouă

decizie de pensie pe seama reclamantului, luând în considerare o bază de calcul

a pensiei în sumă de 10.046.909 lei și o pensie suplimentară de 26.792 lei la

data de 1 octombrie 1998, cu aplicarea indexărilor și corelărilor prevăzute de

lege, precum și a diferenței dintre pensia primită și cea cuvenită

reclamantului de la data de 1 octombrie 1998 la 30 iulie 2002, indexată.

În motivarea hotărârii astfel

pronunțate, instanța de fond a reținut, în esență, că decizia de pensie atacată

este nelegală în privința stabilirii bazei de calcul a pensiei și a pensiei

suplimentare, ceea ce a determinat calculul unei pensii pentru limită de

vârstă, vătămătoare reclamantului.

A mai reținut că potrivit art. 10

din Legea nr. 3/1977 privind pensiile, retribuția tarifară care se ia ca bază

de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare din 5 ani

lucrate consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, astfel cum a

și solicitat pârâta.

Totodată, instanța a reținut că,

raportat la cerere, perioada de 5 ani lucrați consecutiv este cuprinsă între 1

iulie 1991 – 1 iulie 1996 și făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 pct. 2 din

H.G. nr. 565/1996 privind corelarea indexărilor salariale, făcută prin hotărâri

de guvern, a stabilit o bază de calcul a pensiei reclamantului în sumă de

10.406.909 lei și o pensie suplimentară de 26.792 lei.

Luând în considerare baza de calcul

a pensiei astfel stabilită, a apreciat că pensia pentru limită de vârstă

cuvenită reclamantului, la data pensionării este de 9.106.152 lei, iar

diferența dintre pensia încasată efectiv de reclamant și cea cuvenită este de

665.376.181 lei, la data de 30 iulie 2002.

Împotriva sentinței astfel

pronunțate, a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Brașov, criticând

sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că sentința a fost dată

cu încălcarea flagrantă a prevederilor legale în materie de asigurări sociale,

întrucât a fost fundamentată pe baza unui raport de expertiză ale cărui

concluzii au fost total eronate.

Baza de calcul a fost corect aleasă,

a arătat recurentul, conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr.

565/1996 și în continuare s-a realizat prin aplicarea prevederilor art. 11

alin. (1) din Legea nr. 3/1997 care menționează că „pensia integrală pentru

munca depusă și limită de vârstă se determină în procente din salariul tarifar,

diferențiat pe tranșe de salarii și grupe de muncă stabilite potrivit legii”,

astfel că hotărârea recurată nu are suport legal.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale în materie, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

Din actele de la dosar rezultă că

stabilirea bazei de calcul a pensiei și a cuantumului pensiei s-a făcut

avându-se în vedere perioada 1 august 1991 – 1 august 1996, considerată cea mai

avantajoasă pentru reclamant conform raportului de expertiză dispus în cauză și

însușit de instanță.

În raport cu dispozițiile art. 10

din Legea nr. 3/1977, modificat prin art. 2 pct. 1 din Legea nr. 48/1992, baza

de calcul la stabilirea pensiei este media salariilor din 5 ani lucrați

consecutiv, la alegere din ultimii 10 ani de activitate, iar potrivit art. 1

din H.G. nr. 565/1996, salariul mediu se determină luând în calcul primii 5 ani

lucrați consecutiv în ultimii 10 ani.

Numai că persoanele pensionate,

atunci când optează pentru o anumită perioadă din ultimii 10 ani, trebuie să

fie avizate asupra detaliilor modului de calcul privind diversele posibilități

de a alege pe perioade, ceea ce implică prezentarea variantelor de calcul,

pentru a alege ceea ce consideră pensionarul că este mai avantajos.

În cauză, se constată că instanța de

fond nu a fost suficient preocupată de examinarea litigiului din perspectiva

asigurării unei protecții sociale reale și a considerat că modul de calcul al

pensiei reclamantului este corect, deși nu a dispus ca prin expertiza efectuată

să se verifice și alte variante posibile, astfel încât recurentul reclamant să

poată opta pentru cea mai avantajoasă dintre acestea, în condițiile legii.

Cum potrivit art. 129 și art. 130 C.

proc. civ., judecătorii au obligația să stăruie pentru aflarea adevărului prin

toate mijloacele legale, putând să dispună administrarea unor probe, chiar și

în situația în care părțile se opun și cum în cauză se constată necesitatea

suplimentării probatorului, în principal, cu o expertiză de specialitate, se va

admite recursul, se va casa sentința atacată și se va trimite, cauza spre

rejudecare, pentru a se proceda în sensul celor arătate.

În consecință, s-a admis recursul

Casei de Pensii, s-a casat sentința atacată și încheierea din 11 octombrie 2002

și s-a trimis cauza spre soluționare, la Tribunalul Timiș.

Împotriva acestei decizii, s-a

declarat contestație de către P.D.E., motivat de faptul că: greșit, s-a admis

recursul Casei Județene de Pensii, deși prin întâmpinarea depusă, a răspuns

argumentat, la toate motivele de recurs invocate; în timpul ședinței, a repetat

în mai multe rânduri că răspunsul său la recursul Casei Județene de Pensii

Brașov, îl constituie contraargumentele din întâmpinare; că, din pronunțarea

dată de completul de judecată, din 20 martie 2003, are impresia că o serie de

exprimări sau aspecte din dosarele cauzei au fost înțelese greșit; că se judecă

de 4 ani și nu și-a găsit încă dreptatea.

Analizând demersul contestatorului,

îndreptat împotriva deciziei nr. 1132 din 20 martie 2003 a Curții Supreme de

Justiție, secția de contencios administrativ, decizie, în virtutea legii, cu

caracter definitiv, se constată că deși contestatorul nu o caracterizează decât

la modul general drept „contestație”, ea n-ar putea fi privită decât ca o

contestație în anulare, singura cale de atac, prin care s-ar putea ajunge la o

rejudecare, bineînțeles, dacă ea ar fi motivată, pe situațiile (motivele,

temeiurile) prevăzute de art. 317–318 C. proc. civ., fiind vorba de o cale de

atac extraordinară.

Analiza motivelor invocate de

contestator ne arată, însă, că acestea nu fac parte dintre motivele prevăzute

de lege, încât, Curtea va trebui să privească contestația în anulare, ca

nefondată și să o respingă ca atare, cu atât mai mult, cu cât contestatorul își

poate valorifica drepturile ce formează obiectul litigiului cu ocazia

rejudecării cauzei, de către Tribunalul Timiș, dispuse de Curtea Supremă, prin

decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de P.D.E. împotriva deciziei nr. 1132 din 20 martie 2003 a Curții

Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 septembrie 2003.