ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 370/2003

Decizia nr. 370

Dosar nr. 953/2002

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19

februarie 2001 sub nr. 1338, pe rolul Tribunalului București, reclamanta

Asociația de proprietari Bloc F din București, a chemat în judecată pe pârâta

Primăria Municipiului București, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care

o va pronunța, să o oblige pe aceasta la plata sumelor de 238.222.320 lei

reprezentând restanțe la plata cheltuielilor comune, 96.065.618 lei

reprezentând penalități și 17.117.500 lei reprezentând fond de rulment, sume

aferente perioadei ianuarie 1998 – februarie 2001, plus cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că

pârâta este proprietara apartamentelor 27, 31, 43, 47, 51, 63, 67, 71 și 75 din

imobilul situat în București, pe care le-a închiriat ca locuințe sociale, iar

chiriașii acestor apartamente nu au achitat sumele solicitate de către

reclamantă prin acțiune.

Tribunalul București, secția a IV a civilă, prin

sentința civilă nr. 946 din 2 iulie 2001, a admis acțiunea și a obligat pe

pârâtă la plata sumelor solicitate prin acțiune către reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a

reținut că reclamanta a dovedit cuantumul cheltuielilor datorate de către

pârâtă prin actele depuse la dosar pe de o parte, iar pe de altă parte pârâta,

în calitate de proprietară a apartamentelor a căror locatari-chiriași nu și-au

plătit cotele de întreținere și nici fondul de rulment, are obligația conform

art. 969 C. civ. să achite aceste sume.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

pârâta invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a III a civilă,

prin decizia civilă nr. 589 din 21 decembrie 2001, a admis apelul și a schimbat

în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea formulată de către reclamantă

ca nefondată.

Motivându-și decizia, instanța de apel a

reținut, în esență, că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 969 C. civ.,

care, de altfel, nici nu au fost invocate de către reclamantă, ci prevederile

din Legea nr. 114/1996, din care rezultă că la locuințele sociale nu se

subvenționează decât chiria; obligațiile de a achita cotele de întreținere

revenind chiriașilor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta solicitând modificarea acesteia, în sensul de a fi menținută

sentința instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Se susține că instanța a aplicat în mod greșit

legea, arătând, în acest sens, că dispozițiile Legii nr. 114/1996 prevăd că

asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție orice proprietar

care nu plătește cheltuielile comune și cotele de contribuție la cheltuielile

asociației. Se mai susține că plata acestor sume nu incumbă chiriașilor pe care

unii proprietari din asociație i-ar avea.

În ceea ce privește cuantumul sumelor pretinse

reprezentând restanță la plata cheltuielilor comune, sume reprezentând fondul

de rulment și penalitățile aferente, arată că le-a dovedit prin actele depuse

la dosar, iar penalitățile au fost stabilite în adunările generale.

Recursul nu este fondat.

Astfel, este de reținut că temeiul de drept

invocat de către recurentă este art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de asemenea se

invocă și lipsa rolului activ al instanțelor.

Analizând susținerile făcute în motivarea

recursului urmează a se constata că este invocată ipoteza a doua a acestui

motiv de recurs, respectiv că “hotărârea a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii”, pentru că, deși prevederile Legii nr. 114/1996

stabilesc că proprietarii, membrii ai asociației, au obligația să plătească

cheltuielile comune, iar asociația are dreptul să acționeze în judecată pe

orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, instanța

de apel a apreciat că cei care trebuie să fie obligați sunt chiriașii care nu

plătesc.

Susținerea nu este fondată, întrucât aceste

prevederi legale de principiu invocate în recurs privind obligația fiecărui

proprietar membru al unei asociații de proprietari să plătească cheltuielile

comune ale imobilului respectiv au fost respectate; dovadă, în acest sens,

fiind faptul că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei a fost

respinsă de către instanța de fond, punct de vedere menținut și de către instanța

de apel care a analizat pe fond cauza.

Este de reținut că, în cazul în speță, nu ne

aflăm în situația proprietarilor membrii ai asociației de proprietari care își

închiriază apartamentele, ci este vorba de locuințe sociale, care în

conformitate cu prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 114/1996 “au fost

atribuite cu chirie subvenționate”, instanța de apel reținând corect că, în conformitate

cu aceste prevederi legale, doar chiria este subvenționată.

În consecință, decizia recurată nu a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, deoarece prevederile legale

invocate în recurs au fost aplicate la situația concretă din speță.

În acest sens, urmează a reține că instanța de

apel a constatat corect că, pe fondul cauzei, prin probele administrate,

reclamanta nu a făcut dovada sumelor pretinse. De altfel, aceste sume sunt

denumite generic în cererea de chemare în judecată ca fiind “restanțe la plata

cheltuielilor comune”, nearătându-se din ce se compun acestea și care au fost

criteriile de stabilire a lor, aceeași fiind situația pentru pretențiile

privind “penalitățile” și sumele reprezentând “fondul de rulment”.

De menționat că modul de calcul, criteriile

avute în vedere, precum și repartizarea acestor cheltuieli se fac în

conformitate cu prevederile art. 71, art. 72, art. 73, art. 74, art. 75 și art.

76 din H.G. nr. 1276/2000, împrejurare care nu este cu nimic dovedită în cauză.

De altfel, în cauză, nu s-a făcut nici o dovadă

nici cu privire la aducerea la cunoștința proprietarilor asupra acestor sume

datorate, obligație prevăzută prin chiar Statutul de asociere în sarcina celor

care asigură managementul asociației (art. 49) și nici măcar prin afișarea

listelor.

De altfel, susținerea făcută abia în recurs,

referitoare la lipsa rolului activ al instanțelor, arată implicit că și

reclamanta recurentă recunoaște că acțiunea nu a fost dovedită.

Această susținere oricum nu mai poate fi avută

în vedere, întrucât pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. privind netemeinicia

hotărârii a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, pe de o parte, iar, pe de

altă parte, reclamanta-recurentă nici măcar în recurs nu a depus acte noi în

dovedirea susținerilor sale, deși decizia curții de apel arată lipsa dovezilor

privind temeinicia acțiunii, iar art. 1169 C. civ. prevede obligația

reclamantului să-și dovedească pretențiile.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte

arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta Asociația de Proprietari Bloc F București, împotriva

deciziei nr. 589 A din 21 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a

III a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

februarie 2003.