ÎCCJ, Decizia nr. 238/2003

Asupra recursului în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 385 din 20 decembrie 2001, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpații: - S.M. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d), f), cu aplicarea art. 75 lit. c) și a art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 366 din 31 octombrie 2000 a Tribunalului Bacău, dispunându-se ca inculpatul sus-menționat să execute și această pedeapsă, alături de pedeapsa ce i s-a stabilit în cauză, în total 7 ani și 6 luni închisoare.

- U.A.C. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f), cu aplicarea art. 99 C. pen. S-a luat act de declarația părții vătămate S.I. că nu are pretenții civile. Totodată, inculpații au fost obligați solidar, iar U.A.C. solidar și cu părțile responsabile civilmente U.C. și C.U., să plătească următoarele sume, cu titlu de despăgubiri: - părții civile Serviciul de Ambulanță Bacău suma de 900.000 lei; - părții civile Spitalul Clinic nr. 3 Iași suma de 1.725.641 lei, reprezentând cheltuieli necesitate de asistența medicală acordată victimei M.V.; - părții civile Spitalul județean Bacău suma de 2.556.700 lei, reprezentând cheltuieli necesitate de asistența medicală acordată aceleiași victime.

S-a reținut că, în noaptea de 12 aprilie 2001, inculpații S.M. și U.A.C. (minor la acea dată) au pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea victimei M.V., în vârstă de 86 ani, cu scopul de a-și însuși bunuri. Apoi, cei doi inculpați au intrat în locuință, printr-o ușă neîncuiată, după care au sustras împreună, dintr-o încăpere, un radiocasetofon și un aparat de radio, iar inculpatul S.M. și-a mai însușit și suma de 7.000 lei. După ce au transportat radiocasetofonul și aparatul de radio la o casă părăsită, unde dormeau uneori, cei doi inculpați au revenit și au pătruns din nou în locuința victimei, prin aceeași ușă rămasă neîncuiată. De această dată, intrând într-o altă încăpere, inculpații au început să caute bani, în care timp victima M.V., care dormea în acea încăpere, s-a trezit.

Observând că victima s-a trezit, inculpații i-au cerut să le dea bani, iar la răspunsul acesteia că nu are de unde să le dea, inculpatul S.M. a lovit-o cu pumnii peste față. În urma acestor lovituri, victima a rămas inconștientă, iar inculpații au mai sustras, din acea încăpere, un televizor color, o damigeană cu vișinată, o pătură și un coș cu ouă, ducând și aceste bunuri la casa părăsită unde locuiau sporadic. A doua zi, fiind găsită în stare de inconștiență și cu leziuni sângerânde, victima a fost transportată la spital, unde s-a constatat că prezenta higroma bilaterală și microinfarcte cerebrale, pentru a căror vindecare s-a apreciat că erau necesare 16-17 zile de îngrijiri medicale. După găsirea victimei în stare de inconștiență au fost anunțate organele de poliție, care au efectuat o percheziție în casa unde inculpații locuiau uneori și, găsind bunurile sustrase de aceștia, le-au restituit fiicei inculpatului.

Inculpații au declarat apel împotriva sentinței, ambele apeluri fiind respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 74 din 7 martie 2002 a Curții de Apel Bacău. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs numai inculpatul S.M., care a retras calea de atac, luându-se act de această retragere, prin decizia nr. 3146 din 19 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, întemeindu-se pe prevederile art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunțate în cauză. S-a susținut că prima instanță, deși a reținut corect situația de fapt ce rezultă din probele administrate, nu a luat în considerare împrejurarea că victima a decedat la scurt timp după agresiunea suferită.

În acest sens, s-a relevat că din actele medicale aflate în dosar rezultă că victima, care a decedat la data de 29 iunie 2001, s-a aflat în stare de inconștiență în întreaga perioadă ce a urmat agresiunii, iar leziunile grave ce i s-au cauzat, prin loviturile de pumn aplicate, erau apte să-i producă moartea, astfel că există legătură de cauzalitate între acțiunea inculpaților și rezultatul letal produs. S-a mai învederat că, din moment ce atitudinea indiferentă a inculpaților față de rezultatul mai grav al faptei, pe care au avut posibilitate să și-l reprezinte, echivalează cu acceptarea eventualității producerii lui, se impune să se rețină că inculpații au acționat cu intenția indirectă de a ucide, astfel că faptele lor constituie infracțiunile de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. d) C. pen., în concurs cu infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen.

În concluzie, s-a cerut restituirea cauzei la procuror, pentru a reface urmărirea penală în raport cu această schimbare de încadrare juridică a faptelor comise de inculpați. Recursul în anulare este fondat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează: În adevăr, din raportul de constatare medico-legală de la 30 aprilie 2001 și din foaia de observație clinică întocmită în cadrul Spitalului județean Bacău, rezultă că victima M.V. a fost internată în perioada 13-16 aprilie 2001 în Spitalul județean Bacău, cu traumatism cranian acut deschis, prezentând hemipareză dreaptă, afazie și somnolență, că a fost transferată la Clinica de neurochirurgie din Iași și, apoi, reinternată la același spital județean, cu diagnosticul higroma bilaterală și hemipareză dreapta, iar la examenele ce i s-au făcut, s-a reliefat existența de mici cantități de sânge în spațiile subarahnoidiene de la nivelul convexității, precum și microinfarcte diseminate pe ambele emisfere cerebrale.

