ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3197/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 17 februarie 2003, reclamantul A.M. a chemat în judecată Ministerul de

Interne – Direcția pentru Străini și Probleme de Migrări, solicitând ca pe baza

probelor ce se vor administra să se dispună stabilirea domiciliului său în

România.

În motivarea acțiunii sale

reclamantul a arătat că, deși a venit în România în anul 1991 și de la data de

26 iulie 1999 până la 4 aprilie 2003 i s-a prelungit viza de ședere în România

și îndeplinește condițiile legale pentru a i se stabili domiciliul în această

țară, totuși, autoritățile române, în mod nejustificat, nu i-au soluționat

favorabil cererea formulată în acest sens, cerere căreia i-a adăugat și

documentele necesare prevăzute de lege. Totodată, reclamantul a arătat că

răspunsul nefavorabil din 1 februarie 2003 îl consideră nejustificat și în

raport cu următoarele aspecte: cunoaște și vorbește limba română, posedă

locuință proprietate personală decentă, este asociat majoritar la SC G.F. SRL,

unde desfășoară activități producătoare de profit.

A mai arătat că, deși profitul

obținut l-a reinvestit pentru obținerea unor viitoare activități rentabile,

motiv pentru care profitul din 2002 a fost mai mic decât cel din anul 2001,

totuși această împrejurare a dus la convingerea eronată a autorităților române

că nu îndeplinește criteriile necesare pentru stabilirea domiciliului. În plus,

reclamantul a susținut că pe toată durata șederii sale în România a plătit cu

regularitate taxe vamale, accize și T.V.A., precum și celelalte taxe și

impozite.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 289 din 5 martie 2003, a

admis excepția neîndeplinirii procedurii reclamației administrative prealabile

prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 și a respins acțiunea

reclamantului ca prematur formulată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul A.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe de o parte, recurentul-reclamant

susține că, în mod greșit, s-a reținut aplicabilitatea în cauză a O.G. nr.

194/2002, iar, pe de altă parte, că situația de fapt a fost greșit reținută, în

principal cu privire la datarea adresei nr. 407962/SC/II cu 9 ianuarie 2003 și

nu cum s-a reținut, 9 februarie 2003, precum și la faptul că, deși cererea sa a

fost depusă la sediul pârâtei la data de 30 august 2002, refuzul nejustificat a

fost emis la 9 ianuarie 2003 când nu intrase în vigoare noua reglementare.

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu

dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este fondat

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este cunoscut că O.U.G .nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România (M. Of., nr. 955/27.12.2002) a intrat în

vigoare la 30 de zile de la data publicării, iar în conformitate cu

dispozițiile art. 136 alin. (3) din această ordonanță toate situațiile aflate

în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a acesteia vor fi soluționate

în conformitate cu acest act normativ.

În speță, instanța de fond a reținut

că actul atacat a fost emis la 9 februarie 2003 și a pronunțat sentința

raportându-se la această dată atât cu privire la textul legal aplicabil, cât și

cu privire la calculul termenelor. Se constată însă, pe de o parte, că din

înscrisul depus la dosar nu rezultă cu certitudine dacă acesta a fost emis la 9

ianuarie 2003 sau la 9 februarie 2003. Pe de altă parte, se constată că atât

recurentul-reclamant, cât și intimata-pârâtă au o poziție oscilantă cu privire

la acest termen.

Avându-se în vedere aceste susțineri

contradictorii, cât și faptul că în actul atacat se face mențiunea că cererea

recurentului-reclamant a fost respinsă în temeiul art. 35 alin. (1) lit. b)

coroborat cu art. 36 din H.G. nr. 476/2001, pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001 se impune a se verifica, prin

administrarea unor noi probe, data exactă a emiterii acestui act în vederea

stabilirii actului normativ aplicabil, aceasta cu atât mai mult cu cât

procedura de respingere a cererilor de stabilire a domiciliului, precum și

procedura de atac a actelor de respingere este reglementată diferit de Legea

nr. 123/2001 și O.U.G.nr. 194/2002.

Prin urmare, se va admite recursul

declarat în cauză, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.M.

împotriva sentinței civile nr. 289 din 5 martie 2003 a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2003.