ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4706/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4706/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut
următoarele:
Hotărârea
instanței de apel
Prin decizia nr. 977 din 22 iunie 2011,
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat
de reclamanta N.N. împotriva sentinței civile nr. 300/ PI din 25 ianuarie 2011
pronunțată de Tribunalul Timiș.
Pentru a decide
astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a interpretat corect
dispozițiile art. 167 din Legea nr. 105/1992 privind recunoașterea efectelor
sentinței de divorț pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția dreptul
familiei, în data de 25 august 2010, în Dosar nr. D797/10.
În mod corect prima
instanță apreciază că în mod corect prima instanță a respins petitul
reclamantei privind revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei
întrucât art. 169 din Legea nr. 105/1992 prevede în mod expres că instanța
română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine și nici la
modificarea ei.
În cadrul procedurii
recunoașterii unei hotărâri străine instanța română nu poate să completeze
hotărârea pronunțată de statul străin respectiv.
Recursul
2.1. Motive
Reclamanta a declarat
recurs prin care a formulat următoarele critici:
Reclamanta a cerut
instanței române să completeze validarea hotărârii străine cu prevederile art. 40
alin. (3) C. fam. în sensul că fiecare dintre foștii soți va purta numele ce
avea înainte de căsătorie dacă nu a intervenit o învoială sau instanța nu a dat
o încuviințare.
Instanța trebuia să
sesizeze și să aplice prevederile art. 22 din Legea nr. 105/1992 pentru că,
potrivit legii române, odată cu divorțul, instanța română se pronunță și asupra
acțiunii accesorii privind petitul de revenire la numele de familie avut
anterior căsătoriei.
Instanțele au
interpretat eronat prevederile art. 169 din Legea nr. 105/1992 pentru că
reclamanta nu a cerut modificarea hotărârii de divorț și nici ca instanța
română să reexamineze fondul hotărârii străine.
Menționându-se
aplicarea art. 40 alin. (3) C. fam., pe temeiul de drept al art. 22 și 20 din
legea nr. 105/1992 instanța de exequatur nu săvârșește niciun fel de modificare
a hotărârii de divorț străine și nici nu încalcă prevederile art. 169 din Legea
nr. 105/1992, ci dimpotrivă așează hotărârea de divorț străină în limitele
legalității românești impuse de legiuitorul român care, odată cu divorțul
impune și soluționarea petitului accesoriu de revenire la numele de familie
avut anterior căsătoriei.
2.2. Analiza
recursului
Recursul nu este
întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Conform art.
22 alin. (1) din Legea nr. 105/1992
cu privire la reglementarea raporturilor de
drept internațional privat
, în forma în vigoare la data sesizării instanței,
divorțul este cârmuit
de legea aplicabilă potrivit art. 20.
Iar art. 20 alin. (1)
din aceeași lege prevede că
relațiile personale și patrimoniale dintre soți sunt
supuse legii naționale comune, iar în cazul în care au cetățenii deosebite,
sunt supuse legii domiciliului lor comun.
Aceste texte
reglementează determinarea legii materiale în soluționarea acțiunii de divorț
cu un element de extraneitate.
Chiar dacă instanțele
de fond ar fi aplicat, în procedura exequaturului, prevederile art. 40 C. fam.,
în forma în vigoare la data sesizării instanței, tot nu ar fi putut dispune,
din oficiu, revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei.
Jurisprudența este constantă în a stabili că dacă instanța de divorț nu s-a
pronunțat asupra numelui de familie pe care urmează să-l poarte soții după
desfacerea căsătoriei nu mai poate fi introdusă o nouă acțiune având un
asemenea obiect, ci este necesar să se obțină o modificare a numelui de familie
pe cale administrativă.
În aceste condiții,
instanțele de fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor art.
169 din Legea nr. 105/1992 conform cu care,
sub rezerva verificării condițiilor prevăzute
de art. 167 și 168, instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a
hotărârii străine și nici la modificarea ei.
Câtă vreme, în speță,
nu sunt incidente dispozițiile art. 167 și 168 din Legea nr. 105/1992,
menționarea în sentința de divorț
pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția
dreptul familiei, în data de 25 august 2010, în Dosar nr. D797/10, a numelui pe
care îl va purta reclamanta după desfacerea căsătoriei ar reprezenta o
modificare a sentinței, cu nesocotirea prevederilor menționate.
Față de cele ce
preced, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul
va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta N.N. împotriva deciziei nr. 977 din
22 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 iunie 2012.