Același diagnostic este specificat în biletele de ieșire din Spitalul nr. 3 Iași și din Spitalul județean Bacău, prin care se menționează că afazia și hemipareza au apărut în urma traumatismului cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței, iar fotografia victimei din momentul intrării în spital relevă vătămările grave ce i s-au cauzat prin agresiunea la care a fost supusă. Așadar, este evidentă legătura de cauzalitate dintre agresiunea la care victima a fost supusă de inculpați și producerea decesului acesteia, care a survenit la data de 29 iunie 2001, astfel că se impunea ca fapta săvârșită de ei să fie examinată prin prisma dispozițiilor art. 211 alin. (3) C. pen. Sub acest aspect, prin art. 211 alin. (3) C. pen.

se prevede că „tâlhăria care a produs consecințe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi”. Din moment ce sustragerea bunurilor a fost însoțită de întrebuințare de violențe, care i-au produs victimei vătămări al căror rezultat neîndoielnic a fost decesul, după o suferință îndelungată, în timpul căreia aceasta nu și-a mai redobândit cunoștința, este evident că acțiunea conjugată a celor doi inculpați, în scopul însușirii acelor bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen. Faptele inculpaților, având ca rezultat moartea victimei, nu pot constitui atât infracțiunea de tâlhărie, cât și infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. d) C. pen.

cât timp nu s-a dovedit că ei ar fi avut reprezentarea că loviturile aplicate vor duce la decesul persoanei vizate. În această privință, atitudinii indiferente față de rezultatul mai grav al faptei, care nu se pretinde că ar fi fost urmărit, îi corespunde, sub aspectul laturii subiective, cerința din alin. (3) al art. 211 C. pen. ca urmarea tâlhăriei să fie „moartea victimei”, ceea ce se regăsește pe deplin în actele comise de inculpați și consecințele acestora. Așa fiind, se impune ca fapta inculpaților să fie încadrată în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și a art. 37 lit. a) C. pen. în ceea ce privește pe S.M., iar în ceea ce privește pe U.A.C., care era minor la data săvârșirii faptei, cu aplicarea art. 99 alin. (3) și a art. 109 C. pen.

În consecință, constatându-se că hotărârile pronunțate în cauză sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. („când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică”), urmează ca, în temeiul art. 414 1 alin. (1), cu referire la art. 385 15 pct. 2 lit. d) din același cod, să se admită recursul în anulare, să fie casate hotărârile cu privire la încadrarea juridică și la pedepse și să se procedeze la reindividualizarea acestora față de schimbarea încadrării juridice în sensul menționat. La stabilirea și aplicarea pedepselor în raport cu noua încadrare juridică, vădit mai gravă, se vor avea în vedere, în conformitate cu criteriile prevăzute în art. 72 alin. (1) C. pen., modul în care inculpații au acționat, scopul urmărit și consecințele produse, care evidențiază un accentuat grad de pericol social al faptei săvârșite, precum și împrejurarea că S.M.

se află în stare de recidivă postcondamnatorie și a acționat împreună cu un minor, iar U.A.C. era minor la acea dată, astfel că urmează a se face distincțiile de individualizare impuse de situația concretă a fiecăruia dintre cei doi inculpați. Totodată, mai urmează a se deduce, din pedepsele ce se vor aplica, perioadele de timp executate de inculpați, și a se dispune ca onorariile de avocat, pentru apărarea asigurată din oficiu, să fie plătite din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 385 din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Bacău, deciziei penale nr. 74 din 7 martie 2002 a Curții de Apel Bacău și deciziei nr. 3146 din 19 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, privind pe inculpații S.M. și U.A.C. Casează hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor și pedepsele aplicate.

Schimbă încadrarea juridică: 1. Referitor la inculpatul S.M., din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f), cu aplicarea art. 75 lit. c) și a art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei prevăzută de art. 211 alin. (3), cu aplicarea art. 75 lit. c) și a art. 37 lit. a) C. pen., pentru care îl condamnă la pedeapsa de 16 ani și 6 luni închisoare și interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. Menține dispoziția de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 366 din 31 octombrie 2000 a Tribunalului Bacău, urmând ca inculpatul S.M.

să execute în baza art. 83 alin. (1) C. pen. și această pedeapsă, în total 18 ani închisoare, precum și interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. 2. Referitor la inculpatul U.A.C., din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f), cu aplicarea art. 99 C. pen., în infracțiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. (3), cu aplicarea art. 99 alin. (3) și a art. 109 C. pen., pentru care îl condamnă la pedeapsa de 10 ani închisoare. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților perioadele de timp executate, pentru inculpatul S.M. cu începere de la 25 septembrie 2000 până la 2 noiembrie 2000 și de la 13 aprilie 2001 până la 22 septembrie 2003, iar pentru inculpatul U.A.C.

cu începere de la 13 aprilie 2001 până la 22 septembrie 2003. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaților, în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică azi, 22 septembrie 2003.