ÎCCJ, Decizia nr. 56/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 313 din 11

iunie 2001, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul J.I. la detențiunea pe

viață și 10 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de

omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a) și i) și art.

176 lit. a) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în noaptea de 25 martie 2000 inculpatul a urmărit victima și,

motivat de refuzul reluării relației cu el, a aplicat acesteia 31 lovituri de

cuțit, la întâmplare, pe tot corpul, cauzându-i moartea. Inculpatul a lăsat

victima căzută în stradă și, pe traseu, a abandonat cuțitul.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

penală nr. 2/AP din 16 ianuarie 2002, a admis apelul declarat de către inculpat

împotriva hotărârii primei instanțe și a redus pedeapsa principală la 25 ani

închisoare.

Recursul declarat de către inculpat

împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin decizia

nr. 2002 din 16 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Împotriva tuturor hotărârilor pronunțate

în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409 și

art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

teza 1 C. proc. pen., susținând

că neaplicând inculpatului măsura de siguranță constând în obligarea la

tratament medical până la însănătoșire, instanțele au pronunțat hotărâri

contrare legii.

S-a susținut că în raport de

expertiza medico-legală psihiatrică se arată că inculpatul a prezentat la data

comiterii faptei, ca și în prezent, tulburare de personalitate de tip polimorf.

Dată fiind afecțiunea psihică și periculozitatea socială, comisia medico-legală

a recomandat luarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen.

Instanța de fond nu a luat această

măsură, iar instanțele de control judiciar, nefiind sesizate de către procuror,

nu au avut posibilitatea legală a îndreptării acestei greșeli.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și

rejudecarea cauzei în aceste limite.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Așa cum rezultă din dispozițiile

art. 111 C. pen., starea de pericol constând în săvârșirea de noi fapte

prevăzute de legea penală este prevenită prin dispunerea unor măsuri de

siguranță adecvate.

Măsura de siguranță a obligării la

tratament medical, prevăzută de art. 112 lit. a) C. pen. poate fi aplicată, așa

cum rezultă din dispozițiile art. 113 din același cod, împotriva unei persoane

care a săvârșit o faptă penală și când făptuitorul, din cauza modificării

stării normale de sănătate, fie urmare unei boli, fie urmare intoxicației

cronice cu alcool, stupefiante sau alte asemenea substanțe, prezintă pericol

pentru societate.

Așadar, în acest caz, obligarea la

tratament medical constituie modalitatea de combatere a pericolului social.

În cauză, Institutul de Medicină

Legală "Prof.Dr.Mina Minovici" București, prin raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică A1/6669 din 13 septembrie 2000, concluzionează că

inculpatul prezintă diagnosticul „tulburare de personalitate de tip impulsiv

exploziv".

Concluziile noului raport de

expertiză medico-legală psihiatrică A6/14535 din 27 noiembrie 2000 sunt în

sensul că inculpatul a prezentat la data comiterii faptei, precum și la data

expertizării, tulburare de personalitate de tip polimorf.

Ca atare, comisia a recomandat, dată

fiind afecțiunea psihică și periculozitatea socială, luarea măsurii de

siguranță medicală prevăzută de art. 113 C. pen., arătând că aceasta, în cazul

pedepsei cu închisoarea, poate fi aplicată ambulator, prin rețeaua sanitară a

Direcției penitenciarelor și că poate fi continuată, după executarea pedepsei

privative de libertate, prin laboratorul teritorial de sănătate mintală.

Așadar, instanța de fond trebuia să

ia măsura de siguranță a obligării inculpatului J.I. la tratament medical care,

în raport de dispozițiile art. 113 alin. (1) și (3) C. pen. urma a se efectua

în timpul executării pedepsei și, dacă nu intervine însănătoșirea, a fi

continuat după executarea pedepsei, condamnatul fiind obligat a se prezenta în

mod regulat în vederea efectuării acestuia.

Pe de altă parte, dat fiind faptul

că măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire,

privește concomitent atât interesul societății, cât și pe cel al inculpatului,

nu poate constitui o înrăutățire a situației acestuia, așa încât măsura putea

fi dispusă de către instanțele de control judiciar, chiar și în condițiile

promovării căilor de atac numai de către inculpat.

Așadar, neaplicând inculpatului J.I.

măsura de siguranță a obligării la tratament medical, instanțele au pronunțat

hotărâri contrare legii.

Ca atare, recursul în anulare este

fondat, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., corespunzător cazului prevăzut de art. 410

alin. (1) partea I pct. 7

1

teza 1 din același cod, invocat de

procurorul general.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, potrivit art. 414

1

cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare, și va casa

hotărârile atacate numai cu privire la omisiunea aplicării măsurii de

siguranță. Drept urmare, Curtea va aplica inculpatului măsura de siguranță a

obligării la tratament medical până la însănătoșire.

Totodată, în baza art. 192 alin. (3)

C. proc. pen., Curtea va dispune ca onorariul de avocat cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, conform dispozitivului, să fie plătit din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 313 din 11 iunie 2001 a Tribunalului Dolj,

deciziei penale nr. 2 din 16 ianuarie 2002 a Curții de Apel Brașov și deciziei

nr. 2002 din 16 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Casează hotărârile atacate numai

privitor la omisiunea aplicării măsurii de siguranță constând în obligarea la

tratament medical a inculpatului.

În baza art. 113 alin. (1) și

(

3) C. pen., aplică inculpatului J.I.

măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire, în

perioada de detenție și, ulterior, după executarea pedepsei.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Onorariul de avocat cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 aprilie 2003.