ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1477/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 5 iunie 2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamantul H.l. a chemat în judecată Ministerul Public, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 800.000 milioane lei daune morale, pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, susținând că Parchetul nu a reușit să identifice și să sancționeze persoanele vinovate, el executând 3 luni închisoare pentru complicitate la furt. S-a mai arătat că, deși reclamantul a sesizat erorile comise de Judecătoria Bozovici, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție nu a luat nici o măsură. Prin sentința civilă nr. 1371/2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamantul, arătând că instanța a reținut nefondat că nu există o cerere adresată Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție; că a executat 3 luni închisoare pentru complicitate la furt, în timp ce autorii infracțiunii au fost achitați; că în privința daunelor morale, există cazuri similare (decizia penală nr. 2554/2001 a Curții Supremă de Justiție, secția penală). Verificând cauza, în funcție de motivele de recurs formulate în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative, de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Acțiunea reclamantului, având ca singur petit, obligarea pârâtului la daune morale, nu circumscrie dispozițiilor legale sus-menționate, astfel încât nu este admisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul H.I.

În măsura în care recurentul se consideră victima unei erori judiciare în materie penală sau este nemulțumit de felul în care au acționat organele subordonate Ministerului Public, în urma sesizărilor sale cu privire la cauzele penale în care a fost implicat, acesta avea la îndemână căile speciale prevăzute de Codul de procedură penală. Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul H.I. împotriva sentinței civile nr. 1371 din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2004.