- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 22 ianuarie 2003
Decizia nr. 259/2003 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC „B.P.” SA Sucursala Brăila împotriva deciziei nr.272 din 10 iunie 2000 a Curții de Apel Galați – Secția Comercială și de Contencios Administrativ. La apelul nominal nu s-au prezentat părțile. Procedura legal îndeplinită.
S-a referit de către magistratul asistent că recursul a fost respus pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării, după care: C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Brăila prin sentința civilă 731/25 noiembrie 1998 a admis contestația la executare silită introdusă de SC” B.P.” SA – Sucursala Brăila împotriva măsurilor stabilite de executorul judecătoresc prin procesul verbal din 12 octombrie 1998 în dosarul de executare nr.304/1998, executare pornită la cererea SC „R.S.U.” SRL Brăila împotriva SC „M.” SRL și în consecință a dispus anularea formelor de executare cuprinse în procesul verbal din 12 octombrie 1998. Apelul declarat de creditoarea urmăritoare SC „R.S.U.” SRL Brăila a fost admis de Curtea de Apel Galați care, prin decizia 272/10 iunie 1999, a schimbat în parte sentința și a dispus anularea formelor de executare ,dispuse prin procesul verbal din 12 octombrie 1998, numai în privința autoturismului de teren ARO 244 nr. BR-01-ENE.
S-au menținut celelalte dispoziții din sentință. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs SC „B.P.” SA – Sucursala Brăila susținându-se nelegalitatea numai cu privire la obligarea recurentei la plata sumei de 2.015.500 lei cheltuieli de judecată, față de dispozițiile art.276 cod procedură civilă. Judecata recursului a fost suspendată conform art.242 (2) cod procedură civilă, în ședința din 5 iunie 2002. Potrivit art.248 alin.1 și 3 cod procedură civilă, recursul în materie comercială a rămas în nelucrare din vina părții timp de șase luni, se perimă de drept. În speță, termenul de șase luni ulterior suspendării din 5 iunie 2002 s-a împlinit fără ca vreuna din părți să solicite, conform art.245 (1) cod procedură civilă, repunerea pe rol a cauzei, această măsură fiind dispusă din oficiu la data de 6 decembrie 2002. În consecință, urmează a se constata perimat recursul.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Constată perimat recursul declarat de reclamanta SC „B.P.” SA Sucursala Brăila împotriva deciziei nr.272 din 10 iunie 1999 a Curții de Apel Galați – Secția Comercială și de Contencios Administrativ. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.