ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4023/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, la data de

16 martie 2011, sub nr. 3042/40/2011, astfel cum a

fost precizată ulterior, reclamanta N.M., prin mandatar I.L., a solicitat ca,

în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Botoșani, Serviciul de Stare

Civilă, să se dispună recunoașterea pe teritoriul României a certificatului de

divorț din data de 29 martie 2010, eliberat de către Primăria orașului Ota,

Japonia.

Prin sentința nr. 2118 din 13 mai 2011, Tribunalul Botoșani,

secția civilă, a admis acțiunea și, în consecință:

- a recunoscut pe teritoriul României efectele juridice

ale certificatului de divorț din 29 martie 2010 eliberat de Primăria orașului Ota,

Japonia, în care s-a consemnat divorțul dintre N.Y. și A.M.;

- a încuviințat efectuarea cuvenitelor mențiuni în actele

de stare civilă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că reclamanta,

născută A., s-a căsătorit la data de 29 ianuarie 2003 cu N.Y., căsătorie înregistrată

în localitatea Botoșani.

În

anul 2010, ambii

au solicitat, de comun acord, instanțelor judecătorești din orașul Ota, Japonia,

desfacerea căsătoriei, iar prin certificatul de divorț din data de 29 martie

2010, eliberat de către Primăria orașului Ota, Japonia, s-a desfăcut, prin acord,

căsătoria.

Având în vedere că actul de divorț a fost pronunțat de

o instanță legal constituită în statul japonez, că există reciprocitate în ce privește

efectele hotărârii străine între România și Japonia și că părțile au fost prezente

la dezbateri în instanța străină, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite cerințele

art. 167 din Legea nr. 105/1992 pentru recunoașterea pe teritoriul României a efectelor

juridice ale actului de divorț emis în Japonia.

Prin decizia civilă nr. 1 din 12 ianuarie 2012, Curtea

de Apel Suceava, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței sus-menționate.

În

motivarea acestei

soluții, Curtea a reținut următoarele:

În

conformitate

cu certificatul de divorț eliberat de către Primăria orașului Ota din Japonia, la

rubrica „Informații cu privire la registrul familial și reîntoarcerea la numele

dinainte de căsătorie” nu este bifată niciuna din cele două căsuțe: „va folosi registrul

familial anterior” și „își va crea un nou registru familial”. Conform certificatului

de atestare din 14 februarie 2011, reclamanta apare înregistrată la toate rubricile

privind registrul de familie sub numele de „A.”, iar întrucât în actul de divorț

nu s-a bifat căsuța cu „își va crea un nou registru familial”, rezultă că aceasta

nu a putut fi înregistrată cu numele dobândit prin căsătorie, acela de „N.”.

Certificatul de consimțământ al fostului soț, din data

de 15 aprilie 2011, nu poate fi reținut în speță, fiind ulterior datei pronunțării

divorțului. Oricum, în conformitate cu prevederile art. 169 din Legea nr. 105/1992,

instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine și nici

la modificarea ei.

Decizia Curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen

legal, de către reclamantă,

care a invocat,

în drept, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

Fără a dezvolta separat aceste motive, recurenta a arătat

că decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 168 și 169 din Legea

nr. 105/1992, în sensul că instanța de apel a concluzionat că nu se poate face niciun

fel de modificare sau de întregire a hotărârii de divorț pronunțată în Japonia,

ci numai ia act de recunoașterea acestei hotărâri.

Or, prin motivele de apel se solicitase a se lua act de

hotărârea de divorț așa cum s-a pronunțat în Japonia, prin preluarea tuturor mențiunilor

din această hotărâre de divorț.

Atâta vreme cât cele două rubrici, respectiv „reîntoarcerea

numelui” dinainte de căsătorie și „va folosi registrul familial anterior”, nu sunt

bifate, rezultă că sub aspectul numelui, părțile au convenit să rămână cu numele

din căsătorie.

Acest aspect este întărit și cu declarația pârâtului,

care consimte ca reclamanta să rămână cu numele din căsătorie.

Ambele căsuțe din actul de divorț se referă la numele

avut anterior căsătoriei, sub aspectul revenirii, și a doua rubrică, „registrul

familiar anterior”, nu face referire decât la numele avut anterior căsătoriei.

Ca atare, nefiind bifată nicio căsuță, se subînțelege

că părțile au convenit să-și păstreze numele din căsătorie, respectiv N., iar în

atare situație instanța era obligată să menționeze și acest aspect.

Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere

al posibilității de încadrare a criticilor formulate în dispozițiile art. 304

C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunțare în ședința publică

din 01 iunie 2012, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui

din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea

motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate

prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine

este nulitatea recursului.

În speță, deși recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea

de recurs pe pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor

formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate

de aceste cazuri de nelegalitate.

Astfel, pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. se referă la

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, înțeles ca operațiune juridică

(negotium juris), iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii, cum invocă de fapt

recurenta.

Pct. 9 al aceluiași art. se referă la lipsa de temei legal

a hotărârii atacate ori la pronunțarea acesteia cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii, ceea ce înseamnă că pentru a atrage o asemenea încadrare în drept, recursul

trebuie să cuprindă critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată

și-a pierdut fundamentul juridic, respectiv de ce anumite dispoziții legale, care

trebuie individualizate, au fost interpretate sau aplicate greșit de instanță.

Or, recurenta a invocat numai formal încălcarea dispozițiilor

art. 168 și 169 din Legea nr. 105/1992, din dezvoltarea criticilor formulate rezultând

nemulțumirea părții în legătură cu modul în care instanța de apel a interpretat

probele administrate pe aspectul numelui soților după divorț.

Modul în care instanța de apel interpretează probele administrate

și stabilește pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie însă

motiv de recurs în prezent, pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea

cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive aprecierii eronate

a probelor, fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite

reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de

netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația

de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele,

așa cum urmărește în realitate recurenta.

Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara

cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de reclamantă

nu se circumscriu acestui cadru legal, ridicând o problemă ce ține de temeinicia,

iar nu de legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte urmează să constate nulitatea

recursului, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat

cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta N.M. împotriva

deciziei civile nr. 1 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2012.