ÎCCJ, decizie (scj.ro #82820)

Contract de asociere în participațiune. Acțiune în pretenții. Interpretarea clauzelor contractuale Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte Index alfabetic: acțiune în pretenții - contract de asociere în participațiune - aport În cazul în care obligațiile de plată ale unui asociat dintr-un contract de asociere în participațiune, ce are ca obiect construirea și exploatarea unei rețele de stații de carburanți amplasate pe mai multe terenuri - pe care celălalt asociat s-a obligat să le aducă în asociere - precum și realizarea în comun a unor activități producătoare de venituri, sunt determinate prin raportare la venitul obținut din activitățile desfășurate, iar nu în raport cu suprafețele de teren aduse ca aport, suma datorată nu poate fi diminuată direct proporțional cu suprafața de teren aportată, dacă nu se face dovada că, urmare a diminuării suprafețelor de teren, au scăzut veniturile încasate.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1849 din 25 aprilie 2013 Prin sentința comerciala nr. 9837 din 08 iulie 2011, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată de SC O.P.M. SRL, a obligat pârâtul Municipiul B. prin Primar să plătească reclamantei suma totală de 425.607,34 lei reprezentând plată nedatorată conform contractului de asociere în participațiune nr. 2225/1996 (298.904,19 lei), TVA aferent debitului anterior menționat, nedatorat (56.791,79 lei) și dobânda legală aferentă (69.911,36 lei), precum și 44.871,12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: La data de 29.03.1996 a fost încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 2225/1996 între pârât și reclamantă, având ca obiect construirea și exploatarea unei rețele de stații de carburanți amplasate pe 12 terenuri, ce vor fi predate în maximum 60 de zile de la semnarea contractului.

Pârâtul a predat în cadrul contractului doar 10 amplasamente, rămânând debitorul asociației cu două terenuri, respectiv cu o valoare neaportată în sumă de 775.000 USD. Ulterior finalizării investițiilor de către reclamantă, s-a constatat că pârâtul nu mai este unicul proprietar al terenurilor situate pe amplasamentele stațiilor Virtuții, Vitan, Tudor Vladimirescu, Brâncoveanu. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, încălcând dispozițiile art. 5.1.2. din contractul de asociere în participațiune referitor la garanția privind proprietatea terenurilor, terenurile ce reprezentau aport în cadrul asocierii fiind diminuate semnificativ. De altfel, s-a reținut că toate aceste diminuări ale suprafețelor de teren ce formează obiectul prezentului dosar au fost deja soluționate cu putere de lucru judecat în cadrul dosarului nr. xx465./3/2006.

În raport de diminuările semnificative ale suprafețelor de teren aferente celor trei stații menționate anterior și în paralel cu îndeplinirea obligațiilor contractuale, în totalitate, de societatea reclamantă, instanța de fond a apreciat că a fost probată împrejurarea că reclamanta, prin autoarele ei, a achitat în plus și nedatorat, pe perioada 25.03.2007 – 25.03.2010, suma totală de 101.253,43 USD (conform raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză). Pe cale de consecință, nici cota aferentă de TVA nu a fost datorată, raportul de expertiză contabilă stabilind că pârâtul datorează reclamantei suma de 56.791,79 lei cu acest titlu. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel, legal timbrat, pârâtul, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar, pe fond, respingerea acțiunii formulată și precizată de intimată.

În motivarea apelului, apelantul a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Examinând sentința atacată în raport de criticile invocate și de probele dosarului, Curtea de Apel a apreciat că apelul este nefondat, reținând că în considerentele deciziei comerciale nr. 337 din 13.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială, în dosarul nr. xx465./3/2006 (care a avut ca obiect pretenții), menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția comercială, prin decizia nr. 1288 din 24.03.2011 pronunțată în dosarul nr. xx61/1/2010 se face referire la diminuările suprafețelor de teren ce formează obiectul prezentului dosar.

Referitor la aceste diminuări ale suprafețelor de teren, Curtea a reținut că apelantul nu le contestă, astfel încât verificarea pe calea unei expertize topo-cadastrale a suprafețelor de teren care fac obiectul asocierii nu este concludentă cauzei. S-a apreciat că, în cauză, neîndeplinirea în totalitate a obligațiilor contractuale și, pe cale de consecință, existența obligațiilor de plată ale apelantului în cadrul asocierii este dovedită prin nepredarea a două terenuri și respectiv diminuarea, ulterior predării, a altor trei suprafețe de teren, fapte necontestate de către apelant. În ceea ce privește rezilierea contractului, Curtea arată că aceasta este numai o posibilitate, și nu o obligație a părții de a solicita și respectiv a instanței de a pronunța această sancțiune.

