ÎCCJ, Decizia nr. 251/2003

ÎCCJ, Decizia nr. 251/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de

față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Judecătoria Călărași, la data de 4 iunie 1998, reclamantul I.G. a chemat în

judecată pe pârâții S.L. și S.C. P. S.R.L. Călărași, solicitând să se constate

nulitatea absolută a angajamentului autentificat sub nr. 1482 din 31 iulie

1996, a contractului de cesiune autentificat sub nr. 2580 din 27 august 1996 și

a actului adițional nr. 2 autentificat sub nr. 2582 din 27 august 1996.

Expunând motivele acțiunii,

reclamantul a învederat că s-a obligat în numele S.C. G. S.R.L. Călărași, al

cărei asociat unic era, să execute lucrări pentru S.C. D.C.T. S.R.L., la care

este asociat și pârâtul S.L., fiind încheiat, în acest sens, contractul nr. 47

din 10 iulie 1996, ce avea ca obiect efectuarea lucrărilor de

construcții-montaj la Stația distribuire carburanți din comuna Vâlcelele,

județul Călărași.

S-a relevat că, la data de 31 iulie

1996, reclamantul a garantat lucrarea, pentru eventualitatea că nu și-ar fi

respectat obligațiile asumate, cu părțile sociale ce le deținea la S.C. P.

S.R.L., împuternicind pe S.L. să se ocupe de formalitățile necesare preluării

părților sociale fără altă procură.

Reclamantul a susținut că

angajamentul din 31 iulie 1996 este lovit de nulitate absolută deoarece,

neavând la bază aprobarea Adunării Generale a Asociaților din S.C. P. S.R.L.

Călărași pentru încheierea unei astfel de tranzacții, contravine cerințelor

prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Judecătoria Călărași, prin sentința

civilă nr. 3796 din 7 octombrie 1998, a respins acțiunea pe considerentul că nu

s-a făcut dovada existenței cauzei ilicite.

Prin decizia civilă nr. 207 din 11

martie 1999, Tribunalul Călărași a admis apelul declarat de reclamant și,

desființând în tot sentința, a reținut cauza spre rejudecare, în fond, cu

motivarea că judecătoria nu a avut competența materială de a judeca.

Ca urmare, judecând cauza în fond,

Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 146 din 31 martie 2000, a admis

acțiunea și a constatat nulitatea absolută a celor trei acte vizate de

reclamant.

S-a motivat că se impune anularea

actelor menționate deoarece pârâtul S.L. a fructificat convenția din 31 iulie

1996 și a intrat în posesia acțiunilor reclamantului fără acordul Adunării

Generale a Asociaților din S.C. P. S.R.L. Călărași, iar angajamentul nu a

reprezentat un mandat special și nici nu putea să aibă efecte față de terți cât

timp adunarea generală menționată nu și-a dat girul în sensul modificării

structurii acționariatului și înstrăinării părților sociale ale reclamantului.

Conchizându-se, s-a relevat că lipsa

acordului de voință al asociaților din S.C. P. S.R.L. Călărași, materializat

într-o hotărâre a A.G.A., constituie proba indubitabilă a răsturnării

prezumției de valabilitate a cauzei licite ce a stat la baza convenirii

angajamentului asumat în formă autentică, urmat de cesionarea de părți sociale

fără acordul expres al reclamantului, ceea ce impune constatarea că actele

supuse judecății sunt lovite de nulitate absolută.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul

S.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 3117 din 1

noiembrie 2000, Curtea de Apel București, secția comercială, a admis apelul și

a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că, pe fond, a respins acțiunea

ca nefondată.

S-a motivat, prin această decizie,

că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 199 din Legea nr. 31/1990,

privind modificarea actelor constitutive, deoarece prin hotărârea Adunării

Generale a Asociaților S.C. P. S.R.L. Călărași din 21 august 1996 s-a decis

cesionarea părților sociale deținute de reclamantul I.G., către pârâtul S.L.,

în baza angajamentului legalizat sub nr. 1482 din 31 iulie 1996 și a

contractului de cesiune autentificat sub nr. 2580 din 27 august 1996.

S-a învederat că, din moment ce prin

actul adițional autentificat s-a luat act de cesiunea intervenită și s-a decis

schimbarea structurii asociaților, respectiv, intrarea în societate a pârâtului

S.L., în urma căreia s-au efectuat modificările corespunzătoare în Registrul

comerțului, iar reclamantul nu a atacat această înscriere printr-o cerere de

radiere, devine lipsită de relevanță invocarea ulterioară, prin acțiunea

formulată, a lipsei hotărârii A.G.A.

S-a mai subliniat că, prin

conținutul pe care îl are, convenția angajament semnată de reclamant întrunește

condițiile de formă și fond ale mandatului, conform art. 1532 și urm. C. civ.,

iar împrejurarea că pârâtul S.L. a semnat contractul de cesiune, atât în

calitate de cedent, cât și de cesionar, nu este sancționabil cu nulitatea

absolută, cum a considerat instanța de fond, câtă vreme convenția intitulată

angajament conține clauze exprese prin care reclamantul i-a dat mandat în acest

sens, procura fiind specială.

