ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2817/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 743 din 10 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1784/P/2004, inculpatul R.P. a fost condamnat la 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 și art. 176 lit. a)) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)) C. pen. și la 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a)) și b) C. pen. În temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a dispus revocarea beneficiului grațierii pentru pedepsele de 2.500.000 lei amendă penală și respectiv 5.000.000 lei amendă penală aplicate prin sentința penală nr. 87 din 12 martie 2003 a Judecătoriei Segarcea, iar în temeiul art. 33 lit. a) și 34 lit. c) C. pen., s-au recontopit aceste pedepse în pedeapsa rezultantă de 5.000.000 lei amendă penală.

S-a dispus ca inculpatul să execute și această pedeapsă alături de pedeapsa de 15 ani închisoare și de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor. În cauză s-a făcut aplicațiunea art. 64 și art. 71 C. pen. și a art. 63 1 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului deducându-se din pedeapsă detenția preventivă de la 14 februarie 2004 la zi. Soluționând latura civilă a cauzei, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă promovată de minora P.F.D., prin reprezentanta C.P.C. Dolj și l-a obligat pe inculpat la plata a 26.000.000 lei despăgubiri, prestație periodică globală pe perioada februarie - noiembrie 2004 și în continuare, la câte 2.600.000 lei lunar prestație periodică începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la majoratul minorei sau intervenirii unei alte cauze legale de modificare sau încetare a obligației de întreținere.

S-a precizat că instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, prin apărător, din infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că inculpatul și victima P.I. întrețineau relații de concubinaj de cca. 2 ani, perioadă în care au existat neînțelegeri datorită consumului de alcool al victimei. Așa s-a întâmplat și în data de 13 februarie 2004, când, după ce au consumat alcool la o familie la care prestaseră munci cu caracter sezonier, inculpatul și concubina sa s-au reîntors acasă și pe fondul neînțelegerilor anterioare, i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii și piciorul după care, a scos-o afară din locuință, victima rămânând afară deși era noapte și frig.

După ce a reprimit-o în locuință pe victimă, inculpatul i-a mai aplicat lovituri cu un cablu până când aceasta nu s-a mai ridicat de la pământ. În dimineața zilei de 14 februarie 2004, inculpatul a transportat-o pe concubina sa la Spitalul Segarcea, dar la internare s-a constatat că survenise decesul acesteia. Din raportul de expertiză medico-legală a rezultat că moartea victimei s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio-cerebral forte, leziuni care s-au produs prin lovire cu și de un corp dur, iar legătura de cauzalitate între traumatism și deces a fost una directă și nu condiționată.

Starea de fapt de mai sus a fost dovedită cu probele administrate la urmărirea penală și anume, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, raportul de expertiză medico-legală de necropsie și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, declarațiile martorilor T.C., T.M., F.V., P.F.D., M.F., coroborate cu declarațiile inculpatului prin care a recunoscut săvârșirea faptei, cu precizarea că nu a avut intenția de a suprima viața victimei. În faza cercetării judecătorești s-a procedat la interogarea inculpatului, acesta având aceeași poziție procesuală sinceră, au fost reaudiați martorii de la urmărirea penală și s-a dispus citarea în cauză a D.J.D.P.D.C., ținându-se seama de faptul că victima avea o fiică în vârstă de 10 ani, născută dintr-o altă relație.

În raport cu starea de fapt de mai sus, instanța de fond a concluzionat că inculpatul a acționat cu intenție indirectă în ceea ce privește producerea decesului victimei, acceptând acest rezultat și având reprezentarea asupra consecințelor actelor sale de violență, vizând o zonă vitală și anume, capul. Tot astfel, inculpatul, după exercitarea violențelor a scos-o din locuință pe victimă îmbrăcată sumar, aceasta fiind supusă unui adevărat șoc termic determinat de leziunile care deja îi fuseseră produse. La individualizarea pedepsei, prima instanță a apreciat că stabilirea acesteia la minimul special prevăzut de lege, corespunde pericolului social concret deosebit al infracțiunii, ținând seama și de împrejurările și conduita inculpatului anterioară săvârșirii faptei.

În acest context, instanța a reținut că inculpatul s-a îngrijit de minora victimei, preocupându-se de obținerea actelor de stare civilă ale acesteia pentru a putea fi școlarizată. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul. Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a criticat sentința pentru netemeinicie, susținând că la stabilirea pedepsei sub aspectul cuantumului acesteia, nu s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Pe latură civilă, s-a susținut că în sentință s-a strecurat o eroare atunci când s-a stabilit ca dată a curgerii obligației de plată a prestației periodice, data rămânerii definitive a hotărârii, în loc de data pronunțării.

În concret, s-a susținut că inculpatul, fiind un infractor recidivist, trebuia să i se aplice un tratament sancționator mai aspru, avându-se în vedere că anterior a fost condamnat tot pentru infracțiuni de violență. Prin motivele scrise de apel, inculpatul a criticat sentința pentru încadrarea juridică greșită, apreciind că, întrucât nu a avut intenția de a ucide victima, încadrarea corectă faptei sale este cea prevăzută de art. 183 C. pen. În subsidiar, a solicitat ca recunoscându-i-se circumstanțele atenuante, să se coboare pedeapsa sub minimul special. Prin decizia penală nr. 79 din 7 martie 2005 a Curții de Apel Craiova pronunțată în dosarul nr. 2450/P/2004 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă tribunalul Dolj împotriva sentinței penale nr. 743 din 10 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1784/P/2004.

A fost desființată această sentință și în baza art. 174 și art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.P. la 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a dispus ca plata prestației periodice de câte 2.600.000 lei lunar, să se facă de inculpat către minora P.F.D., începând cu 1 decembrie 2004. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă detenția preventivă de la 14 februarie 2004 la zi. A fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului declarat împotriva aceleiași sentințe penale. A fost obligat inculpatul apelant la 800.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 400.000 lei onorariu avocat oficiu către Birou Av.

Craiova, suportat din fondul M.J. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din verificarea probelor dosarului, în raport cu motivele de apel invocate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a constatat că într-adevăr instanța de fond nu a respectat întocmai criteriile de individualizare a pedepsei înscrise în art. 72 C. pen. Din fișa de cazier a inculpatului a rezultat că acesta are multiple condamnări penale începând cu anul 1987, când a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru o infracțiune de violență, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., iar ulterior a fost condamnat pentru infracțiuni prevăzute de art. 208și art. 209 C. pen., precum și art. 189 C. pen. S-a considerat că starea de recidivă postexecutorie pe care o prezintă inculpatul, trebuie să se reflecte și într-un tratament sancționator corespunzător, așa încât, prin admiterea apelului parchetului s-a majorat pedeapsa la 17 ani.

Totodată a fost apreciat, ca întemeiat, și cel de-al doilea motiv din apelul declarat de parchet, întrucât prin sentință s-a dispus obligarea la prestație periodică până în luna noiembrie 2004, așa fel încât trebuia să se dispună ca obligația să funcționeze începând cu data de 1 decembrie 2004, iar nu cu data rămânerii definitive a hotărârii, situație care ar lipsi-o pe minoră de sumele de bani respective pentru câteva luni. În ceea ce privește apelul inculpatului, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost soluționată corespunzător de instanța de fond atunci când a stabilit că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, motivul de apel invocat fiind astfel nefondat, iar atâta timp cât s-a stabilit că pedeapsa trebuie majorată, nu se poate pune problema reducerii acesteia potrivit celui de-al doilea motiv de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul R.P., criticând-o, arătând în scris, că apreciază ca fiind greșită încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina sa, precizând că altercația avută cu victima s-a datorat comportării imorale a acesteia, față de afirmațiile fiicei sale că a avut relații cu alți bărbați, ea fiind cea care a provocat scandalului, dorind să-și bată fiica, iar el a intervenit să o apere, dar în acel moment a lovit-o, spunându-i să plece, iar la ușă a mai lovit-o cu piciorul în spate, fapt care a condus la căderea ei pe scări și lovirea sa la cap și realizând ce s-a întâmplat a încercat să facă tot posibilul pentru a o salva.

Față de cele arătate solicită schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu reținerea art. 74 și art. 76 C. pen., a se dispune efectuarea unei expertize care să constate că leziunile interne nu au fost provocate de el, deoarece pe suprafața corpului nu s-au găsit echimoze sau contuzii, audierea martorilor, a se face aplicarea art. 38 C. pen., de la infracțiunea de vătămare corporală trecând 10 ani. În recurs, la termenul de astăzi recurentul inculpat a depus la dosar un memoriu în care menționează aceleași solicitări ca și în motivele scrise de recurs, anexând totodată și înscrisuri referitoare la starea sănătății sale.

Apărătorul inculpatei, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului și, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., susținând că inculpatul nu a avut intenția directă sau indirectă de a-și omorî concubina, iar în subsidiar, a se aprecia asupra individualizării pedepsei, în sensul redozării acesteia. Examinând recursul declarat de inculpatul R.P. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanța de apel și-a însușit argumentele instanței de fond privind constatarea vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului R.P., care în ziua de 13 februarie 2004, urmare conflictului dintre inculpat și victimă, datorat consumului de băuturi alcoolice și a unei presupuse relații amoroase, i-a aplicat acesteia numeroase lovituri, atât în zona capului, cât și peste corp, mai întâi cu pumnii și picioarele, fiind izgonită din locuință cu încă o lovitură în spate, ce a provocat căderea pe scara de la ușa de acces, iar după ce aceasta a fost reprimită în domiciliu, aplicându-i victimei lovituri peste spate și picioare, cu un cablu, ce s-au soldat cu echimoze, tumefieri la nivelul feței, fracturi costale cu deplasare la nivelul coastelor C 6 – C 7 pe linia medio-claviculară, hematom cranian subdural gigant de mare întindere 6/2 cm, frontal dreapta, 6/2 cm în vertex, 6/2 cm frontal stânga, 8/6 cm temporo-occipital stânga, hemoragie meningo cerebrală, acte de violență produse cu mare intensitate ce au provocat decesul victimei, întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzută de art. 174 și art. 176 lit. a) C. pen, de omor deosebit de grav.

Totodată s-a reținut că inculpatul a comis infracțiunea de omor deosebit de grav în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., primul termen al recidivei constând într-o pedeapsă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1988 din 6 februarie 1997 a Judecătoriei Băilești, din care a executat de la 23 noiembrie 1998 la 18 februarie 1999 și de la 19 august 1999 la 13 iunie 2001, când a fost liberat condiționat cu un rest de 503 zile închisoare. De asemenea, inculpatul R.P. a fost condamnat prin sentința penală nr. 87 din 12 martie 2003 a Judecătoriei Segarcea, definitivă prin decizia penală nr. 57 din 12 mai 2003 a Tribunalului Dolj, la pedepsele de 2.500.000 lei amendă penală, pentru infracțiune prevăzută de art. 205 C. pen.

și 5.000.000 lei amendă penală, pentru infracțiunea prevăzută de art. 206 C. pen., pedepse care au fost grațiate condiționat, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, astfel că în cauză au fost apreciate corect ca aplicabile prevederile art. 7 din legea de grațiere.

Vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav a rezultat din coroborarea probelor administrate, respectiv declarațiile inculpatului care atestă lovirea repetată a concubinei sale P.I., cu declarațiile martorilor P.F.D., fiica victimei, T.C., T.M., F.V., M.F., care au relatat împrejurările la care au asistat, parte din ei evidențiind circumstanțe ulterioare faptei privind starea victimei care respira cu greutate, cu raportul medico-legal de necropsie care atestă multiplele leziuni produse, concluzionând că moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei meningo-cerebrale (hemoragie meningee, hematom subdural), consecința unui traumatism cranio-cerebral forte, leziunile de violență putându-se produce prin lovire cu și de corp dur, între traumatism și deces existând legătură de cauzalitate directă și necondiționată, în sângele recoltat de la cadavru neevidențiindu-se prezența alcoolului etilic, moartea putând data din 14 februarie 2004. De asemenea, în cauză, instanța de apel, la rândul ei, a apreciat că în mod corect a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Înalta Curte consideră critica recurentului inculpat R.P. privind schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 176 lit. a) C. pen., de omor deosebit de grav în art. 183 C. pen., lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, ca fiind nefondată, în raport cu modalitatea de săvârșire a infracțiunii, inculpatul acționând cu intenție indirectă prin numeroasele lovituri aplicate cu intensitate, atât cu pumnii, cât și cu picioarele în zona capului și peste tot corpul, care au continuat și după primirea în domiciliu, cu un cablu, ce i-au produs victimei leziuni grave, cu producerea de suferințe prelungite, pe timpul nopții, fracturi și hemoragie meningo-cerebrală, consecința unui traumatism cranio-cerebral forte, având reprezentarea consecințelor faptei sale și chiar dacă nu a urmărit decesul victimei a acceptat producerea acestuia.

Așadar, nu pot fi reținute apărările inculpatului că moartea victimei P.I. s-a produs urmare căderii pe scări și lovirii cu capul de acestea, fiind infirmate de raportul medico-legal de necropsie care a atestat leziunile și mecanismul producerii lor și coroborat cu celelalte probe au dovedit contribuția inculpatului, din care se exclude existența culpei în producerea rezultatului mai grav, ci dimpotrivă relevă intenția indirectă a acestuia. Astfel, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat a fost corect stabilită ca fiind cea prevăzută de art. 174 și art. 176 lit. a) C. pen., numeroasele lovituri aplicate de inculpat cu un grad ridicat de intensitate, ce au produs consecințe grave cu prelungirea suferințelor în timp, iar în final au condus la decesul victimei circumscriindu-se accepțiunii conceptului de „cruzimi”, nefiind aplicabile dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen. De asemenea, nici critica recurentului referitoare la inexistența stării de recidivă, ca urmare a intervenirii împlinirii termenului de reabilitare privind condamnarea anterioară, nu poate fi reținută, deoarece termenul de reabilitare de 5 ani și 6 luni, calculat potrivit art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen., în raport cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1988 din 6 februarie 1997 a Judecătoriei Băilești, curge de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale, în condițiile art. 136 alin. (1) C. pen.

Or, cum inculpatul a executat de la 23 noiembrie 1998 la 18 februarie 1999 și de la 19 august 1999 la 13 iunie 2001, când a fost liberat condiționat cu un rest de 503 zile închisoare, termenul de reabilitare de 5 ani și 6 luni a început să curgă de la data executării pedepsei principale, respectiv de la 31 ianuarie 2003 și s-ar fi împlinit în luna iunie 2008, dacă inculpatul nu ar fi săvârșit o nouă infracțiune, respectiv aceea de omor deosebit de grav la 13 februarie 2004, care constituie cel de-al doilea termen al recidivei. Așadar, în mod corect a fost reținută starea de recidivă postexecutorie în care inculpatul R.P. a comis fapta mai sus menționată.

Totodată nici critica recurentului referitoare la greșita individualizare a pedepsei nu poate fi avută în vedere, deoarece instanța de apel a evaluat și adecvat cauzal just criteriile generale stipulate de art. 72 C. pen., ținând cont de gradul de pericol social concret foarte ridicat al faptei comise, prin atingerea adusă unei valori sociale fundamentale, cum este viața persoanei, circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și cele personale ale inculpatului, care este recidivist, dovedind perseverență infracțională, a avut o poziție oscilantă cu privire la împrejurările săvârșirii faptei. Înalta Curte apreciază că instanța de apel în stabilirea cuantumului majorat al pedepsei inițiale, dar orientat spre minimul special, cu executare în regim de detenție a făcut o plurală evaluare a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei., astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. În raport cu cele menționate a fost pronunțată în apel o hotărâre legală și temeinică sub toate aspectele. Înalta Curte, verificând decizia pronunțată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.P. împotriva deciziei penale nr. 79 din 7 martie 2005 a Curții de Apel Craiova. Se va deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 14 februarie 2004 la 5 mai 2005. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.P. împotriva deciziei penale nr. 79 din 7 martie 2005 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 14 februarie 2004 la 5 mai 2005. Obligă pe recurentul la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2005.