ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1849/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 644 din 21 iunie 2000 a

Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis

cererea reclamantei SC D. SRL cu sediul în Arad și pârâta SC I. SA cu sediul în

Arad a fost obligată la plata sumei de 1.612.038.689 lei, reprezentând contravaloarea

a 31.639 litri alcool; s-a respins capătul de cerere al reclamantei pentru

plata daunelor cominatorii și pârâta a fost obligată la 10.755.387 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâta nu și-a

respectat obligația asumată prin contractul nr. 2112 din 5 februarie 1996 de a

livra o anumită cantitate de alcool rezultată în urma procesării melasei

livrată de reclamantă. Că apărările invocate de pârâtă privind nepredarea

ritmică de către reclamantă a melasei sau neplata procesării și a T.V.A.-ului

aferent nu o exonerează pe aceasta de îndeplinirea obligației contractuale

privind predarea cantității de alcool.

Prin decizia civilă nr. 1059 din 2 noiembrie 2000 a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, s-a

respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC I. SA, împotriva sentinței

tribunalului.

În termen legal, pârâta a declarat recurs în temeiul

art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ., susținând că decizia instanței de

apel este nelegală și netemeinică.

Prin întâmpinare, reclamanta SC D. SRL Arad a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A susținut recurenta că instanța de apel a abordat

sumar motivele și a reținut numai argumentele prezentate de reclamantă și prin

aceasta nu și-a motivat decizia în mod pertinent și convingător.

Critica nu este întemeiată.

Din considerentele deciziei rezultă că instanța de

apel a examinat motivele invocate de pârâtă în cererea de apel, și faptul că a

respins-o și nu a împărtășit punctul de vedere al acesteia nu înseamnă că

hotărârea nu a fost motivată, așa cum s-a susținut .

În cel de al doilea motiv de recurs, care vizează

fondul litigiului, pârâta a invocat că, potrivit art. 9 din contract,

reclamanta, în calitate de proprietar al melasei, avea obligația să achite

concomitent cu ridicarea alcoolului rafinat și tehnic, prestarea de servicii în

numerar la casieria societății, livrarea alcoolului făcându-se după intrarea

sumei în contul SC I. SA Arad. Că în mod greșit s-a reținut de instanță că reclamanta

a făcut demersuri în vederea ridicării alcoolului și a purtat corespondență cu

pârâta, acestea fiind afirmații care nu au fost dovedite.

Nici aceste critici nu sunt întemeiate.

Părțile au încheiat, la 5 februarie 1996, contractul

nr. 2112 pe perioada 1 februarie – 31 decembrie 1996 prin care pârâta SC I. SA

Arad s-a obligat să prelucreze o cantitate de 300 tone melasă proprietatea SC

D. SRL Arad.

Ulterior, s-a întocmit anexa 16942 din 16 decembrie

1996 prin care s-a suplimentat cota contractată de la 300 tone la 600 tone, ce

urma să se livreze până la 31 decembrie 1996.

La capitolul al IV-lea din contract s-au stipulat

obligațiile reclamantei, în calitate de proprietar al melasei, unde la lit. f)

s-a stabilit livrarea cantității de melasă în cote egale lunare.

Următorul capitol al V-lea din contract a prevăzut

obligațiile pârâtei ca prestator de servicii, unde, la art. 14 lit. b), s-a

stabilit predarea cotei de spirt rafinat și tehnic, cuvenită proprietarului

melasei după minim 20 zile de la intrarea melasei în procesul de fabricație.

Din actele depuse la dosar, rezultă că pârâta nu a

livrat întreaga cantitate de alcool rezultând o diferență de 31.639 litri,

împrejurare recunoscută de aceasta prin adresa nr. 3328 din 4 septembrie 1998.

Recurenta a invocat clauza, stipulată în contract la

art. 9, conform căreia proprietarul melasei, respectiv, reclamanta, va achita

concomitent cu ridicarea alcoolului, prestarea de servicii, livrarea alcoolului

făcându-se numai după intrarea sumei în contul societății pârâte.

Aceste susțineri sunt simple apărări cât timp pârâta,

cu adresa nr. 3328 din 4 septembrie 1998 a recunoscut că datorează reclamantei

31.639 litri alcool rafinat în valoare de 49.356.840 lei.

Recurenta a susținut că și reclamanta este în culpă

pentru neexecutara contractului prin nelivrarea ritmică a melasei în cote egale

lunare și prin neplata procesării și a T.V.A.-ului aferent, conform clauzelor

stipulate de părți în contract.

Această apărare, în mod corect nu a fost reținută de

instanță, întrucât pârâta nu a formulat cerere reconvențională, nu și-a

precizat pretențiile și nu a administrat probe în dovedirea acestora.

A arătat recurenta că instanța de apel nu a reținut

în mod corect probele administrate cu privire la compensarea solicitată, cu

atât mai mult cu cât reclamanta a fost de acord, prin reducerea pretențiilor

sale, împrejurare ce rezultă din întâmpinarea depusă la 2 noiembrie 2000.

Critica este întemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la instanța de apel

reclamanta a arătat că este de acord cu plata prestației de procesare a melasei

din care s-a obținut cantitatea de 31.639 litri alcool, calculată la data

procesării, în sumă de 58.241.071 lei și că își reduce pretențiile la suma de

1.553.797.611 lei.

Față de aceste precizări, în mod greșit instanța de

apel a respins cererea pârâtei și nu a dedus suma de 58.241.071 lei din

contravaloarea pretențiilor formulate inițial de reclamantă.

În ultimul motiv, recurenta a susținut că în mod

greșit instanța de apel a respins cererea privind efectuarea unei expertize

contabile care să stabilească costul prestațiilor și prin aceasta s-a încălcat

principiul rolului activ al instanței.

Critica nu este întemeiată.

Pe tot parcursul soluționării litigiului la instanța

de fond, pârâta a fost prezentă în instanță și nu a solicitat efectuarea unei

expertize contabile, probă pe care a cerut-o la instanța de apel, la 2

noiembrie 2000, când litigiul era în stare de judecată și care în mod corect

i-a fost respinsă de instanță.

Față de toate aceste considerente, urmează ca, potrivit

dispoziției art. 312(2) C. proc. civ., să se admită recursul declarat de pârâtă

împotriva deciziei atacate, ce se va modifica în sensul că se va admite apelul

aceleiași părți, împotriva sentinței tribunalului, pe care o va schimba în

parte, în sensul că va obliga pârâta la plata sumei de 1.553.797.618 lei.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC S. SA Arad (fostă SC

I. SA Arad), împotriva deciziei nr. 1059/ A din 2 noiembrie 2000, pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ,

modifică decizia în sensul că admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței

nr. 644 din 21 iunie 2000 a Tribunalului Arad, pe care o schimbă în parte, în

sensul că obligă pârâta la plata sumei de 1.553.797.618 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.