ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 757/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr. 2662 din 28 mai 2003, reclamantul L.I. a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Local și Primăria Aninoasa, să se constate că este unicul moștenitor al defunctei S.I., iar în această calitate este proprietar al tuturor bunurilor mobile și imobile și titular al acțiunilor din patrimoniul defunctei.

A mai solicitat punerea în posesie cu terenurile situate în extravilan, conform titlului de proprietate nr. 125683/2002, și a unui număr de 40 de acțiuni, cu numărul de ordine 104317–104356 și să se constate că este proprietar al mai multor bunuri dobândite prin moștenire de la defuncții săi părinți, prin beneficiul uzucapiunii de lungă durată, asupra cărora a exercitat o posesie utilă și neîntreruptă, în mod public și sub nume de proprietar asupra terenurilor situate în extravilan, respectiv: 1123,47 mp în pct. CR-U, 276,79 mp în pct. CR; 973 mp în pct. C, și suprafața de 1161,97 mp din str. M.E., pct. A. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că defuncta nu a fost căsătorită, nu a avut copii, ci numai doi frați, ambii decedați, care la rândul lor au avut un singur moștenitor.

Reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul constatării dreptului său de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile provenite de la defunctă, renunțând la celelalte capete de cerere. Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă nr. 3993 din 26 noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a luat act că reclamantul a renunțat la judecată cu privire la capetele de cerere referitoare la deschiderea succesiunii defunctei S.I., la constatarea faptului că este unic moștenitor al acesteia și că masa succesorală se compune din 40 de acțiuni și terenurile în suprafață de 1200 mp; 337 mp și 1123 mp, precum și la punerea în posesie a bunurilor ce fac parte din masa succesorală.

S-a constatat că reclamantul este proprietarul casei de locuit compusă din 4 camere și prispă, magazie și bucătărie, situate în comuna Aninoasa, județ Dâmbovița, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză G.L., precum și al terenului situat în intravilanul comunei Aninoasa, în suprafața de 1162 mp, din care 714 mp teren categoria curți, construcții și 448 mp teren arabil, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topo întocmit de expert A.S. Au fost respinse capetele de cerere cu privire la constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1399,79 mp, situat în pct. CR T6 – P6 și asupra terenului în suprafață de 973 mp din pct. C. P4 – T6/1.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamantul în calitate de unic moștenitor al defunctei S.I., este proprietarul casei de locuit și a terenului în suprafață de 1162 mp, prin joncțiunea posesiilor, posesia fiind exercitată de mai bine de 50 de ani, de defuncta S.I. și apoi de către reclamant. Referitor la terenul situat în pct. C. s-a reținut că s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 0,27 ha teren, fiind eliberat titlul de proprietate nr. 125683 din 20 martie 2003, pe numele defunctei, deci a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, motiv pentru care nu se poate reține îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1890 cod civil, pentru a uzucapa, posesia exercitată de autoarea reclamantului a fost viciată, fiind deținător precar.

În ceea ce privește terenul situat în pct. CR instanța de fond a reținut că autoarei reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1500 mp, motiv pentru care nu se poate reține uzucapiunea, terenul făcând obiectul Legii nr. 18/1991. Împotriva acestor hotărâri a declarat apel reclamantul, susținând că în mod greșit instanța de fond a respins capetele de cerere pentru constatarea dreptului de proprietate asupra terenurilor situate în pct. C. și CR. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței judecătoriei a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 546 din 1 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Analizând critica apelantului, instanța de apel a reținut că terenurile pentru care a solicitat să se constate dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii, sunt situate într-o zonă supusă Legii fondului funciar, iar potrivit art. 8 din Legea nr. 18/1991 republicată, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile acestei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul L.I. În motivarea recursului întemeiat pe art. 304, pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

s-a arătat că terenurile situate în pct. CR și C. au fost stăpânite de autoarea acestuia în mod public și sub nume de proprietar, fapt confirmat prin dispozițiile martorilor audiați în cauză, cât și prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă Primăria comunei Aninoasa, din care rezultă că terenurile în litigiu nu au format obiectul Legii nr. 18/1991. Recursul nu este fondat. Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementată în art. 1890 C. civ., este necesar să fie îndeplinite cumulativ, două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată, și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani indiferent dacă posesorul este de bună-credință sau de rea-credință; În conformitate cu prevederile art. 1847 C. civ., „ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar”.

Prin art. 1853 C. civ. se prevede că „actele ce exercităm asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc. sau asupra unui lucru comun, împotriva destinației legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar”. Precaritatea, deși echivalează cu o lipsă a posesiei însăși, prin Codul civil este reglementată însă și intervenirea precarității sau a titlului posesiei, admițându-se că în anumite cazuri prevăzute de art. 1858 C. civ., diferența precară se poate transforma în posesie propriu-zisă. În speță, recurentul nu a făcut dovada transformării detenției precare în destinație propriu-zisă, astfel că acesta nu poate dobândi proprietatea prin uzucapiune, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Pe de altă parte, terenurile pentru care reclamantul a solicitat să se constate dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii, sunt situate într-o zonă supusă Legii fondului funciar. Autoarei reclamantului reconstituindu-i-se dreptul de proprietate pentru o parte din aceste terenuri. În aceste condiții, știut fiind că terenurile au fost scoase din circuitul civil, uzucapiunea nu putea să producă efecte, iar procedura de urmat nu era prevăzută de art. 51–65 din Legea nr. 18/1991.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul L.I. împotriva deciziei civile nr. 546 din 1 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2005.