ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2088/2003

Deliberând asupra recursului de

față, constată:

Prin sentința penală nr. 434 din 5

noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a fost condamnat, printre

alții, inculpatul Z.C., la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

In baza art. 350 C. proc. pen. s-a

menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă

durata reținerii și a arestării preventive de la 24 aprilie 2002 la zi.

In baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat în solidar cu inculpații V.I. și C.M., acesta

din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente la 12.500.000 lei

daune materiale și la 12.500.000 lei daune morale către partea civilă D.T.

In fapt s-au reținut următoarele:

In seara de 22 aprilie 2002, în timp

ce se afla în Barul A. din Satul Mare împreună cu V.I., inculpatul C.M. a avut

o altercație cu partea vătămată D.T., care l-a injuriat, iar inculpatul i-a dat

o palmă.

In aceiași seară inculpații C.M. și

V.I. s-au dus în Barul G., unde au reîntâlnit-o pe partea vătămată, care stătea

la o masă cu inculpatul Z.C. și cu martorul F.I.

Partea vătămată a relatat celor cu

care stătea la masă despre incidentul avut anterior cu inculpatul C.M. In urma

celor relatate inculpatul Z.C. a intrat în discuție cu ceilalți doi inculpați,

pe care nu-i cunoștea.

In timp ce se aflau pe terasa

barului, inculpatul C.M. a văzut când partea vătămată a scos din buzunar o sumă

mare de bani din care a achitat consumația.

La scurt timp partea vătămată a

părăsit barul pornind spre casă, după care inculpații C.M. și Z.C. i-au cerut

martorului F.I., care era taximetrist, să-i transporte cu mașina până la

intersecția străzilor Lăcrămioarei cu B-dul Unirii, spunându-i să-i aștepte

pentru ai aduce înapoi la bar.

Inculpații au coborât lângă Barul

T.T., iar inculpatul Z.C. s-a oprit să-și facă necesitățile, timp în care

partea vătămată a trecut prin apropiere cu bicicleta și inculpatul C.M. i-a

ieșit în întâmpinare, a tras-o de pe bicicletă și i-a aplicat mai multe

lovituri. A intervenit și inculpatul Z.C., care i-a lovit pe amândoi și apoi

s-a întors în mașină unde a venit și inculpatul C.M., care în timp ce lovea pe

partea vătămată i-a sustras un lănțișor, o brățară și un inel, toate

confecționate din aur.

Cei doi inculpați au plecat apoi cu

mașina condusă de martorul F.I. la Barul G., de unde l-au luat pe inculpatul

V.I. In mașină acesta din urmă a primit de la inculpatul C.M. brățara părții

vătămate, după ce i s-a spus că bunul fusese sustras prin violență.

Inculpații și martorul s-au deplasat

în continuare cu mașina la Barul T.S., unde inculpatul V.I. a vândut brățara cu

suma de 500.000 lei, din care a păstrat 300.000 lei, restul banilor fiind dați

inculpatului C.M.

Din banii obținuți, inculpatul V.I.

i-a restituit martorului F.I. suma de 250.000 lei pe care o primise cu

împrumut.

Cei patru s-au deplasat apoi la

Restaurantul S. unde au servit masa și apoi s-au deplasat la un bar din Piața

Mică, unde au consumat băuturi alcoolice și pentru că nu au avut bani suficienți

au lăsat în gaj inelul părții vătămate. Bunul a fost recuperat și restituit

părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 4 din 16

ianuarie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul declarat de

inculpatul Z.C., a dedus la zi arestarea preventivă și l-a obligat pe inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că este neîntemeiată

susținerea inculpatului, că nu a participat la comiterea infracțiunii de

tâlhărie, ansamblul probelor administrate în cauză impunând concluzia contrară.

Inculpatul a declarat recurs prin

care a reiterat motivul invocat în apel.

Recursul își găsește temeiul în

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., dar nu este

fondat.

O justă interpretare a probelor

administrate impune concluzia că inculpatul a participat în calitate de coautor

la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, exercitând asupra părții vătămate acte

de violență ce intră în conținutul constitutiv al acesteia.

Astfel, este cert stabilit că

inculpatul C.M. nu o cunoștea pe partea vătămată în timp ce inculpatul Z.C., nu

numai că o cunoștea, dar știa și unde locuiește.

Faptul că partea vătămată nu a fost

urmărită de inculpați ci a fost așteptată de aceștia în drumul pe care îl avea

de parcurs spre casă dovedește existența unei înțelegeri prealabile între cei

doi inculpați, iar singurul care cunoștea traseul pe care îl avea de parcurs

partea vătămată era inculpatul Z.C.

Mai mult de cât atât, de la bun

început inculpații i-au cerut martorului F.I. să-i ducă în locul pe unde

trebuia să treacă partea vătămată, să-i aștepte acolo un timp și apoi să-i

readucă la localul de unde plecaseră.

Pe de altă parte inculpatul Z.C. a

beneficiat, alături de ceilalți, de parte din bunurile sustrase prin violență

de la partea vătămată.

Așa fiind se constată că în mod

corect s-a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie.

Examinând cauza, Curtea constată că

nu există nici un motiv de casare pe care să-l poată lua în considerare din

oficiu în recursul inculpatului.

In consecință, recursul va fi

respins ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce la zi arestarea

preventivă.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Z.C. împotriva deciziei penale nr. 4/ A din 16 ianuarie

2003, a Curții de Apel Oradea.

Deduce din pedeapsă, perioada

arestării preventive a inculpatului de la 24 aprilie 2002 la 7 mai 2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

mai 2003.