ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 379/2003

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la Curtea de

Apel Alba Iulia, SC V.S. SRL Alba Iulia a solicitat anularea deciziei nr. 1325

din 31 august 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și exonerarea sa de

plata sumei de 29.943.074, taxă de timbru, stabilită de Tribunalul Alba, prin

încheierea de ședință din 25 aprilie 2001, în dosarul nr. 4913/2000.

A motivat că este scutită de plata

acestei taxe, în temeiul art. 43 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, acțiunea

având ca obiect drepturi ce se acordă asiguraților.

Curtea de apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 290 din 17

octombrie 2001, a respins ca nefondată, cererea reclamantei, reținând că a

solicitat plata reactualizată a unor despăgubiri și plata beneficiului nerealizat,

ca urmare a nefolosirii autoturismului avariat și ca atare, nu sunt aplicabile

prevederile art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 32/2000.

A constatat că prevederile invocate

au în vedere numai sumele cu titlu de despăgubiri asigurări și drepturi ce se

acordă asiguraților, ori sumele exced clauzelor contractului de asigurare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs SC V.S. SRL.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 2220 din 13 iunie 2002, a respins

recursul, însă pentru alte considerente, decât instanța de fond.

A reținut că obiectul cererii

S.A.R.I. îl constituie sume datorate în baza contractului de asigurare, iar

actuala reglementare în domeniul asigurărilor, respectiv art. 43 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 32/2000, nu mai enumeră în mod expres, și taxele de timbru, în

categoria scutirilor ce se acordă asiguraților, cu referire la drepturile

aferente contractelor de asigurare, or scutirile trebuie prevăzute expres prin

legi speciale, în conformitate cu dispozițiile art. 15 lit. p) din Legea nr.

146/1997.

Împotriva deciziei Curții Supreme de

Justiție nr. 2220/2002, a formulat contestație în anulare, reclamanta, invocând

dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Curtea, analizând contestația în

anulare, în raport cu decizia atacată, motivele de recurs formulate în dosarul

nr. 4424/2001 și dispozițiile legale invocate, constată ca nefondată, această

cerere, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare, reglementată

de art. 318 C. proc. civ., poate fi exercitată împotriva hotărârilor instanței

de recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

În sensul acestui text de lege,

greșeala materială reprezintă neregularități evidente privind actele de

procedură și care au fost determinate pentru soluția dată recursului.

În consecință, eroarea materială pe

care se întemeiază exercitarea acestei căi extraordinare de atac, nu se referă

la probleme de fond, cum ar fi situația de fapt reținută și probele

administrate.

Prin contestația formulată s-a

susținut că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale, instanța de

recurs omițând să cerceteze motivele de recurs și textele de lege invocate în

sprijinul susținerilor sale, respectiv dispozițiile art. 43 alin .(1) lit. b)

din Legea nr. 32/2000 și dispozițiile art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991.

Or, în cauză, instanța supremă, prin

decizia nr. 2220/2002, a analizat motivele de recurs formulate, cu referire

inclusiv la stabilirea obiectului cererii S.A.R.I. și a dat o interpretare

corectă a dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, iar această

soluție este, firesc, consecința liberei aprecieri a probelor administrate și

nu constituie greșeală materialăM în sensul dispozițiilor legale invocate.

Nefiind îndeplinite condițiile

expres și limitativ prevăzute de textul de lege sus-menționat, se va respinge

ca nefondată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de SC V.S. SRL Alba Iulia, împotriva deciziei nr. 2220 din 13 iunie

2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca

nefondată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 ianuarie 2003