Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.03.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1170/2003

HOTĂRÂRE
27.03.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1170/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de SC”J.I.”SRL București împotriva deciziei nr.2547 din 17 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-a prezentat contestatoarea SC”J.I.”SRL București reprezentată de A.D., lipsind intimatul Secretariatul General al Guvernului. Procedura completă. Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei arătând că cererea a fost formulată peste termenul prevăzut de art.319 alin.2 teza a II-a Cod procedură civilă. Curtea a pus în discuția părții această excepție. Reprezentantul SC”J.I.”SRL București a apreciat ca fiind în termen contestația în anulare formulată și a solicitat admiterea acesteia, desființarea deciziei atacate și rejudecarea recursului.

C U R T E A Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14.09.2001 reclamanta SC”J.I.”SRL a chemat în judecată Secretariatul General al Guvernului Român, solicitând obligarea acestuia să răspundă la sesizarea sa din 4.06.2001. Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ prin sentința civilă nr.1496 din 8.XI.2001 a respins acțiunea ca neîntemeiată. Impotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta. Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ prin decizia nr.2547 din 17 septembrie 2002 a respins recursul ca nefondat. Impotriva acestei hotărâri SC”J.I.”SRL a formulat contestație în anulare susținând în esență că instanța de recurs a apreciat în mod eronat că răspunsul Gărzii Financiare Centrale este un răspuns autorizat.

Anterior examinării motivelor contestației în anulare se constată că la data de 17 septembrie 2002 când Curtea Supremă de Justiție a pronunțat decizia contestată reprezentantul SC”J.I.”SRL a fost prezent. Potrivit art.319 alin.2 Cod procedură civilă termenul de formulare a contestației în anulare este de 15 zile de când a luat cunoștință de hotărâre. Intrucât contestația în anulare a fost înregistrată la 6.XI.2002, urmează a fi respinsă ca tardiv formulată.

DECIDE: Respinge contestația în anulare formulată de SC”J.I.” SRL București împotriva deciziei nr.2547 din 17 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ, ca tardiv introdusă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1188/2003
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de SC”P.”SA București împotriva deciziei nr.2153 din 11 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat revizuienta SC”P.”SA
ÎCCJ 2003-04-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1481/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de S.C. „S. M.”SA București împotriva sentinței civile nr.702 din 28 mai 2001 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ, precum și recursul declarat de M. A. M. împotriva aceleia
ÎCCJ 2003-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1745/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 ianuarie 2002 la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ sub nr. 45, reclamanta SC R.E.I. SRL a chema
ÎCCJ 2003-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1320/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 august 2002, M.V. a chemat în judecată Statul român, reprezentat de președintele acestuia, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiți
ÎCCJ 2003-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1688/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de CLI împotriva sentinței civile nr.982 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă CLI prin mandatar
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă