ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4583/2003

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 8 februarie 2002 C.G. a

chemat în judecată Primăria Municipiului Bacău, solicitând anularea dispoziției

nr. 146 din 23 ianuarie 2002, emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă

cererea de restituire în natură, în baza art. 11 din Legea nr. 10/2001, a 421

m.p. teren, situat în Municipiul Bacău,  expropriat prin Decretul nr. 34/1986.

Tribunalul Bacău, secția civilă,

prin sentința nr. 346 din 12 iunie 2002, a respins, ca nefondată, acțiunea.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă,

prin decizia nr. 58 din 7 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul

reclamantului, cu motivarea că terenul în litigiu nu este liber, în sensul art.

11 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii

reclamantul a declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art.

304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că

instanțele au ignorat probele dosarului care,  în materialitatea lor,  relevă

convingător că terenul în litigiu este liber și poate fi restituit în natură.

Recursul este nefondat.

Din economia reglementărilor

cuprinse în textul art. 11 din Legea nr. 10/2001 și a pct. 11.2 din Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003 rezultă că imobilele expropriate

care sunt libere se pot restitui integral persoanei îndreptățite.

Sintagma „sunt libere” are, în

accepțiunea normelor enunțate, înțelesul că imobilul expropriat nu a primit

afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea sau nu a fost înstrăinat

legal. Entitatea investită cu soluționarea notificării fostului proprietar, are

însă, în sensul acelorași norme, plenitudine de competență în a aprecia în

funcție de necesitățile localității (realizarea planului de urbanism,

realizarea unor investiții de utilitate publică) să dispună restituirea în

natură sau să acorde beneficiul celorlalte măsuri reparatorii.

În speță, pârâta, uzând de

prerogativa arătată, a respins cererea de restituire în natură și a acordat

reclamantului măsuri prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești. Soluția

adoptată a fost justificată pe ideea că terenul în litigiu, fiind situat în

incinta Pieții centrale a localității, este un bun apartenent  al domeniului

public. În concret, este inclus într-o parcare auto de 2000 m și ocupat,

parțial, de mai multe construcții destinate comerțului.

Starea de fapt invocată de pârâtă

rezultă, indubitabil, din Anexa 2 la H.G. nr. 1347/2001  procesul-verbal al

executorului judecătoresc D.D. și schițele de plan anexe la raportul de

expertiză judiciară efectuat în cauză. Întrucât, în materialitatea ei, o asemenea

stare de fapt constituie un element care convinge că restituirea în natură nu

este posibilă, rezultă că oferta unor despăgubiri bănești rămâne singura măsură

posibilă, în accepțiunea textelor de lege enunțate.

Așa fiind, se impune respingerea

recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul C.G. împotriva deciziei civile nr. 58 din 7 octombrie

2002 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  7 noiembrie  2003.