ÎCCJ, Decizia nr. 251/2003

Asupra recursului în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Călărași, la data de 4 iunie 1998, reclamantul I.G. a chemat în judecată pe pârâții S.L. și S.C. P. S.R.L. Călărași, solicitând să se constate nulitatea absolută a angajamentului autentificat sub nr. 1482 din 31 iulie 1996, a contractului de cesiune autentificat sub nr. 2580 din 27 august 1996 și a actului adițional nr. 2 autentificat sub nr. 2582 din 27 august 1996. Expunând motivele acțiunii, reclamantul a învederat că s-a obligat în numele S.C. G. S.R.L. Călărași, al cărei asociat unic era, să execute lucrări pentru S.C. D.C.T. S.R.L., la care este asociat și pârâtul S.L., fiind încheiat, în acest sens, contractul nr. 47 din 10 iulie 1996, ce avea ca obiect efectuarea lucrărilor de construcții-montaj la Stația distribuire carburanți din comuna Vâlcelele, județul Călărași.

S-a relevat că, la data de 31 iulie 1996, reclamantul a garantat lucrarea, pentru eventualitatea că nu și-ar fi respectat obligațiile asumate, cu părțile sociale ce le deținea la S.C. P. S.R.L., împuternicind pe S.L. să se ocupe de formalitățile necesare preluării părților sociale fără altă procură. Reclamantul a susținut că angajamentul din 31 iulie 1996 este lovit de nulitate absolută deoarece, neavând la bază aprobarea Adunării Generale a Asociaților din S.C. P. S.R.L. Călărași pentru încheierea unei astfel de tranzacții, contravine cerințelor prevăzute de Legea nr. 31/1990. Judecătoria Călărași, prin sentința civilă nr. 3796 din 7 octombrie 1998, a respins acțiunea pe considerentul că nu s-a făcut dovada existenței cauzei ilicite.

Prin decizia civilă nr. 207 din 11 martie 1999, Tribunalul Călărași a admis apelul declarat de reclamant și, desființând în tot sentința, a reținut cauza spre rejudecare, în fond, cu motivarea că judecătoria nu a avut competența materială de a judeca. Ca urmare, judecând cauza în fond, Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 146 din 31 martie 2000, a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a celor trei acte vizate de reclamant. S-a motivat că se impune anularea actelor menționate deoarece pârâtul S.L. a fructificat convenția din 31 iulie 1996 și a intrat în posesia acțiunilor reclamantului fără acordul Adunării Generale a Asociaților din S.C. P. S.R.L. Călărași, iar angajamentul nu a reprezentat un mandat special și nici nu putea să aibă efecte față de terți cât timp adunarea generală menționată nu și-a dat girul în sensul modificării structurii acționariatului și înstrăinării părților sociale ale reclamantului.

Conchizându-se, s-a relevat că lipsa acordului de voință al asociaților din S.C. P. S.R.L. Călărași, materializat într-o hotărâre a A.G.A., constituie proba indubitabilă a răsturnării prezumției de valabilitate a cauzei licite ce a stat la baza convenirii angajamentului asumat în formă autentică, urmat de cesionarea de părți sociale fără acordul expres al reclamantului, ceea ce impune constatarea că actele supuse judecății sunt lovite de nulitate absolută. Împotriva acestei sentințe, pârâtul S.L. a declarat apel. Prin decizia civilă nr. 3117 din 1 noiembrie 2000, Curtea de Apel București, secția comercială, a admis apelul și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că, pe fond, a respins acțiunea ca nefondată.

S-a motivat, prin această decizie, că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 199 din Legea nr. 31/1990, privind modificarea actelor constitutive, deoarece prin hotărârea Adunării Generale a Asociaților S.C. P. S.R.L. Călărași din 21 august 1996 s-a decis cesionarea părților sociale deținute de reclamantul I.G., către pârâtul S.L., în baza angajamentului legalizat sub nr. 1482 din 31 iulie 1996 și a contractului de cesiune autentificat sub nr. 2580 din 27 august 1996. S-a învederat că, din moment ce prin actul adițional autentificat s-a luat act de cesiunea intervenită și s-a decis schimbarea structurii asociaților, respectiv, intrarea în societate a pârâtului S.L., în urma căreia s-au efectuat modificările corespunzătoare în Registrul comerțului, iar reclamantul nu a atacat această înscriere printr-o cerere de radiere, devine lipsită de relevanță invocarea ulterioară, prin acțiunea formulată, a lipsei hotărârii A.G.A.

