ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1180/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de R.G.I. împotriva sentinței civile

nr.100 din 31 iulie 2002 a Curții de Apel Galați – Secția

comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Ministerul Muncii și

Solidarității Sociale reprezentat de consilierul juridic M.R. lipsind

recurentul-reclamant.

Procedura

completă.

Consilierul

juridic M.R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și

menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și

temeinică.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 21 noiembrie 2001 reclamantul R.G.I. a

chemat în judecată Ministerul Muncii și Solidarității

Sociale București, solicitând să fie obligată să-i

recunoască drepturile prevăzute de art.6 alin.1 din Decretul

nr.118/1990, în sensul de a se constata că a fost persecutat politic.

În

motivarea cererii reclamantul arată că, în luna februarie 1952 a fost

ridicat de organele de securitate de la domiciliul său din Bârlad și

ținut în arest și cercetat timp de 6 luni, că după

eliberare a continuată să fie urmărit până în anul 1990.

Curtea

de apel Galați – Secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr.100 din 31.07.2002 a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

pârât și a respins ca nefondată acțiunea.

Împotriva

acestei soluții a declarat recurs reclamantul R.G.I., susținând în

esență că, deși a dovedit că a fost torturat și

persecutat de securitatea comunistă, pârâtul a refuzat să-i rezolve

cererea în termenul prevăzut de lege.

Recursul

este nefondat.

Potrivit

art.8 alin.3 din Decretul-Lege nr.118/1990, cererile pentru stabilirea

drepturilor prevăzute de acest acest act normativ (privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura

instaurată cu începere de la 6.03.1945 și celor deportarea în

străinătate ori ținute în prizonierat), se depun la

direcția generală de muncă și solidaritate socială în

a cărei rază teritorială locuiește solicitantul.

Soluționarea

cererilor revin Comisiilor înființate în baza Legii nr. 55/1998 de modicare

a Decretului Lege nr.118/1990.

Din

actele dosarului rezultă că reclamantul-recurent nu s-a adresat

anterior Comisiei pentru a i se stabili calitatea de beneficiar al prevederilor

actului normativ mai sus arătat.

Așa

fiind, în mod corect instanța de fond i-a respins cererea formulată

în contradictoriu cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale

care nu au calitate procesuală pasivă.

Hotărârea

instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul

declarat de reclamant se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de R.G.I. împotriva sentinței nr.100 din 31 iulie 2002 a

Curții de Apel Galați – Secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.