ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5528/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele:

Prin

decizia nr. 47 A din 22 martie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul comunei D. împotriva sentinței

civile nr. 564 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că problema tardivității depunerii contestației a fost

soluționată cu autoritate de lucru judecat într-un alt litigiu în care s-a decis

respingerea excepției tardivității contestației.

Pe fondul cauzei, din actele dosarului

rezultă că imobilul a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr.

223/1974, cu plată, de la proprietarii Z.G., care deținea o cotă de 5/8 parte

și Z.H., care deținea o cotă de 3/8 parte.

Faptul că reclamanții nu au depus acte

de stare civilă, pentru dovedirea calității de persoane îndreptățite la

restituire, nu înseamnă că aceste lipsuri nu pot fi suplinite în fața instanței

de judecată.

Nu trebuiau stabilite de către prima

instanță cotele părți de proprietate ale fiecărui reclamant în contextul în

care în cartea funciară sunt clar determinate cotele-părți din imobil pe care

aceștia le dețineau.

2.1. Motive

Pârâtul Primarul comunei D. a declarat

recurs prin care a formulat următoarele critici:

Hotărârea instanței de apel este

nelegală și netemeinică pentru că reclamanții nu mai puteau depune la în cursul

judecății acte pentru dovedirea calității de persoane îndreptățite. Există

incertitudine asupra identității reclamanților cu cei de la care a fost preluat

imobilul.

Imobilul nu poate fi restituit în

natură pentru că nu mai este în patrimoniul recurentului. A fost vândut la

licitație publică la 7 iulie 2006

.

În mod greșit a fost obligat pârâtul

la plata cheltuielilor de judecată de vreme ce reclamanții nu au depus actele

solicitate și, deci, nu a putut fi soluționată notificarea.

Instanțele au depășit atribuțiile

puterii judecătorești prin faptul că au dispus direct restituirea în natură a

imobilului, în condițiile în care nu a fost parcursă procedura administrativă.

2.2. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat și va fi

respins pentru următoarele considerente:

Art. 23 din Legea nr. 10/2001 prevede

că actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității

de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul

moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile

care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor

de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data

soluționării notificării.

Expresia „soluționarea

notificării" trebuie înțeleasă în sensul că vizează soluționarea acesteia

în oricare din cele două etape -administrativă, înaintea persoanei juridice

notificate sau judiciară, prin hotărâre irevocabilă a instanței de judecată.

Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu

interzice completarea probatoriului în etapa judiciară. A considera altfel, ar

însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiție consacrat de

art. 21 din Constituție. Rolul instanței nu se poate rezuma la verificarea

probelor administrate în fața persoanei juridice notificate, pentru că ar fi

contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției.

Singura sancțiune prevăzută de lege, care atrage pierderea dreptului persoanei

îndreptățite de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent,

este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de

trimitere a notificării.

Critica având ca obiect faptul că

imobilul a fost vândut la licitație publică este făcută omisso medio motiv

pentru care este inadmisibilă.

Nu este întemeiată nici critica legată

de lipsa identității între reclamanți și persoanele de la care a fost preluat

imobilul. Atât în cartea funciară, cât și în referatul întocmit cu ocazia

preluării sunt trecuți ca proprietari Z.G. și Z.H.. împrejurarea că în actele

de preluare nu au fost trecute ambele prenume ale reclamantului Z.H. E. nu

conduce la concluzia inexistenței identității de persoană, pârâtul fiind cel

care trebuia să probeze aspectul pretins. Instanța de apel a arătat, în plus,

faptul că însuși pârâtul, în corespondența purtată cu reclamantul, a folosit un

singur prenume al acestuia.

Instanțele de fond nu au depășit

atribuțiile puterii judecătorești pe motiv că, așa cum susține recurentul, nu

s-ar fi parcurs procedura administrativă. Această procedură a fost finalizată

cu adoptarea dispoziției, contestată în instanță. În cadrul controlului

judecătoresc pe care îl fac, instanțele pot hotărî asupra fondului litigiului.

În fine, nu este întemeiată nici

critica privitoare la nelegalitatea obligării pârâtului la cheltuieli de

judecată. Câtă vreme pârâtul a căzut în pretenții, urmare a admiterii

contestației împotriva dispoziției date asupra notificării, s-a făcut aplicarea

corectă a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate,

Înalta Curte a apreciat că instanța de apel a făcut aplicarea și interpretarea

corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care

criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul comunei D. împotriva deciziei

nr. 47 A din 22 martie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.