ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3500/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 13 august 2010, sub numărul

2237/30/2009, reclamanta SC M.R. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC

I.I. SA obligarea acesteia la predarea către reclamantă a cărților tehnice ale

construcțiilor pe care i le-a înstrăinat prin contractele de vânzare -

cumpărare autentificate prin încheierea de autentificare nr. 724 din 18 martie 2003

a Biroului Notarial „C.M.” respectiv prin încheierea de autentificare nr. 8398

din 10 noiembrie 2003 a Biroului Notarial „C.M.” sub sancțiunea unor daune

cominatorii de 100 lei/zi, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat

dispozițiile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și de Anexa nr.

6 a Regulamentului din 14/06/1994 de recepție a lucrărilor de construcții și instalații

aferente acestora, a H.G. nr. 273/1994, modificat prin H.G. nr. 1303/2007.

Prin sentința

comercială nr. 756 din 14 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar

nr. 1299/59/2010 s-au respins excepția lipsei de interes și cea a lipsei

calității procesuale pasive ca neîntemeiate și s-a respins acțiunea formulată

de reclamanta SC M.R. SRL Timișoara, în contradictoriu cu pârâta SC I.I. SA

Chișoida, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC M.R. SRL solicitând

admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul obligării pârâtei

intimate la predarea cărților tehnice ale construcțiilor pe care i le-a

înstrăinat prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate prin încheierea

de autentificare nr. 724 din 18 martie 2003 a Biroului Notarial "C.M."

respectiv prin încheierea de autentificare nr. 8398 din 10 noiembrie 2003 a

Biroului Notarial "C.M." sub sancțiunea unor daune cominatorii de 100

lei/zi, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială, prin decizia nr. 110 din 18 aprilie 2011, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, instanța de control judiciar reținând, în esență,

legalitatea și temeinicia sentinței apelate din perspectiva criticilor

formulate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC M.R. SRL TIMIȘOARA solicitând instanței

în principal casarea și trimiterea spre rejudecare a prezentei cauze la Curtea de Apel Timișoara iar în subsidiar modificarea hotărârii atacate și pe cale de

consecință obligarea intimatei la predarea către recurentă a cărților tehnice

ale construcțiilor înstrăinate prin contractele de vânzare - cumpărare autentificate

prin încheierea de autentificare nr. 724 din 18 martie 2003 a Biroului Notarial

”C.M.” respectiv prin încheierea de autentificare nr. 8398 din 10 noiembrie 2003

a Biroului Notarial ”C.M.,” sub sancțiunea unor daune cominatorii de 100

Lei/zi, cu cheltuieli de judecată aferente.

Recurenta își

subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ. cu următoarea argumentare:

- instanța de fond si

cea de apel au respins în mod corect excepțiile invocate de pârâta-intimată,

aceea a lipsei calității procesuale pasive și a interesului, precum excepția

prescripției dreptului la acțiune, însă cu toate acestea precizează recurenta,

nu-și explică faptul că

instanța de fond și

cea de apel au respins demersurile sale juridice;

-

instanța de fond și cea de apel, deși au reținut în considerentele hotărârii

atacate faptul

că

pârâta - intimată avea obligația de a preda către reclamanta - apelantă cărțile

tehnice ale imobilelor înstrăinate și faptul că nu există niciun înscris care

să dovedească faptul

că aceste cărți

tehnice ar fi fost predate,

recurg în mod greșit la o prezumție pentru a

pronunța hotărârea atacată, aceea conform căreia predarea cărților tehnice ar

rezulta din faptul că societatea recurentă a așteptat 6 ani pentru a efectua un

demers judiciar;

- prezumțiile sunt

”consecințele pe care legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la

un fapt necunoscut" și presupun un dublu

raționament:

într-o primă fază judecătorul induce din cunoașterea probelor directe (înscrisuri,

depoziții de martori, etc.) existența faptului vecin și conex cu faptul

generator de drepturi. Cu toate acestea, în speța, se poate constata – arată

recurenta - că procedeul descris anterior nu are continuitate și cursivitate,

fiind absurdă concluzia că din promovarea unei acțiuni imprescriptibile abia

după o perioada de timp rezultă că cealaltă parte și-a îndeplinit obligațiile;

- societatea

recurentă a mai efectuat demersuri în vederea predării acestor cărți tehnice,

purtând nenumărate discuții și tratative cu pârâta-intimată, fără a exista

niciun rezultat;

- din declarațiile

martorului intimatei, L.V., nu rezultă ca s-ar fi predat cărțile tehnice.

Mai mult, acesta a

precizat că la predarea cărților tehnice ale construcției SC I.I. SA încheia

procese verbale cu societățile cumpărătoare, arătând că a căutat procesul verbal

încheiat cu societatea recurentă însă nu 1-a găsit. Prezumția logică în această

situație conchide recurenta, este că nu au fost predate cărțile tehnice ale

construcției;

- instanța de apel a

respins în mod greșit audierea martorului R.M., acesta cunoscând foarte bine

împrejurările cauzei, fiind prezent la încheierea contractului. Nicio

dispoziție a Codului de procedura civilă nu interzice audierea

administratorului unei societăți în calitate de martor, motiv pentru care sa

solicitat să se caseze decizia recurată cu trimitere spre rejudecare.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor indicate de părți,

astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reține

nemotivarea în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Recursul, cale

extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de

nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C.

proc. civ.

Deși recurenta își

subsumează criticile dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

acestea vizează istoricul cauzei, atitudinea procesuală a părților, situații de

fapt și administrarea probatoriului, fără a fi susținute în drept.

Așadar, simpla prezentare

a motivelor de netemeinicie de către recurenți, reiterarea unor situații de

fapt și referirile la probatoriul administrat, în lipsa unei argumentații în

drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac

imposibilă exercitarea efectivă a controlului de modificare indicate fac

imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de

recurs.

În considerarea celor

ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de

dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea

de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și

dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de

ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va

constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ.

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii privind recursul declarat de recurenta – reclamantă S.C. M.R. S.R.L.

TIMIȘOARA împotriva deciziei nr. 110 din 18 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția comercială în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2011.