ÎCCJ, Decizia nr. 56/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 313 din 11 iunie 2001, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul J.I. la detențiunea pe viață și 10 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a) și i) și art. 176 lit. a) C. pen. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în noaptea de 25 martie 2000 inculpatul a urmărit victima și, motivat de refuzul reluării relației cu el, a aplicat acesteia 31 lovituri de cuțit, la întâmplare, pe tot corpul, cauzându-i moartea. Inculpatul a lăsat victima căzută în stradă și, pe traseu, a abandonat cuțitul.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 2/AP din 16 ianuarie 2002, a admis apelul declarat de către inculpat împotriva hotărârii primei instanțe și a redus pedeapsa principală la 25 ani închisoare. Recursul declarat de către inculpat împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 2002 din 16 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Împotriva tuturor hotărârilor pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza 1 C. proc. pen., susținând că neaplicând inculpatului măsura de siguranță constând în obligarea la tratament medical până la însănătoșire, instanțele au pronunțat hotărâri contrare legii.

S-a susținut că în raport de expertiza medico-legală psihiatrică se arată că inculpatul a prezentat la data comiterii faptei, ca și în prezent, tulburare de personalitate de tip polimorf. Dată fiind afecțiunea psihică și periculozitatea socială, comisia medico-legală a recomandat luarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen. Instanța de fond nu a luat această măsură, iar instanțele de control judiciar, nefiind sesizate de către procuror, nu au avut posibilitatea legală a îndreptării acestei greșeli. În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei în aceste limite. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Așa cum rezultă din dispozițiile art. 111 C. pen., starea de pericol constând în săvârșirea de noi fapte prevăzute de legea penală este prevenită prin dispunerea unor măsuri de siguranță adecvate.

Măsura de siguranță a obligării la tratament medical, prevăzută de art. 112 lit. a) C. pen. poate fi aplicată, așa cum rezultă din dispozițiile art. 113 din același cod, împotriva unei persoane care a săvârșit o faptă penală și când făptuitorul, din cauza modificării stării normale de sănătate, fie urmare unei boli, fie urmare intoxicației cronice cu alcool, stupefiante sau alte asemenea substanțe, prezintă pericol pentru societate. Așadar, în acest caz, obligarea la tratament medical constituie modalitatea de combatere a pericolului social.

În cauză, Institutul de Medicină Legală "Prof.Dr.Mina Minovici" București, prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică A1/6669 din 13 septembrie 2000, concluzionează că inculpatul prezintă diagnosticul „tulburare de personalitate de tip impulsiv exploziv". Concluziile noului raport de expertiză medico-legală psihiatrică A6/14535 din 27 noiembrie 2000 sunt în sensul că inculpatul a prezentat la data comiterii faptei, precum și la data expertizării, tulburare de personalitate de tip polimorf. Ca atare, comisia a recomandat, dată fiind afecțiunea psihică și periculozitatea socială, luarea măsurii de siguranță medicală prevăzută de art. 113 C. pen., arătând că aceasta, în cazul pedepsei cu închisoarea, poate fi aplicată ambulator, prin rețeaua sanitară a Direcției penitenciarelor și că poate fi continuată, după executarea pedepsei privative de libertate, prin laboratorul teritorial de sănătate mintală.

Așadar, instanța de fond trebuia să ia măsura de siguranță a obligării inculpatului J.I. la tratament medical care, în raport de dispozițiile art. 113 alin. (1) și (3) C. pen. urma a se efectua în timpul executării pedepsei și, dacă nu intervine însănătoșirea, a fi continuat după executarea pedepsei, condamnatul fiind obligat a se prezenta în mod regulat în vederea efectuării acestuia. Pe de altă parte, dat fiind faptul că măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire, privește concomitent atât interesul societății, cât și pe cel al inculpatului, nu poate constitui o înrăutățire a situației acestuia, așa încât măsura putea fi dispusă de către instanțele de control judiciar, chiar și în condițiile promovării căilor de atac numai de către inculpat.

Așadar, neaplicând inculpatului J.I. măsura de siguranță a obligării la tratament medical, instanțele au pronunțat hotărâri contrare legii. Ca atare, recursul în anulare este fondat, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., corespunzător cazului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza 1 din același cod, invocat de procurorul general. În consecință, pentru considerentele ce preced, potrivit art. 414 1 cu referire la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare, și va casa hotărârile atacate numai cu privire la omisiunea aplicării măsurii de siguranță. Drept urmare, Curtea va aplica inculpatului măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire.

Totodată, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., Curtea va dispune ca onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 313 din 11 iunie 2001 a Tribunalului Dolj, deciziei penale nr. 2 din 16 ianuarie 2002 a Curții de Apel Brașov și deciziei nr. 2002 din 16 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Casează hotărârile atacate numai privitor la omisiunea aplicării măsurii de siguranță constând în obligarea la tratament medical a inculpatului. În baza art. 113 alin. (1) și ( 3) C. pen., aplică inculpatului J.I. măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire, în perioada de detenție și, ulterior, după executarea pedepsei.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2003.