ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1148/2005

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 3 februarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3949/2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, printre altele, a menținut starea de arest a inculpatului B.N., aflat în Penitenciarul București, respingându-se cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de acest inculpat. Pentru a se pronunța această încheiere, instanța a reținut în esență că temeiurile care au stat la baza arestării inculpatului subzistă și se impune în continuare privarea acestuia de libertate, iar lăsarea în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptei dedusă judecății, creându-se astfel un sentiment de insecuritate în rândul societății civile.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs prin care a solicitat revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu sunt probe care să ateste că a comis infracțiunea de omor. Recursul declarat, este nefondat și se va respinge. Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în stare de arest preventiv, pentru infracțiunea de omor, iar succesiv s-a menținut starea de arest a acestuia. S-a reținut că, la data de 11 septembrie 2001, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, inculpatul B.N. a lovit-o în mod repetat cu o rangă și un cuțit pe victima A.G., provocându-i leziuni traumatice ce au dus la decesul acesteia.

Inculpatul, prin sentința penală nr. 1191 din 27 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de omor și în stare de recidivă postexecutorie, prevăzut de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Susținerea recurentului-inculpat că nu a comis infracțiunea de omor și prin urmare, în mod greșit a fost condamnat pentru comiterea acestei infracțiuni, iar menținerea sa în stare de arest nu se justifică, se constată că nu este întemeiată. Față de actele dosarului și având în vedere gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite, periculozitatea demonstrată de inculpat prin modul concret prin care a comis infracțiunea, că este recidivist, Înalta Curte constată că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 143 și art. 148 lit. f) și h) C. proc.

pen., că a intervenit și o hotărâre de condamnare, astfel că se justifică încheierea instanței de apel de a se menține măsura arestării preventive luată prin încheierea din 3 februarie 2005. În consecință, urmează ca recursul inculpatului să fie respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N., împotriva încheierii din 3 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru Cauze cu Minori și Familie, pronunțată în dosarul nr. 3949/2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 februarie 2005.