S-a relevat că, bazându-se pe

această procură, cu valabilitate juridică, pârâtul a încheiat legal contractul

de cesiune și tot legal a participat la luarea hotărârii S.C. P. S.R.L. de aprobare

a cesiunii părților sociale.

Reclamantul I.G. a declarat recurs

împotriva acestei decizii.

Prin decizia nr. 3055 din 24 aprilie

2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul și a

modificat hotărârea atacată în sensul că a respins, ca nefondat, apelul

declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 146 din 31 martie 2000 a

Tribunalului Călărași.

S-a motivat că angajamentul, a cărui

anulare a fost cerută de reclamant, nu reprezintă un mandat special în sensul

prevederilor art. 1532 și urm. C. civ. întrucât punerea sa în aplicare era

condiționată de respectarea termenului de recepție finală, fixat la 20 august

1996, pentru lucrările prevăzute în art. 6 din contractul nr. 47 din 10 iulie

1996.

S-a relevat că, nefiind făcută

dovada îndeplinirii acestei condiții suspensive, angajamentul legalizat, care

nu era un contract de mandat, nu putea să producă efecte juridice față de

terți, astfel că pârâtul nu a dobândit calitatea de asociat al S.C. P. S.R.L.,

care să-i permită participarea la adunarea generală a asociaților, pentru a

hotărî modificarea contractului și a statutului societății ca urmare a cesiunii

părților sociale aparținând reclamantului.

S-a subliniat că schimbarea

structurii asociaților este un element esențial al contractului de societate și

al statutului, iar modificarea acestora se poate efectua, conform art. 153 din

Legea nr. 31/1990, numai cu respectarea condițiilor de formă și publicitate

prevăzute pentru încheierea lor.

Conchizându-se, s-a arătat că, în

raport cu dispozițiile art. 140 alin. (2) din aceeași lege, privind societatea

cu răspundere limitată, prin care se reglementează că, pentru adoptarea

hotărârilor având ca obiect modificări ale contractului de societate sau ale

statutului, este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul unor

prevederi legale contrarii, atât hotărârea A.G.A., cât și actul adițional și

contractul de cesiune de părți sociale sunt lovite de nulitate deoarece au fost

semnate de părți fără acordul expres al reclamantului.

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, susținând că

ultima decizie a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 1169 și art.

1552 C. civ., ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond,

precum și că această decizie este și vădit netemeinică.

În motivarea recursului în anulare,

s-a arătat în esență că, prin nerespectarea termenului de recepție a lucrărilor

de construcție de la Stația de carburanți din comuna Vâlcelele, angajamentul

semnat de reclamantul I.G. întrunește condițiile de fond și de formă ale

mandatului și conține clauze exprese referitoare la formalitățile ce trebuiau

îndeplinite pentru preluarea părților sale sociale de către pârât.

Relevându-se că un asemenea mandat

permite mandatarului să încheie actul juridic ce formează obiectul mandatului

cu sine însuși, precum și că nici o dispoziție legală, în materie comercială,

nu interzice garantarea, de către o persoană fizică, a unei obligații cu

părțile sale sociale de la o societate comercială, s-a conchis că se impunea să

se constate că pârâtul a încheiat legal contractul de cesiune autentificat sub

nr. 2580 din 27 august 1996 și tot legal a participat la adoptarea hotărârii

Adunării Generale a Asociaților S.C. P. S.R.L. Călărași din 21 august 1996 prin

care s-a aprobat cesiunea, în favoarea sa, a părților sociale ale

reclamantului.

S-a subliniat că, fiind astfel

îndeplinite condițiile referitoare la modificarea actelor constitutive ale

societății și cum reclamantul nu a atacat hotărârea prin care s-a decis

cesionarea părților sociale, iar prin sentința civilă nr. 993 din 12 decembrie

1996 a Judecătoriei Călărași, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus

înscrierea actelor adiționale autentificate sub nr. 2582/1996 și nr. 2583/1996

în Registrul Comerțului, fără ca reclamantul să o atace pe calea unei cereri de

radiere, soluția adoptată de instanța de recurs nu se justifică.

În concluzie, s-a cerut casarea

deciziei atacate și, pe fond, respingerea recursului declarat de reclamant,

precum și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de apel.

Recursul în anulare este fondat.

Din examinarea actelor dosarului

rezultă, așa cum s-a reținut și prin hotărârile pronunțate, că prin contractul

nr. 47 din 10 iulie 1996, S.C. G. S.R.L. Călărași, reprezentată de reclamant, a

preluat lucrările de construcții-montaj la obiectivul Stație distribuire

carburanți, din comuna Vâlcelele, județul Călărași, aparținând S.C. D.C.T.

