ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 48/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 februarie 2002 la Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, reclamantul V.T. a chemat în judecată Guvernul României și Ministerul Apărării Naționale, solicitând ca instanța să constate nulitatea absolută a O.U.G. nr. 85/2001 și să oblige Ministerul Apărării Naționale să plătească reclamantului pensia militară, în conformitate cu prevederile art. 79 din Legea nr. 164/2001, precum și diferențele de pensie ce îi revin, începând cu luna iunie 2001, ca și sumele cuvenite prin indexarea pensiei din luna decembrie 2001. De asemenea, solicită a fi sesizată Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea O.U.G.

nr. 85/2001. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că O.U.G. nr. 85/2001 încalcă prevederile Constituției și este discriminatorie, ea anulând un drept deja câștigat. Acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, prin sentința civilă nr. 42 din 4 aprilie 2002, instanța reținând că potrivit dispozițiilor art. 114 din Constituție și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 29/1990, actele care privesc raporturile dintre Parlament și Guvern, cum este cazul și în cauza de față, nu pot fi invocate în justiție pe calea contenciosului administrativ, ele având o procedură specială de verificare. Mai reține că O.U.G. nr. 85/2001 este un act normativ, nu administrativ și numai Parlamentul este autoritatea care o poate valida sau invalida.

Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței, considerând că este nelegală și netemeinică. Susține că nejustificat i s-a respins cererea de a se trimite dosarul la Curtea Constituțională, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 85/2001. Mai susține că instanța nu a sancționat comportamentul Guvernului, prin neaplicarea legilor și încălcarea normelor democrației și nici nu s-a pronunțat asupra cererii sale nr. 2260 din 24 ianuarie 2001, adresată unor autorități administrative centrale. Recursul este nefondat. În ce privește solicitarea recurentului, ca instanța să trimită cauza la Curtea Constituțională, pentru a se pronunța asupra neconstituționalității O.U.G.

nr. 85/2001, Curtea consideră că instanța de fond a procedat corect. Are în vedere că printr-o decizie pronunțată anterior și anume, prin Decizia nr. 46 din 12 februarie 2002, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a acestei ordonanțe, decizie ce are caracter obligatoriu pentru viitor, astfel că nu se mai impunea trimiterea dosarului pentru ca să se pronunțe din nou Curtea Constituțională asupra aceleiași probleme. Corect a reținut instanța de fond că acțiunea de față este inadmisibilă. Într-adevăr, ordonanțele de urgență emise de Guvern sunt acte normative, emise în baza delegării dată acestuia de către Parlament, conform prevederilor art. 114 din Constituție și numai Parlamentul este abilitat să le valideze total sau parțial ori să le invalideze.

Cum astfel de acte privesc raporturile dintre Parlament și Guvern, nici art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, nu permite atacarea în justiție a acestora, legea fundamentală prevăzând o procedură specială de verificare, cu exceptarea de la controlul lor direct de către instanțele judecătorești. Deoarece s-a respins acțiunea ca inadmisibilă, nu se mai impunea analizarea de către instanță a fondului acțiunii introductive, conform prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele arătate mai sus, reținându-se că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, se va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 299 și urm. C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.T., împotriva sentinței civile nr. 42/CA din 4 aprilie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.