S-a mai subliniat că, prin conținutul pe care îl are, convenția angajament semnată de reclamant întrunește condițiile de formă și fond ale mandatului, conform art. 1532 și urm. C. civ., iar împrejurarea că pârâtul S.L. a semnat contractul de cesiune, atât în calitate de cedent, cât și de cesionar, nu este sancționabil cu nulitatea absolută, cum a considerat instanța de fond, câtă vreme convenția intitulată angajament conține clauze exprese prin care reclamantul i-a dat mandat în acest sens, procura fiind specială. S-a relevat că, bazându-se pe această procură, cu valabilitate juridică, pârâtul a încheiat legal contractul de cesiune și tot legal a participat la luarea hotărârii S.C. P. S.R.L.

de aprobare a cesiunii părților sociale. Reclamantul I.G. a declarat recurs împotriva acestei decizii. Prin decizia nr. 3055 din 24 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul și a modificat hotărârea atacată în sensul că a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 146 din 31 martie 2000 a Tribunalului Călărași. S-a motivat că angajamentul, a cărui anulare a fost cerută de reclamant, nu reprezintă un mandat special în sensul prevederilor art. 1532 și urm. C. civ.

întrucât punerea sa în aplicare era condiționată de respectarea termenului de recepție finală, fixat la 20 august 1996, pentru lucrările prevăzute în art. 6 din contractul nr. 47 din 10 iulie 1996. S-a relevat că, nefiind făcută dovada îndeplinirii acestei condiții suspensive, angajamentul legalizat, care nu era un contract de mandat, nu putea să producă efecte juridice față de terți, astfel că pârâtul nu a dobândit calitatea de asociat al S.C. P. S.R.L., care să-i permită participarea la adunarea generală a asociaților, pentru a hotărî modificarea contractului și a statutului societății ca urmare a cesiunii părților sociale aparținând reclamantului. S-a subliniat că schimbarea structurii asociaților este un element esențial al contractului de societate și al statutului, iar modificarea acestora se poate efectua, conform art. 153 din Legea nr. 31/1990, numai cu respectarea condițiilor de formă și publicitate prevăzute pentru încheierea lor.

Conchizându-se, s-a arătat că, în raport cu dispozițiile art. 140 alin. (2) din aceeași lege, privind societatea cu răspundere limitată, prin care se reglementează că, pentru adoptarea hotărârilor având ca obiect modificări ale contractului de societate sau ale statutului, este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul unor prevederi legale contrarii, atât hotărârea A.G.A., cât și actul adițional și contractul de cesiune de părți sociale sunt lovite de nulitate deoarece au fost semnate de părți fără acordul expres al reclamantului. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, susținând că ultima decizie a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 1169 și art. 1552 C. civ., ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, precum și că această decizie este și vădit netemeinică.

În motivarea recursului în anulare, s-a arătat în esență că, prin nerespectarea termenului de recepție a lucrărilor de construcție de la Stația de carburanți din comuna Vâlcelele, angajamentul semnat de reclamantul I.G. întrunește condițiile de fond și de formă ale mandatului și conține clauze exprese referitoare la formalitățile ce trebuiau îndeplinite pentru preluarea părților sale sociale de către pârât. Relevându-se că un asemenea mandat permite mandatarului să încheie actul juridic ce formează obiectul mandatului cu sine însuși, precum și că nici o dispoziție legală, în materie comercială, nu interzice garantarea, de către o persoană fizică, a unei obligații cu părțile sale sociale de la o societate comercială, s-a conchis că se impunea să se constate că pârâtul a încheiat legal contractul de cesiune autentificat sub nr. 2580 din 27 august 1996 și tot legal a participat la adoptarea hotărârii Adunării Generale a Asociaților S.C.

P. S.R.L. Călărași din 21 august 1996 prin care s-a aprobat cesiunea, în favoarea sa, a părților sociale ale reclamantului. S-a subliniat că, fiind astfel îndeplinite condițiile referitoare la modificarea actelor constitutive ale societății și cum reclamantul nu a atacat hotărârea prin care s-a decis cesionarea părților sociale, iar prin sentința civilă nr. 993 din 12 decembrie 1996 a Judecătoriei Călărași, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus înscrierea actelor adiționale autentificate sub nr. 2582/1996 și nr. 2583/1996 în Registrul Comerțului, fără ca reclamantul să o atace pe calea unei cereri de radiere, soluția adoptată de instanța de recurs nu se justifică. În concluzie, s-a cerut casarea deciziei atacate și, pe fond, respingerea recursului declarat de reclamant, precum și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de apel.

