ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2291/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 9 martie 2001, reclamanta SC A.P. SA Pitești a chemat în judecată pe pârâtul S.Șt., pentru a se dispune rezilierea contractului de asociere nr. 1069/1999 și obligarea pârâtului la plata sumei de 32.224.483 lei contravaloare chirie, amortisment, salarii, boxpaleți, etc., cu motivarea că, în baza acestui contract, pârâtul s-a obligat la exploatarea livezii de mere în suprafață de 46 ha, urmând a preda 2.000 kg mere și să achite utilitățile, să suporte venitul lunar și salariile personalului din fermă, să plătească contravaloarea boxpaleților, obligație neexecutată în ceea ce privește sumele de bani, împrejurare care impune rezilierea contractului, astfel cum a hotărât conducerea reclamantei.

Tribunalul Argeș, prin sentința nr. 313/C din 9 aprilie 2001, a respins acțiunea formulată de reclamantă, cu motivarea, în esență, că, deși aceasta a menționat că o parte din sumă o reprezintă consumurile, menționând facturi emise în iunie, august, septembrie, octombrie și decembrie 1998, iar cealaltă o reprezintă venitul lunar prevăzut de art. 10 și valoarea boxpaleților, conform facturii nr. 740841 din 16 august 2000, reclamanta nu a făcut dovada sumei respective, fapt ce a determinat instanța să nu rețină culpa pârâtului în neexecutarea contractului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 534/A-C din 8 octombrie 2001, a respins apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentința atacată și, pe fond, a admis acțiunea, cu consecința rezilierii contractului și obligării pârâtului la plata sumei de 32.224.483 lei facturată către reclamantă, cu cheltuieli de judecată. În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut că, din analiza facturilor depuse în copie la dosar, rezultă că pârâtul datorează reclamantei, potrivit contractului de asociere contravaloare utilități consumate, salariile personalului, prețul a 66 boxpaleți necesari depozitării merelor, debite în sumă de 32.224.483 lei. Întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de a achita reclamantei sumele la care s-a obligat, se află în culpă pentru neexecutarea contractului, împrejurare pentru care, în conformitate cu art. 1020 C. civ., instanța a dispus rezilierea contractului.

Potrivit art. 251 – 255 C. com. și 969 C. civ., instanța de apel a apreciat ca admisibilă și cererea de obligarea a pârâtului la plata sumelor pretinse de reclamantă, motivul de neexecutare culpabilă de către pârât a contractului. Cu petiția înregistrată la data de 18 noiembrie 2001, pârâtul a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și 303 C. proc. civ. Recurentul și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii pronunțate în apel și menținerea sentinței pronunțate în fond. Critica formulată de pârât, în temeiul art. 8 al art. 304 C. proc.

civ., privește interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, în sensul că instanța de apel a schimbat natura juridică a acestuia, în sensul că a acordat reclamantei sumele de bani reprezentând contravaloare chirie, amortismente, salarii, boxpaleți etc., or, contractul încheiat de părți fiind unul de asociere în participațiune, sumele de bani, pretinse cu acest titlu, nu fac obiectul convenției și, deci, nici a obligațiilor asumate de pârât. Motivul de casare invocat de pârât, în temeiul pct. 9 al aceluiași articol, se referă la aplicarea greșită a legii, în sensul că s-a dispus rezilierea contractului, în lipsa culpei de neexecutare a contractului. Recurentul arată că sumele de bani stabilite în actul de asociere au fost achitate, iar contravaloarea a 2.000 kg mere, la care s-a obligat, nu a putut fi onorată, motivat de cazul de forță majoră, dovedit cu acte și, de altfel, recunoscut de reclamantă.

Ultima critică, întemeiată pe prevederile pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., privește nepronunțarea asupra unui mijloc de probă, ce constă, susține pârâtul, în actul ce atestă că producția a fost calamitată, instanța de apel, ignorând acest înscris, a stabilit eronat culpa pârâtului în neexecutarea obligațiilor, dispunând rezilierea contractului. Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din analiza actelor dosarului, Curtea reține că, între părți, a fost încheiat contractul de colaborare – asociere nr. 1069 din 5 ianuarie 1999, prin care s-a convenit ca reclamanta să pună în asociere suprafața de 46 ha livadă și utilitățile din ferma B., iar pârâtul s-a obligat să asigure mijloacele bănești și materiale pentru obținerea producției și să suporte contravaloarea utilităților consumate.

Instanța de apel, admițând apelul reclamantei și obligând pârâtul la plata sumelor pretinse, nu a schimbat natura juridică a actului încheiat de părți, ci a constatat că obligațiile asumate de pârât, privind plata venitului lunar și a consumului de utilități, salariile personalului, cât și prețul a 66 boxpaleți necesari depozitării merelor, nu au fost achitate, deoarece facturile emise de reclamantă nu au fost onorate de către asociatul pârât. Prețul locației pretins de reclamantă, desigur că nu este „chirie”, dar nu echivalează cu o schimbare a naturii juridice a convenției. De altfel, nu rezultă de nici unde că pârâtul și-ar fi achitat obligațiile, chiar cu alt titlu decât cel indicat de reclamantă.

Aserțiunea pârâtului, precum că sumele la care a fost obligat nu fac obiectul convenției, este nefondată, câtă vreme stipulațiile contractuale prevăd clar, în art. 5, ce anume costuri vor fi suportate de acesta. Prin urmare, critica întemeiată pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. nu este fondată. Cu privire la motivul de casare prevăzut de pct. 9 al aceluiași articol, de asemenea, Curtea apreciază că, în mod corect, instanța de apel a dispus rezilierea contractului, constatând culpa de neexecutare a pârâtului, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 13 din contract, încălcarea obligațiilor de către una din părți, conduce la încetarea contractului. Or, s-a dovedit că pârâtul nu și-a respectat obligațiile contractuale, culpa revenindu-i în exclusivitate.

Susținerea acestuia, precum că recolta a fost compromisă, motivat de caz de forță majoră, dovedit cu înscrisuri excede pretențiilor formulate de reclamantă, nefăcând obiectul cererii acesteia. Nici ultima critică nu este întemeiată. Cum, însuși, pârâtul recunoaște, acesta nu și-a formulat apărări nici la fond și nici în apel, dar invocă împrejurarea că instanța ar fi ignorat acte doveditoare, din care rezultă că și-a achitat obligațiile către reclamantă. Mai mult, susține că nu au fost luate în considerare înscrisurile privitoare la dovedirea forței majore, ce a condus la calamitarea producției de mere.

Curtea, constată că nici în faza judecății la fond și nici în calea de atac a apelului, pârâtul nu a fost prezent și nici nu a depus întâmpinare și nici acte în dovedirea lipsei culpei sale, iar cu privire la actul invocat, referitor la forța majoră, se susține că reclamanta și-a însușit în totalitate procesele verbale de calamitate și nu a formulat pretenții pentru profitul minim garantat, stipulat la pct. 9 din contract. În consecință, decizia curții de apel nu este susceptibilă de critici sub nici unul din motivele de casare invocate de pârât. Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea urmează a respinge recursul declarat de pârâtul S.Șt., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul, S.Șt., împotriva deciziei nr. 534/A-C din 8 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2003.