S.R.L. București, stabilindu-se, în art. 6, termenul final de recepție a lucrărilor

la data de 20 august 1996.

Prin art. 10 din același contract,

reclamantul I.G., în calitate de asociat unic al S.C. G. S.R.L. Călărași, a

garantat cu bunurile personale prevăzute în angajament respectarea termenelor

stabilite la art. 6.

Pe de altă parte, prin angajamentul

autentificat la 31 iulie 1996, reclamantul a garantat realizarea lucrărilor la

termenele respective prin cesiune fără nici o pretenție, începând cu data de 20

august 1996, a 14 părți sociale pe care le deținea la S.C. P. S.R.L. Călărași,

în favoarea pârâtului S.L., asociat unic la S.C. D.C.T. S.R.L. București, care

era beneficiarul lucrărilor.

Tot prin acest act, reclamantul a

împuternicit pe pârât, prin prevederea de la art. 3, „să se ocupe de toate

formalitățile necesare preluării acestor părți sociale fără altă procură, numai

în cazul nerespectării art. 6 din contractul nr. 47 din 10 iulie 1996”.

Or, reclamantul nu a făcut dovada

recepției finale a lucrărilor până la data de 20 august 1996, așa cum era

obligat potrivit art. 1169 C. civ., astfel că s-a realizat condiția suspensivă

a contractului.

În această privință, este de

observat că, în conformitate cu prevederile art. 112 pct. 5 C. proc. civ.,

reclamantului îi revenea obligația de a arăta dovezile pe care și-a sprijinit

cererea, pentru a demonstra că lucrările ce au făcut obiectul contractului au

fost finalizate la termenul convenit.

Pe lângă că reclamantul I.G. nu a

făcut această dovadă și nici nu a solicitat să o facă, din procesul verbal

încheiat la 20 august 1996, care este semnat și de reclamant, în calitate de

antreprenor, rezultă că lucrarea contractată nu era finalizată la acea dată.

Rezultă, așadar, că datorită

nerespectării termenului convenit pentru recepția lucrărilor de

construcții-montaj de la Stația de carburanți din comuna Vâlcelele,

angajamentul semnat de reclamant întrunește condițiile, de fond și de formă,

ale mandatului, deoarece conține clauze exprese privind îndeplinirea

formalităților necesare preluării celor 14 părți sociale și împuternicirea dată

pârâtului în acest sens, care are trăsăturile unei procuri speciale.

Câtă vreme acest tip de mandat

permite mandatarului să încheie actul juridic ce face obiectul mandatului cu

sine însuși, iar pârâtul a încheiat, pe baza procurii ce i s-a dat, contractul

de cesiune autentificat sub nr. 2580 din 27 august 1996 și a participat, în

ziua de 21 august 1996, la adoptarea hotărârii Adunării Generale a Asociaților

din cadrul S.C. P. S.R.L. Călărași, prin care s-a aprobat cesiunea, în favoarea

sa, a părților sociale aparținând reclamantului, în mod corect s-a apreciat de

instanța de apel că actul adițional nr. 2 la Contractul și Statutul S.C. P.

S.R.L. Călărași, autentificat sub nr. 2582 din 27 august 1996, a fost încheiat

în mod valabil.

Mai mult, din moment ce reclamantul

I.G., în calitatea sa de asociat, nici nu a atacat hotărârea prin care s-a

decis cesionarea părților sale sociale, iar prin sentința civilă nr. 993 din 12

decembrie 1996 a Judecătoriei Călărași, rămasă definitivă și irevocabilă, ca

urmare a respingerii apelului său, prin decizia civilă nr. 296 din 19 iunie

1998 a Curții de Apel București, secția comercială, s-a dispus înscrierea

actelor adiționale autentificate sub nr. 2582/1998 și nr. 2583/1996 în

Registrul Comerțului și publicarea lor în Monitorul Oficial, se impune a se

considera că pârâtul a încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, pe baza

unei procuri valabile, contractul de cesiune și a participat, tot legal, la

aprobarea acestei cesiuni de către A.G.A.

Așa fiind, se constată că soluția

instanței de recurs, prin care a fost infirmată decizia pronunțată în apel, se

datorează aplicării greșite a prevederilor legii referitoare la condițiile

cerute pentru validitatea mandatului, precum și la efectele acestuia.

În consecință, urmează ca, în

temeiul art. 330 pct. 2, cu referire la art. 314 C. proc. civ., să se dispună

admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate și respingerea, ca

nefondat, a recursului declarat de reclamant împotriva deciziei instanței de

apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia nr. 3055 din 24

aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

Respinge recursul declarat de

reclamantul I.G. împotriva deciziei civile nr. 3117 din 1 noiembrie 2000 a

Curții de Apel București, secția comercială.

Pronunțată în ședință publică azi,

22 septembrie 2003.