ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4891/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 486 din 27 noiembrie 2003, Tribunalul Satu Mare a condamnat pe inculpatul K.A.Z. la un an închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. și inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în seara zilei de 23 ianuarie 2003, în jurul orelor 21,00, inculpatul se afla într-un bar din municipiul Satu Mare unde la o altă masă stătea celălalt coinculpat, condamnat prin aceeași hotărâre, dar nu a declarat recurs.

La un moment dat acesta din urmă, fără nici un motiv, a mers la masa recurentului, i-a luat șapca de pe cap, l-a lovit cu ea apoi cu piciorul în față după care, din jacheta sa a scos o brichetă tip pistol cu care l-a amenințat. După această altercație, în timp ce se deplasa spre ieșire, recurentul a fost chemat de celălalt și după ce s-a așezat la masa acestuia au consumat băuturi alcoolice. Ulterior ei au mers la un alt bar și au mai consumat fiecare câte o bere, iar în momentul plecării, la ieșire, observând o persoană pe care nu o cunoșteau, celălalt coinculpat a prins-o cu o mână de după gât și a tras-o câțiva pași unde, după ce a scos de sub haină bricheta tip pistol, a amenințat-o, cerându-i bani.

În urma acestui fapt, victima a scos o bancnotă și inculpații observând că mai are bani, sub amenințarea celor doi a fost nevoită să-i dea lor. Mai mult, inculpatul K.A.Z. a lovit-o cu pumnul în față pe partea vătămată, care a reușit în cele din urmă să fugă și întâlnind o patrulă a poliției, după ce le-a spus cele întâmplate, cei doi inculpați au fost prinși. Împotriva hotărârii Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și inculpatul K.A.Z. au declarat apel. Prin decizia nr. 54 din 25 martie 2004 a Curții de Apel Oradea recursul Ministerului Public a fost admis, casată sentința, majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la un an închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare și menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.

Prin aceeași decizie apelul inculpatului a fost respins. Nemulțumit de această soluție, inculpatul a declarat recurs. Apărătorul recurentului a susținut că soluția instanței de apel nu este legală, deoarece în mod greșit recurentul a fost condamnat. Sub acest aspect, el a arătat că instanța respectivă nu a interpretat corect probele administrate din care cauză nu a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 46 C. pen. A solicitat admiterea recursului casarea hotărârilor și în principal achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu referire la art. 46 C. pen. și în subsidiar menținerea sentinței pronunțate de către prima instanță. Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului se pronunță în situația când există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. Printre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt constrângerea fizică și constrângerea morală. Conform art. 46 alin. (1) și (2) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită din cauza unei constrângeri fizice sau morale exercitate prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia căreia acesta nu i-a putut rezista (cazul constrângerii fizice) sau care nu putea fi înlăturat în alt mod (cazul constrângerii morale). Analizând hotărârile pronunțate se constată că starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost bine reținute pe baza probelor ce au fost complet administrate și corect interpretate.

Astfel, din declarațiile martorilor care se coroborează cu cele relatate de victimă nu rezultă că asupra recurentului au fost exercitate constrângere fizică sau morală căreia nu i-a putut rezista sau care nu putea fi înlăturată în alt mod decât comițând o faptă penală. Instanța reține că declarațiile martorilor și cele ale victimei corespund realității, deoarece din dosar nu reiese că aceștia ar fi în dușmănie cu inculpatul și că ar fi interesați să-l acuze pe nedrept. Decizia instanței de apel este temeinică sub aspectul reindividualizării pedepsei în sensul majorării ei.

Sub acest aspect este de menționat că instanța de control judiciar a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pericolul social sporit al infracțiunii determinat de caracterul ei calificat și de modul cum a fost comis, precum și persoana făptuitorului care este tânăr, fără antecedente penale, cu un nivel scăzut de instrucție, a recunoscut și regretat comiterea faptei, toate acestea justificând reținerea în favoarea recurentului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., combinat cu art. 76 lit. b) C. pen. În ce privește cuantumul pedepsei stabilit de instanța de apel, acesta reflectă pe deplin gradul de pericol social al faptei și făptuitorului fiind necesară și suficientă pentru a asigura rolul educativ și de prevenire a săvârșirii altor infracțiuni așa cum este menționat în art. 52 C. pen.

În consecință recursul urmează să fie respins. Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției vor fi restituite de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul K.A. împotriva deciziei nr. 54 din 35 martie 2004 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Obligă pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 septembrie 2004.