Totodată, împrejurarea că facturile au fost achitate de către intimată și că părțile nu au modificat contractul nu pot justifica încasarea de către apelant a unor sume de bani nedatorate. Susținerea apelantului în sensul că are obligația conform art. 4 din contract de a calcula valoarea pe care intimata i-o datorează din venitul obținut, și nu în raport de suprafețele de teren pe care le-a pus intimatei la dispoziție, nu poate fi primită, întrucât potrivit clauzei art. 4.2 din contract, aceasta se datorează pe fiecare locație.

De asemenea, atât timp cât o parte din suprafețele de teren s-a diminuat, intimata a înțeles să nu invoce rezilierea, ci diminuarea în mod corespunzător a obligațiilor sale de plată, fapt rezultat din reciprocitatea și interdependența obligațiilor din contractul sinalagmatic, prin raportare la dispozițiile art. 969, art. 1020 și art. 1021 Cod Civil din 1864. Față de cele reținute, Curtea a respins apelul ca nefondat prin decizia civilă nr. 314 din 3.07.2012 pronunțată de Secția a VI-a civilă. În termen legal, pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe fond, respingerea acțiunii. Recurenta a reiterat motivele de apel, susținând, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, s-a arătat în esență că debitul solicitat este reprezentat de sume calculate conform contractului modificat prin actele adiționale însușite de părți și că, potrivit art. 4, părțile au convenit ca suma datorată să fie de 3 dolari la tona de carburant vândută plus procent din încasările obținute. Prin urmare, suma datorată nu poate fi diminuată direct proporțional cu suprafața de teren aportată întrucât, pe de-o parte, în contract nu există nicio clauză care să determine calculul sumei datorate în raport de suprafața de teren, iar pe de altă parte, calculul sumei nu poate fi efectuat pentru o dimensiune a unor terenuri evaluate aprioric întrucât valoarea suprafețelor nu este real determinată, iar terenurile retrocedate sunt suprapuse numai într-un anumit procent peste terenurile aduse în aport.

S-a mai învederat că suma minimă prevăzută ca obligație anuală pentru societate nu înseamnă o taxă de concesiune evaluată pentru fiecare metru pătrat de teren adus în aport. Prin concluzii scrise, intimata a solicitat respingerea recursului. Recursul este fondat. Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de plata pretins nedatorată efectuată de reclamantă în raport de pierderea aportului în cadrul asocierii în participațiune, prin diminuarea suprafețelor de teren predate față de retrocedările efectuate în baza legilor speciale. Conform contractului de asociere încheiat de părți, scopul asocierii este construirea și exploatarea unei rețele de stații de carburanți în București, pe baza contribuțiilor specifice ale fiecărei părți, precum și realizarea în comun a unor activități producătoare de venituri.

Părțile, prin dispozițiile art. 1.4 din contract, au convenit ca, în cazul în care amplasamentele propuse de municipalitate nu pot fi atribuite destinației propuse, părțile, de comun acord, pot dispune înlocuirea terenurilor respective, fără a prejudicia derularea contractului. În ceea ce privește împărțirea profitului s-a convenit ca reclamanta să achite pârâtei suma echivalentă în lei a 3 dolari pe tona de carburant vândută și 2% din încasările obținute din activitățile conexe, dar nu mai puțin de 30.000 dolari SUA pe fiecare locație. Reclamanta, în prezenta cauză, invocă încălcarea de către pârâtă a obligațiilor de garanție privind proprietatea asupra terenurilor, arătând că acestea au fost diminuate, fapt care rezultă din considerentele deciziei comerciale nr. 337 din 13.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială, rămasă irevocabilă.

Examinând obligațiile de plată ale reclamantei rezultate din prevederile contractului de asociere, Înalta Curte reține că acestea sunt determinate prin raportare la cantitatea de carburant vândută și la încasările obținute din activitățile conexe, iar reclamanta nu a făcut dovada că, urmare a diminuării suprafețelor de teren, au scăzut veniturile încasate pentru ca cererea acesteia de restituire a cotei de aport să fie justificată. În logica interdependenței și reciprocității obligațiilor ce rezultă din contract, nu diminuarea suprafețelor de teren pe care pârâta s-a obligat să le pună la dispoziția asocierii determină micșorarea cotei de aport, ci împrejurarea (neinvocată în cauză) că, datorită retrocedărilor de teren, reclamanta nu a mai avut aceleași încasări care s-au prefigurat în momentul asocierii.

De altfel, în situația învederată, reclamanta putea să solicite fie rezilierea contractului, fie înlocuirea terenurilor respective sau încheierea unui act adițional prin care să fie diminuată cota sa de aport. Prin urmare, instanța de apel a interpretat greșit prevederile contractului de asociere nr. 2225/2006, deși acestea erau clare în ceea ce privește împărțirea profitului, asimilând contractul de asociere unui contract de concesiune în care suma datorată se raportează la suprafața de teren pusă la dispoziție de concedent. Față de considerentele redate, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a modificat decizia recurată, a admis apelul și, schimbând hotărârea atacată, a respins acțiunea ca nefondată.

Se vor avea în vedere dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. XXII din Legea nr. 202/2010.