Recursul în anulare este fondat. Din examinarea actelor dosarului rezultă, așa cum s-a reținut și prin hotărârile pronunțate, că prin contractul nr. 47 din 10 iulie 1996, S.C. G. S.R.L. Călărași, reprezentată de reclamant, a preluat lucrările de construcții-montaj la obiectivul Stație distribuire carburanți, din comuna Vâlcelele, județul Călărași, aparținând S.C. D.C.T. S.R.L. București, stabilindu-se, în art. 6, termenul final de recepție a lucrărilor la data de 20 august 1996. Prin art. 10 din același contract, reclamantul I.G., în calitate de asociat unic al S.C. G. S.R.L. Călărași, a garantat cu bunurile personale prevăzute în angajament respectarea termenelor stabilite la art. 6. Pe de altă parte, prin angajamentul autentificat la 31 iulie 1996, reclamantul a garantat realizarea lucrărilor la termenele respective prin cesiune fără nici o pretenție, începând cu data de 20 august 1996, a 14 părți sociale pe care le deținea la S.C.

P. S.R.L. Călărași, în favoarea pârâtului S.L., asociat unic la S.C. D.C.T. S.R.L. București, care era beneficiarul lucrărilor. Tot prin acest act, reclamantul a împuternicit pe pârât, prin prevederea de la art. 3, „să se ocupe de toate formalitățile necesare preluării acestor părți sociale fără altă procură, numai în cazul nerespectării art. 6 din contractul nr. 47 din 10 iulie 1996”. Or, reclamantul nu a făcut dovada recepției finale a lucrărilor până la data de 20 august 1996, așa cum era obligat potrivit art. 1169 C. civ., astfel că s-a realizat condiția suspensivă a contractului. În această privință, este de observat că, în conformitate cu prevederile art. 112 pct. 5 C. proc. civ., reclamantului îi revenea obligația de a arăta dovezile pe care și-a sprijinit cererea, pentru a demonstra că lucrările ce au făcut obiectul contractului au fost finalizate la termenul convenit.

Pe lângă că reclamantul I.G. nu a făcut această dovadă și nici nu a solicitat să o facă, din procesul verbal încheiat la 20 august 1996, care este semnat și de reclamant, în calitate de antreprenor, rezultă că lucrarea contractată nu era finalizată la acea dată. Rezultă, așadar, că datorită nerespectării termenului convenit pentru recepția lucrărilor de construcții-montaj de la Stația de carburanți din comuna Vâlcelele, angajamentul semnat de reclamant întrunește condițiile, de fond și de formă, ale mandatului, deoarece conține clauze exprese privind îndeplinirea formalităților necesare preluării celor 14 părți sociale și împuternicirea dată pârâtului în acest sens, care are trăsăturile unei procuri speciale.

Câtă vreme acest tip de mandat permite mandatarului să încheie actul juridic ce face obiectul mandatului cu sine însuși, iar pârâtul a încheiat, pe baza procurii ce i s-a dat, contractul de cesiune autentificat sub nr. 2580 din 27 august 1996 și a participat, în ziua de 21 august 1996, la adoptarea hotărârii Adunării Generale a Asociaților din cadrul S.C. P. S.R.L. Călărași, prin care s-a aprobat cesiunea, în favoarea sa, a părților sociale aparținând reclamantului, în mod corect s-a apreciat de instanța de apel că actul adițional nr. 2 la Contractul și Statutul S.C. P. S.R.L. Călărași, autentificat sub nr. 2582 din 27 august 1996, a fost încheiat în mod valabil.

Mai mult, din moment ce reclamantul I.G., în calitatea sa de asociat, nici nu a atacat hotărârea prin care s-a decis cesionarea părților sale sociale, iar prin sentința civilă nr. 993 din 12 decembrie 1996 a Judecătoriei Călărași, rămasă definitivă și irevocabilă, ca urmare a respingerii apelului său, prin decizia civilă nr. 296 din 19 iunie 1998 a Curții de Apel București, secția comercială, s-a dispus înscrierea actelor adiționale autentificate sub nr. 2582/1998 și nr. 2583/1996 în Registrul Comerțului și publicarea lor în Monitorul Oficial, se impune a se considera că pârâtul a încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, pe baza unei procuri valabile, contractul de cesiune și a participat, tot legal, la aprobarea acestei cesiuni de către A.G.A.

Așa fiind, se constată că soluția instanței de recurs, prin care a fost infirmată decizia pronunțată în apel, se datorează aplicării greșite a prevederilor legii referitoare la condițiile cerute pentru validitatea mandatului, precum și la efectele acestuia. În consecință, urmează ca, în temeiul art. 330 pct. 2, cu referire la art. 314 C. proc. civ., să se dispună admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate și respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamant împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia nr. 3055 din 24 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Respinge recursul declarat de reclamantul I.G. împotriva deciziei civile nr. 3117 din 1 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială. Pronunțată în ședință publică azi, 22 septembrie 2003.