ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 796/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Z.E. împotriva sentinței civile

nr.427 din 5 aprilie 2001 a Curții de Apel București – Secția de

contencios administrativ.

La

apelul nominal s-a prezentat recurentul-reclamant Z.E., personal. Au lipsit

intimatele-pârâte Primăria Municipiului București și

Primăria Sectorului 2, București.

Procedura

completă.

Recurentul-reclamant

Z.E. a susținut și dezvoltat motivele de recurs, solicitând admiterea

recursului, modificarea instanței de fond, în sensul admiterii

acțiunii și al obligării pârâților la eliberarea celor

două acte administrative atacate, și anume, certificatul de urbanism

și autorizația de construcție provizorie pentru o baterie de

cinci garaje aferente blocului în care își are domiciliul reclamantul.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr.427 pronunțată la data de 05 aprilie

2001 în dosar nr.229/2001, Curtea de Apel București, Secția

contencios administrativ a respins acțiunea formulată de reclamnantul

Z.E. în contradictoriu cu Primăria Municipiului București, prin care

solicitase să se constate refuzul nejustificat de rezolvare a cererii

înregistrate la data de 01 iulie 1996 având ca obiect eliberarea certificatului

de urbanism și a autorizației de construcție provizorie pentru o

baterie de cinci garaje aferente blocului de locuințe nr.221 din str. Cristescu

Dima, pentru automobilele proprietate personală.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a

reținut, în esență, următoarele:

În

cererea inițială, reclamantul a chemat în judecată atât

Primăria Municipiului București, cât și Primăria Sectorului

2 București, susținând că s-a adresat cu cerere la data de 11

iulie 1996, făcând ulterior numeroase demersuri pentru obținerea

certificatului de urbanism și autorizației de construcție a

garajelor respective, dar cererea sa a fost soluționată nefavorabil,

iar adresele nr.260/ 25 iulie 2000 și, respectiv, nr.32663/ 18 august 2000

reprezintă un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale.

La

data de 13 martie 2001, la cererea Primăriei Sectorului 2 București,

Curtea de apel a admis excepția ridicată și a constatat că

această autoritate publică nu are calitate procesuală

pasivă în raport cu prevederile art.4 din Legea nr.50/1991, dispunând

scoaterea acesteia din cauză.

În

motivarea soluției de respingere a acțiunii față de

Primăria Municipiului București, Curtea de apel a reținut, în

esență, că din moment ce Consiliul General al Municipiului

București, prin  hotărârea nr.160/2000, a dispus suspendarea pe o

perioadă de un an a aprobării construcțiilor provizorii

amplasate pe domeniul public al municipiului, răspunsul trimis

reclamantului cu adresele nr.260/ 25 iulie 2000 și nr.32663/ 18 august

2000 de către Primăria Municipiului București, nu

reprezintă un refuz nejustificat în sensul prevederilor art.1 din Legea

nr. 29/1990.

Împotriva

acestei soluții a formulat recurs reclamantul susținând, în

esență, că instanța a procedat în mod greșit acceptând

punctul de vedere al Primăriei Municipiului București.

Recursul

este nefondat.

Este

adevărat că, potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.29/1990 privind

contenciosul administrativ, orice persoană care se consideră

vătămată prin refuzul nejustificat al unei autorități

administrative de   a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de

lege, se poate adresa instanței judecătorești competente pentru

recunoașterea dreptului pretins.

Deci,

din interpretarea prevederilor legale de mai sus, rezultă        că

trebuie să existe un refuz nejustificat, abuziv, al autorității

administrative căreia persoana i-a adresat o cerere referitoare la un

drept recunoscut de lege.

Or,

în cauză, instanța de fond a reținut în mod judicios că,

din adresele nr.32663/ 18.08.2000 a Primăriei Sectorului 2

București        și, respectiv, nr.260/ 25.07.2000 și

nr.76386/2000 ale Primăriei Municipiului București, rezultă

că cererea reclamantului nu a putut fi rezolvată favorabil ca urmare

a faptului că, prin hotărârea nr.160/2000 a Consiliului General al

Municipiului București, pe terenurile care formează domeniul public

al municipiului nu se mai aprobă consutrucții provizorii.

Astfel

fiind, în mod corect a reținut Curtea de apel că rezolvarea

nefavorabilă a unei cereri nu poate fi echivalată cu un refuz

nejustificat, din moment ce soluția dată cererii a avut ca temei o

hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, organul

deliberativ al administrației publice a municipiului București.

Având

în vedere aceste considerente, rezultă că recursul este nefondat,

urmând să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Z.E. împotriva sentinței civile nr.427 din 5 aprilie

2001 a Curții de Apel București – Secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 februarie  2003.