ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 145/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 145/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2001)
S-a
luat în examinare recursul declarat de M.A. împotriva sentinței civile
nr.1095 din 27 septembrie 1999 a Curții de Apel București – Secția de
contencios administrativ.
La
apelul nominal au lipsit recurenta-reclamantă M.A., precum și intimații-pârâți
Consiliul Local Devesel și Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a
județului Mehedinți.
Procedura
completă.
S-a
referit că, prin încheierea din 20 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție –
Secția de Contencios Administrativ a depus suspendarea judecării recursului
declarat în cauză, în temeiul dispozițiilor art.242 pct.2 din Codul de procedură
civilă.
La
22 noiembrie 2002, în baza art.252 din Codul de procedură civilă, s-a dispus
repunerea dosarului pe rol în vederea constatării perimării, întrucât cauza a
rămas în nelucrare, din vina părții, mai mult de un an.
C
U R T E A
Asupra
perimării de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința civilă nr.1095 din 27 septembrie 1999 Curtea de Apel București –
Secția de contencios administrativ a respins acțiunea formulată de reclamanta M.A.
în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Devesel și Direcția de Muncă și
Protecție Socială a județului Mehedinți, ca neîntemeiată.
Împotriva
acestei sentințe, reclamanta M.A. a declarat recurs considerând soluția
pronunțată de curtea de apel ca netemeinică și nelegală.
Prin
încheierea din 20 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție – Secția de
contencios administrativ a dispus suspendarea judecării recursului declarat în
cauză, în temeiul art.242 din Codul de procedură civilă, având în vedere că
nici una din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a cerut în
scris judecarea în lipsă.
La
22 noiembrie 2002, în baza art.252 din Codul de procedură civilă s-a dispus
repunerea pe rol a dosarului în vederea constatării perimării.
În
conformitate cu prevederile art.248 din Codul de procedură civilă, orice cerere
de chemare în judecată, se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina
părții mai mult de un an.
În
speță, recursul declarat de M.A. a stat în nelucrare de la 20 noiembrie 2001
până la 22 noiembrie 2002, când dosarul s-a repus pe rol pentru constatarea din
oficiu a perimării acestei căi de atac, mai mult de un an.
Lăsarea
în nelucrare a cauzei este imputabilă recurentei deoarece – așa cum rezultă din
probele dosarului – suspendarea s-a dispus în temeiul art.242 alin.1 pct.2 din
Codul de procedură civilă, iar în termen de un an aceasta nu a cerut
redeschiderea judecății, așa cum prevăd dispozițiile art.245 alin.1 pct.1 din
Codul de procedură civilă.
Așa
fiind, în virtutea sus menționatelor dispoziții legale referitoare la perimare
– care sancționează neglijența manifestată prin abandonarea procesului și în
temeiul situației de fapt reținută, care demonstrează vina recurentei în ceea
ce privește lăsarea în nelucrare a recursului, urmează a se constata perimat
acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată
perimat recursul declarat de M.A. împotriva Sentinței civile nr.1095 din 27
septembrie 1999 a Curții de Apel București – Secția de Contencios
Administrativ.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2003.